Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a afirmat marţi că nu a existat anul acesta vreo discuţie oficială despre restricţii de Paşti, deciziile referitoare la perioada pascală urmând a fi rodul exclusiv al unui dialog „absolut obligatoriu” dintre autorităţi şi cultele religioase.
„Nu a existat şi nici nu putea să existe anul acesta vreo discuţie oficială despre restricţii de Paşti şi nu este corect să declanşăm speculaţii în marginea unei probleme majore, imposibil de estimat acum. Indiferent de context, deciziile realiste referitoare la perioada pascală vor fi rodul exclusiv al unui dialog absolut obligatoriu dintre autorităţi şi cultele religioase. Un dialog lucid, onest, inter-instituţionalizat, căruia nu i se face niciun serviciu prin lansarea în spaţiul public a unei teme false, menită să creeze tensiuni inutile între stat şi cultele religioase (ai căror membri compun covârşitoarea societate civilă) şi să inducă un nefiresc orizont sumbru de aşteptare în societatea creştină din România”, a spus Bănescu într-o declaraţie transmisă presei.
Vasile Bănescu a arătat că „tema imaginatelor restricţii de Paşti de anul acesta este una momentan ireală, iar cei ce se căznesc să-i confere o artificială consistenţă, persoane din Biserică sau din afara ei, au fie un discutabil gust pentru situaţii limită şi conflictuale majore, fie incapacitatea crasă de a învăţa ceva din trecutul recent”.
„Altfel, cum să te trezeşti că programezi cu luni înainte restricţii imaginabile sau nu? Restricţii care raportate la cel mai ordonat şi curat spaţiu privat de utilitate publică din societate, acela al bisericilor, trebuie cântărite totdeauna de acum înainte cu cel mai fin discernământ dobândit dintr-o recentă şi dureroasă experienţă”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
„Pot să vă spun foarte clar, dragi români, că nu avem în vedere un lockdown de Paşti”, a spus Klaus Iohannis.
AGERPRES