– De ce crezi că Bali a fost supranumită în pliante şi în poveştile vizitatorilor drept „Insula Zeilor”?, îl întreb pe Lucian. Este o persoană avizată, competentă, care vine aici de câteva ori pe an. Nu la distracţie. Ci la muncă, fiind ghid profesionist.
„Vânătorul de… ghizi”
A absolvit două facultăţi – inginerie şi istorie – a străbătut Pământul în lung şi-n lat. E spontan, are simţul umorului şi nu umblă după ciubucuri, cum fac unii dintre colegii săi din România. Este o „Rara-rara avis” (repetiţia este voită) întrucât doresc să subliniez valoarea acestui tip de excepţie.
Îi spun apropo de acest subiect, că de multă vreme mă nemulţumeşte ceva în legătură cu turismul românesc. Nu o dată am avut discuţii cu anumiţi ghizi, atunci când s-a nimerit să voiajez în grup. Nimic de zis, majoritatea însoţitorilor sunt corecţi, buni specialişti. Aşa ca el. Însă există şi indivizi sfertodocţi, obraznici, puşi pe „ciupeală”, favorizându-i pe turiştii cu bani, oferindu-le bonusuri, mici excursii opţionale, sesiuni private de shopping etc. Facilităţi răsplătite cu „atenţii” financiare din partea acestor privilegiaţi. Carevasăzică, „Pentru unii mumă…”
– Ai văzut pădure fără uscături?, îmi răspunde tot cu o zicală Luc – cum l-am botezat ad-hoc.
– Nu. Însă este clar că aceste personaje dezagreabile strică bucuria vacanţei excursioniştilor de bună credinţă, care au plătit cinstit pentru nişte servicii de calitate şi nepreferenţiale. Nu bag mâna în foc, dar precis că obţin delegările prin metode obscure: relaţii de rudenie cu patronii de agenţii, pile, cadouri substanţiale la întoarcere ş.a.m.d. Ca atare, ajunşi afară, îţi scot pârleala.
– Bun şi ce făceai în asemenea situaţii? – m-a întrebat noul meu amic.
– Îi taxam fără menajamente. Şi nu între patru ochi, pe la colţuri. Ci de faţă cu toată lumea. Spre a-i ruşina. Şi a-i dezbăra de apucături fanariote. Am şi eu o vârstă, oarece experienţă în materie de „travel”, aşa că ştiam ce vorbesc. De aceea nici nu mă contraziceau. Dar se fereau de mine, devenind un fel de „paria”.
– A, eşti un fel de „Vânător de ghizi”, replică amuzat. Nu de… „cerbi”, ca De Niro. Aşa am să te poreclesc.
– Foarte bine. O iau ca pe un compliment. Nu sunt cârcotaş de meserie, te-ai convins. Pur şi simplu nu suport asemenea practici. Tu, de pildă, de ce poţi să-ţi îndeplineşti îndatoririle ireproşabil? Ca atare, te ascult şi nu comentez. Dar nici nu accept să fiu călcat în picioare şi jumulit de nişte Neica-nimeni, aşa-numiţi „ghizi internaţionali”, cum se împăunează.
Exemple elocvente
– Dă-mi şi câteva exemple, să te înţeleg mai bine, mă incită Luc.
– Uite, de pildă, acum câţiva ani eram în Egipt şi am ajuns la Templul Reginei Hatshepsut.
– Singura femeie-faraon din istorie.
– Exact. În piaţa din faţa complexului uriaş ştii că se află o mulţime de tarabe cu suveniruri? Însă înainte de a ajunge la ele, ghidul român ne-a dus la un atelier din apropiere, să vedem cum se prelucrează alabastrul ( o piatră cu aspect de marmură din care se fac statuete, diferite obiecte de artizanat, bibelouri, lămpi – n. a.). Cum am ajuns acolo, conducătorul de grup l-a căutat pe patron. Erau vechi cunoştinţe, făcând afaceri pe seama turiştilor. Au intrat într-un separau, de unde n-au mai ieşit o jumătate de oră. Ghidul nostru a mâncat, a băut şi la plecare avea un pachet mărişor sub braţ. Era cadoul de rigoare; „tainul” pentru că îi adusese 30 de „fazani” în magazin.
„Vezi că vin şi luna viitoare”, i-a zis ghiduşul la despărţire. În vremea aceasta majoritatea colegilor mei de drumeţie s-au tot învârtit printre rafturi târguind „unicate” la preţuri piperate.
La scurtă vreme am ajuns pe platoul de care aminteam. Acolo am văzut pe tarabe expuse exact aceleaşi articole. Ce unicate?! Dar la jumătate de preţ!!! Surprins, l-am întrebat pe un negustor, cum e posibil o asemenea diferenţă? Or sunt…falsuri?
Arabul s-a indignat la început, a jurat pe Allah. Cu greu l-am potolit. A vrut să afle ce naţie sunt?
„A, român? Acum înţeleg”, a adăugat cu subînţeles. Du-te şi întreabă-ţi ghidul”, mi-a replicat sec.
Ceea ce am şi făcut, spunându-i ce-am văzut şi aflat de la tarabagiu. Mamă, s-a iscat un scandal de pomină în autocar, toţi ceilalţi „sărindu-i în cap” individului parşiv.
– Pe cuvânt???
– Parol! Cam la fel s-a întâmplat şi în Maroc, la un magazin de pielărie. Erau vreo cinci unităţi similare una lângă alta, însă… ghida româncă, “unsă cu toate alifiile”, ne-a dus „aţă” la patronul cu care era în business. Fiindcă, să ştii dragul meu, nici anumite colege de ale tale nu-s mai breze din acest punct de vedere, nu doar bărbaţi-s corupţi!
– Aşa o fi…
– Sigur. Deşi preţurile la haine, poşete, curele, portmonee nu erau deloc modice, multe doamne din grup au cumpărat, dându-li-se asigurări că sunt autentice. Perfect adevărat! Însă marfă identică am găsit a doua zi şi în bazar, unde s-a negociat „la sânge”. Ca şi în cazul anterior, la plecarea din magazin „şefa” noastră a primit o superbă geantă-diplomat vişinie, cadou pentru bărbatu-său din partea patronului.
Şi am „n” asemenea cazuri. Ei, ce mai zici acum, musiu?
-Tac şi (nu) mă minunez…
Popas la SPA
Încă din prima zi a sejurului în Bali am intrat să văd ce aleg la SPA, aşa cum fusesem sfătuit la recepţia hotelului. Acum să vă zic ceva, prieteni: mulţi semeni repetă papagaliceşte sigla amintită, însă puţini ştiu ce înseamnă. Am să vă spun la sfârşit, ca să vă fac curioşi.
În pachetul de servicii aveam acces gratuit la saună, „steam room” (unde aburii te fac să transpiri instantaneu), la jacuzzi, piscina interioară şi sala de forţă. Am văzut şi nişte spaţii speciale, cu paturi albe, lămpi uriaşe şi instrumentar ca pentru operaţii. Acolo se efectuau sofisticate şi costisitoare remodelări corporale. Nu mă privea chestiunea.
Eu am vizitat doar cochetele şi frumos mirositoarele camere de masaj (dar nu din „acela” – ştiţi dv.- ci unul normal), m-am relaxat în incintele de odihnă şi meditaţie, în salonul de meloterapie (care mi-a plăcut la nebunie), sala de duş rece, cald etc. Primeşti peste tot prosoape albe uriaşe, imaculate, căşti de baie, reviste, sucuri din fructe.
Toate, repet, gra-tu-i-te!!!
Doctorul recordman
„Hai să fac o partidă de înot”, mă încurajez mental. Apa din „indoor pool” are 31 de grade C; cam caldă după opinia mea. Intru şi dăi… Epuizez cu mare efort vreo zece duble, mă opresc, sprijinindu-mă gâfâind de marginea bazinului. Piscina are numai…25 de metri, nefiind de dimensiuni olimpice. Era clar, de aceea nu puteam face eu „performanţă”…
Privesc cu jind de minute bune la un tip care trece pe lângă mine ca expresul prin Budila. Mă târăsc afară din apă dărâmat şi mă aşez comod pe un fotoliu. Însă nu-l pierd din ochi pe înotătorul-robot. Mă întreb curios (şi pizmos) cam câte curse dus-întors mai are de gând să facă? După vreo jumătate de oră iese, în sfârşit. E vioi, relaxat. Vine şi se aşează lângă mine. A realizat că-l urmăream.
– „How many?”, nu mă pot abţine.
– O sută!
– Doamne, eşti înotător profesionist?
– Nu.
– Vreun profesor de sport?, mai fac o încercare sibilinică.
– Nţţ. Medic…
Rămân interzis. Râde şi continuă:
– Ştii, acasă în Elveţia stau toată ziua pe scaun, fac mişcare doar în weekend, având tendinţa să mă îngraş. De aceea în vacanţă îmi scot pârleala.
– „Gut gemacht!”, îi fac un compliment într-unul dintre cele patru idiomuri care se folosesc în patria sa.
– „Danke schön”, continuă încântat, crezând că stăpânesc limba lui Goethe. Numai că eu abia ştiu câteva expresii uzuale, aşa de formă. Trec pe engleza de baltă. Spre uşoara dezamăgire a interlocutorului.
– Şi d-ta văd că înoţi binişor, încearcă elegant să mă consoleze.
– Ei, slăbesc cu… dietă, spun acolo o minciună nevinovată.
– Excelent! Bine faci, deoarece după o anumită etate trebuie să fim atenţi cu viaţa pe care o ducem…
„Uite şi la ăsta, îmi ţine prelegeri gen « Sfatul medicului », ca la radio”, mi-a sărit muştarul, fiindcă mi se păruse că face aluzie la vârsta mea. Omul însă nici nu se gândise la aşa ceva, ba din contră m-a complimentat pentru alură. Ne-am despărţit în relaţii cordiale, dându-ne întâlnire a doua zi tot la piscină. Numai că eu am uitat…
…Şi acum, dragi lectori, aşa cum v-am promis mai înainte, o să vă tălmăcesc semnificaţia celor trei litere celebre: SPA, adică „Sanitas Per Aquam”.
Cine s-ar fi gândit?
De închiriat aproape orice
Plimbându-mă zilnic prin resort ca „Vodă prin lobodă”, găsesc într-o dimineaţă sub nişte palmieri un chioşc elegant, vopsit în alb, unde cu nonşalanţă intră şi ies mulţi colegi de hotel. „Aici ce-o mai fi?”, sunt curios şi dau să intru. Nu pot s-o fac din pricina unei doamne corpolente, oxigenate, cu gură mare, ce barează uşa. Are ceva de împărţit cu tânărul operator de serviciu.
– M-a aruncat în valuri imediat ce l-am… încălecat – susţinea supărată clienta. (Ascultam fără să vreau şi mă gândeam ce fel de „jocuri” practică în apă duduiţa împreună cu partenerul !?) „Treaba lor, m-am resemnat, dar ce vină are băiatul de la ghişeu?”
Lucrurile s-au lămurit în scurtă vreme, atunci când a trebuit să indice modelul… ski-jet-ului, care o aruncase din şa!
– Uite, exact ca ăsta era, arătă spre o machetă albastră.
– Probabil că aţi turat brusc motorul, încercă să explice timid amploaiatul.
– Nu mă intersează! Doresc compensaţii; în cădere mi s-a rupt costumul de baie…
Ascult şi mă crucesc. O las în plata Domnului pe nevricoasă şi privesc în jur la reclame. Constat că se poate închiria aproape orice de aici: automobil, scuter, bicicletă, role, echipament sportiv, motoscaf, plăcă de surf. „Or avea şi tichie de mărgăritar?”, îmi vine să-l întreb pe băiat după ce cucoana a primit satisfacţie şi a plecat.
O mulţime de oferte
„Stimate Domn, dacă nu aveţi carnetul de conducere la dv. şi nici ablităţi sportive, puteţi opta pentru plimbări în staţiunile de mare atracţie, Kuta, Tanjung Benoa şi Nusa Dua, apelând la microbuzul ce face naveta din oră-n oră”, mă iniţiază amabil amfitrionul.
Perfect. A fost o informaţie excelentă. Chiar aşa am procedat în zilele următoare, descoperind majoritatea punctelor de interes ale frumoasei insule, cu multe zone verzi, vegetaţie tropicală, flori, linişte. Totodată, am intrat în temple, am admirat altare şi am urmărit spectacole folclorice şi procesiuni religioase.
…Dar să termin povestioara. Rămânând în încăpere numai cu băiatul de seviciu, care răsufla uşurat după plecarea doamnei furioase şi agabaritice, l-am iscodit ce i-a oferit? „Timp două zile va beneficia de un costum talia XXXL pentru scufundări. Ce era să fac? A trebuit să o împac. Dacă făcea reclamaţie la manager, tot eu eram vinovatul”, se consolează tânărul angajat.
– Normal: „Clientul are mereu dreptate!”
– Corect. Deşi unii fac boacăne şi apoi dau vina pe noi.
– Las-o baltă. Ştii care este deosebirea dintre o asemenea femeie şi o…uşă?, încerc să-l înveselesc.
– ???
– Amândouă au…„clanţă”! (Va urma)
Horia C. Deliu
