Dintre cele 17.508 petece de uscat, mai mari ori mai mici (dintre care jumătate sunt nelocuite) ce formează „Centura de Foc” indoneziană, răspândite între Asia de Sud–Est şi Australia, singura cu o populaţia majoritar non-musulmană este Insula Bali. Peste 90 la sută dintre cele 4,5 milioane de suflete ce trăiesc aici au optat pentru hinduismul balinez, o formă originală a credinţei hindi. Rupia indoneziană reprezintă moneda naţională.
O destinaţie de elită
În toate pliantele, broşurile şi cărţile documentare despre Bali se arată că reprezintă, citez: „Una dintre cele mai mari atracții din lume”, turismul fiind industrie, nu glumă. Privit pe o hartă, acest colţ de Rai seamănă cu un…peşte dolofan. N-am citit nicăieri o asemenea descriere, ca atarte îmi însuşesc paternitatea epocalei „descoperiri” geografice!
Peisajul luxuriant, impozanţii munţi vulcanici activi, dintre care Batur şi Agung sunt consideraţi divinităţi de către localnici (de aici şi denumirea de Insula Zeilor), la care adăugăm valurile Oceanului Indian – perfecte pentru surfing – contribuie la aceasta.
Ţinând seamă de asemenea argumente agreabile, din ce în ce mai mulţi oaspeţi ţin să fie părtaşi la experienţele magice de viaţă, tradiţii şi cultură oferite de această micuţă insulă (153 de kilometri de la Est la Vest, 111 km de la Nord la Sud).
Se pare că denumirile Bali şi Paradis au devenit sinonime, cel puţin de când prestigioasa revistă britanică de profil, “Luxury Travel Magazine”, a făcut această paralelă, socotind-o destinaţia exotică de elită pe care nu trebuie să o ratăm într-o viaţă.
Paranteză îndoliată
Fac o paranteză tristă, pentru a preciza că am fost şocat să aflu că printre cei aproape 300 de pasageri decedaţi, aflaţi în avionul Boeing 777 al ghinionistei Companii „Malaysia Airlines” doborât zilele trecute deasupra Ucrainei, se aflau o mulţime de turişti, majoritatea olandezi, care intenţionau să-şi petreacă vacanţa în Bali. N-au mai apucat, bieţii de ei…
Mă apucă groaza de câte ori îmi amintesc că numai cu câteva săptămâni înainte de prima dispariţie fără urmă a unui avion similar malaezian, am poposit şi eu pe Aeroportul din Kuala Lumpur venind cu o cursă similară.
Vorba aceea, dacă ai zile, scapi. Sau cum ţi-e scris…
La taclale cu un amic de la…Antipozi
Dar să revin. Stau comod la piscina resortului „RR&S” unde m-am cazat, beau ceva rece şi admir…ce se poate. Familii de „albinoşi”, roşii de stat aiurea la soare, cu odrasle neastâmpărate după ei se bălăcesc unde-i apa mai mică. Îmi atrage atenţia o tânără ciocolatie (balineză, fără doar şi poate) cu un trup de sirenă. Face bazine cu dezinvoltură, sub privirile admirative ale unui nene grizonat, cu care glumeşte atunci când trece pe lângă el.
Având şezlongul nu departe, la un moment dat fătuca face un gest copilăresc, şi-l stropeşte în joacă pe „bunic”. Din întâmplare, câteva picături cad şi pe mine, udându-mi puţin şortul. O adevărată şansa de a face conversaţie cu ei…
– „Sorry, sorry”, se scuză ruşinată domnişoara, oprindu-se în faţa mea.
– „No problem”, zâmbesc galant.
– „Pearl”, fii mai atentă!, o dojeneşte cu aer patern companionul. Îl văd că-şi trage scaunul mai aproape de mine şi intrăm firesc în vorbă. Aşa, cum fac bătrânii în faţa porţii pe uliţa imaginară a satului…planetar.
– Ce bei?, mă întreabă amical.
– O „Corona”. Mai schimb obiceiul de acasă.
– Adică?
– Păi sunt abonat la promoţiile „Tuborg”.
– Bere bună, “indeed”! Mă numesc Allan, şi-mi întinde mâna. Din Brisbane – Australia.
– Horia. Din Kronstadt-Europa. Încântat.
– Oho, vii tocmai de pe Bătrânul Continent!?!
Hopa. Impresionez şi eu pe cineva cu originea mea.Şi încă pe cineva de la Antipozi. Gata cu „Ţara lui…Hagi”, cum sunt apostrofat prin bazarele arăbeşti!
Colecţia de nestemate
– Deci, Allan, cam cei de văzut pe aici? Apropo, ai mai fost în Bali?
Râde ca de o glumă…proastă. Adică bună.
– De un deceniu nu lipsesec. O dată, de două ori pe an sunt aici…
– Eşti tare, mă arăt entuziasmat. De fapt, chiar sunt. E clar, nu-i ca mine, un novice.
– Bine, motivul principal este…micuţa „Pearl”. Mă priveşte cu subînţeles, arătând spre piscină.
– E clar. Dar ce nume frumos are…
– Eu i l-am pus. De fapt o cheamă nostim, ceva Ketu/Putu. Este de lângă Denpasar, capitala insulei. S-o fi văzut pe „Saphire”, sora ei mai mare…O păpuşă de 17 ani. Păcat că s-a măritat.
– Tot tu ai… „botezat-o”?
– Fireşte. Mai sunt şi două gemene, „Opal” şi „Jad”. Au numai 13 ani. Le las să mai crească…
– Ooo, ai o adevărată colecţie de…nestemate, zic admirativ. Şi acasă ?
– Nevastă, trei băieţi însuraţi, plus doi nepoţi. Aici am „familia” de vacanţă, ca atâţia alţii…
Atracţii turistice
Cu gândul aiurea, privind la… „Perla” din bazin, nu-l mai aud pe Allan. Socotesc ce vârstă trebuie să aibă. O fi mai bătrân ca mine???
– Trebuie să faci neapărat „Turul Mistic”, îmi atinge discret cu braţul, ca să mă facă atent la recomandările sale turistice legate de Bali.
– Scuze. Nu cred în forţe supranaturale, dau şi eu o replică să mă aflu în treabă.
– Normal. Însă este singurul prilej de a cunoaşte templele. Din păcate, nu poţi participa la vreo procesiune.
– De ce?
– Străinilor nu le este îngăduit! O dată pe an, cu totul în mod exceptional, am auzit că s-ar permite, totuşi. Eu însă n-am avut acest noroc până acum.
– Si altceva, ce să mai vizitez?
– Neapărat trebuie să ajungi la orezăriile terasate. E ceva minunat. De asemenea, te poţi plimba călare pe elefant. Du-te apoi în „Pădurea Sacră a Maimuţelor”, acolo unde macacii se află la ei acasă. Neaparat testează bunătăţile bucătăriei balineze. Şi fă sport acvatic, aşa cum n-ai ocazia acasă. Este suficient?
– „Săru’mâna“. Adică, “Thanks a lot, my friend!”
Sfaturi urmate pas cu pas
Da. I-am urmat în mare sfaturile. Mi-au plăcut, în primul rând, cochetele terase săpate în coasta dealurilor, pentru a se cultiva de două-trei ori pe an orez. Cea mai elocventă dovadă a grijii întregii naţiuni pentru ca fiecare bucată de pământ să fie cultivată. Aici nu mai este vorba de sloganuri, cu care eram obişnuiţi noi pe timpuri.
Am intrat într-o mulţime de temple, având ocazia ra-ri-si-mă de a participa la o procesiune de-a localnicilor. Ceea ce amicul meu australian nu izbutise în zece ani!!! Ştiţi cum se spune, …noroc să ai” .
N-am ratat nimic din ce m-a sfătuit: plimbări prin staţiune şi la ţărm de ocean pe înserat, mese asortate, băuturi indigene, relaxare printre maimuţe. Inclusiv un pic de sport acvatic.
Doar cu elefantul n-am mai mers, ajungându-mi experienţa din jungla laoţiană de acum trei ani. Mai încolo poate mai repet figura, când mi s-o face dor.
„Bunătatea” de orez – pe săturate…
Apropo acum de orez. Referitor la acest produs alimentar de bază în Asia, declar răspicat (cum am mai făcut-o şi cu alte ocazii) că a fost şi este printre puţinele oferte pe care nu le-am agreat. Hai, o dată, de trei ori pe săptămână, mănânc, treacă, meargă. Dar nu…zilnic, de câte trei ori, frate!
Pentru balinezi orezul constituie mâncarea naţională. Iar cel prăjit- o delicatesă. Unii îl ciugulesc din bol luându-l cu beţişoarele, dacă sunt deprinşi; alţii cu linguriţa de porţelan cu codă scurtă; europenii cu furculiţa; iar oamenii sărmani cu…mâna, pur şi simplu.
Bine, la restaurant orezul figurează pe post de pâine, fiind servit alături de multe preparate din carne de pui, peşte, legume fierte, fructe de mare etc. Am apreciat supele condensate, în care se presară felurite mirodenii locale. De mare trecere se bucură printre localnici aşa-numitele „satay”. Adică un fel de frigărui din carne de porc şi pui cu sos din nucă de cocos, trase pe nişte tije din bambus. Aici râtanii sunt la mare preţ, mai cu seamă cei de lapte, fiindcă populaţia nu este musulmană. Aferim!
Unii oapeţi asiatici (nu europeni, Doamne fereşte!), care au gusturi mai ciudate caută preparate din „anjing”. Adică din carne de…câine!!! Am mâncat şi eu o dată în Coreea la un banchet oficial – fără să ştiu la început – nişte feliuţe marinate. La plecare am salutat gazdele în mod tradiţional şi iresponsabil: „Ham, ham”.
Acestea sunt unele dintre riscurile voiajurilor în ţări exotice, în afară de malarie, friguri galbene, febră tifoidă etc…
Fructe din belşug
Ca desert abundau fructele. La prânz şi seara ni se aduceau la restaurant pe câte un impozant platou diferite soiuri puse sub formă de piramidă. Pe multe le recunosc, deorece le găsim şi pe la supermarketurile noastre: kiwi, avocado, ananasul, smochinele, curmalele, nucile de cocos, mango, bananele şi altele asemănătoare . Pe altele nu le ştiu. Dar am să vă povestesc despre ele.
Deocamdată vă dau câteva sfaturi legate de efectele benefice ale lor. Kiwi previne diabetul, reduce riscul producerii celulelor canceroase, previne formarea cataractei; smochina întăreşte smalţul dinţilor şi sistemul imunitar, reglând tranzitul intestinal; ananasul ajută la purificarea sângelui, reglează digestia, stopează proliferarea celulelor tumorale, combate anemia, celulita, intoxicatiile, obezitatea, sinuzita; avocado contribuie la scăderea colesterolului (vorba bancului ardelenesc fără perdea: „Cum stai bade cu colesterolul? Ni, aşa!”), constituind, de asemenea, ingredientul principal pentru frumuseţea pielii şi a părului; banana constituie un bun medicament natural pentru tratarea bronşitei, diareei, a crampelor musculare; curmale sunt fructe energizante, hrănitoare, ajutând în caz de palpitaţii şi dureri în piept; nuca de cocos tratează eczemele, arsurile solare ( dacă sunt sub formă de ulei de plajă), infecţiile la nivelul unghiilor, matreaţa; mango ne protejează de apariţia cancerului de prostată, colon, sân şi leucemie; grepfrut este un bun aperitiv, tonic, depurativ, digestiv, fiind indicat în anorexii, dispepsii, insuficienta biliară, afecţiuni febrile şi pulmonare; mandarina înlesneşte evacuarea intestinală.
De băut, am mers pe mărcile internaţionale cunoscute. Am încercat şi câteva chestii locale, dar m-am cam păcălit. Prima dată, cu o bere făcută din rădăcină de sassafras, ce semăna la gust cu…apa de gură mentolată!. Şi a doua oară, cu un vin preparat (fireşte) din… orez. Se putea altfel? (Va urma)
Horia C. Deliu
