Cu toţii ne înfiorăm când auzim pomenindu-se de bacterii, microbi, viruşi, deoarece ştim că acestea reprezintă „duşmanul invizibil” care aduce boli, aşa cum se întâmplă prin unele spitale ale României unde, din cauza condiţiilor inadecvate, bacteriile proliferează şi nu de puţine ori pacienţii se îmbolnăvesc şi chiar mor, aşa cum s-a întâmplat de curând. Şi totuşi aceste fiinţe microscopice sunt şi ele creaturile lui Dumnezeu şi îşi au rolul lor în marele univers, căci nimic nu este pur întâmplător.
. .
Despre bacterie, dicţionarul precizează că este un „organism, microscopic, unicelular, de natură vegetală, care poate genera boli infecţioase”, numai că lucrurile nu sunt chiar atât de simple, întrucât odată cu studierea bacteriilor şi cunoaşterea modului lor de nutriţie, oamenii de ştiinţă au început să le clasifice, să le selecteze şi să le pună la treabă. Aşa s-a observat că, în afară de bacteriile „ucigaşe” sau „cu potenţial bio-terorist”, care pot ucide, şi în afară de cele care provoacă boli infecţioase, există şi „bacterii bune” care construiesc sau vindecă. Înmulţindu-se prin diviziune directă şi având un ritm rapid de multiplicare, bacteriile asigură echilibrul biochimic al existenţei lumii vii, prin ceea ce în termeni ştiinţifici se numeşte „putrefacţie”, deci îşi au rolul lor pe pământ. Ba mai mult de atât: unele dintre ele sunt folosite în industria farmaceutică, la prepararea antibioticelor şi vitaminelor, altele sunt folosite în industria alimentară, în prepararea derivatelor de lapte şi a produselor alcoolice. De aceea ele sunt cultivate în laboratoare şi chiar folosite în prepararea vaccinurilor, având deci rol vindecător. Şi de aceea noi nu vom vorbi aici despre cele care ucid, ci despre cele care „construiesc”.
Recent, cercetătorii de la o universitate din Olanda au realizat un material ce include o specie de bacterii care îşi au în materialul respectiv sursa de hrană şi condiţiile necesare pentru a se multiplica, constituind astfel un fel de beton „natural” care se creează singur. Acesta „va umple automat crăpăturile şi golurile care se formează inevitabil în şosele în urma uzurii şi intemperiilor”. Şi, spre nfericirea noastră, multe dintre drumurile României sunt încă pline de gropi şi crăpături adânci. Ne-a fost dat să auzim şi chiar să vedem la televizor un astfel de drum comunal presărat cu gropi la tot pasul încât părea o şosea din Irakul bombardat de americani, iar responsabilii acelei localităţi, în frunte cu primarul, au luat înţeleapta decizie de a umple sărmanele gropi cu nisip mişcător. Desigur, aceştia au intuit ei ceva, dar nefiind olandezi nu ştiau cum să prepare materialul cu … bacteriile salvatoare, dar de-acum gata, facem un contract cu olandezii, punem bacteriile la lucru şi în scurt timp şoselele şi autostrăzile noastre, atâtea câte avem, vor arăta impecabil, spre bucuria şoferilor şi pietonilor.
Şi mai există un mare avantaj pe care ni-l pot aduce bunele bacterii constructoare. Văzând cum s-au prăbuşit cu miile clădirile îndoielnice din de-acum nefericitul Nepal, gândul ne duce repede la multele construcţii din Capitala noastră, care aşteaptă încă de la marele cutremur din ́77 să fie consolidate, însă edilii noştri, prinşi mereu cu alte „treburi urgente”, au comandat nişte buline roşii să le marcheze şi cam atât. Cam atât, pentru că la noi este obiceiul de a vorbi mult şi a face puţin, că doar nu suntem cu toţii nemţi, şi deci aşteptăm cu încredere următorul mare cutremur care să rezolve problema odată pentru totdeauna. Sau cine ştie, dacă se încheie contractul cu olandezii, poate băgăm şi noi nişte bacterii dresate prin cele ziduri crăpate şi până mai stăm puţin de vorbă, probabil că acestea vor repara zidurile şi vom avea clădirile consolidate şi rezistente. Dacă nu, se va întâmpla precum cu salvarea bietei femei, care a stat 36 de ore pe acoperişul unui bolc înalt, în timp ce mulţimea de gură-cască de jos îşi dădea cu părerea ce şi cum, fără ca cineva să ia o măsură concretă şi să salveze femeia. În cele din urmă aceasta şi-a dat drumul în gol şi s-a zdrobit de asfalt. Şi astfel problema „a fost rezolvată” şi fără pernă gonflabilă umflată, că tot n-aveam la-ndemână, şi chiar de-aveam nu se umfla. Apoi din nou au urmat discuţiile pe la televizor şi în cele din urmă s-a dat verdictul, adică mortu-i vinovatul, de ce s-a aruncat de pe clădire când era viu?!
În această stare de lucruri de pe la noi, nu ne rămâne decât speranţa de a ajuta bacteriile constructoare să se înmulţească şi să ne repare drumurile şi casele ca să ajungem şi noi mai civilizaţi şi fără teamă că va veni un cutremur mare şi se vor prăbuşi zidurile peste locatari. Aşadar, să nu urâm toate bacteriile, ci mai bine să le explicăm ce au de făcut pentru binele nostru, nu de alta, dar trebuie să aibă şi primarii somnul liniştit.
Mihai Trifoi
