Baciu-Andrei Marian-Lucian a reprezentat județul Covasna în cadrul celei de-a XI-a ediții a Universității Europene de Vară PES activist România: „Înainte! O voce puternică în Europa“, care s-a desfășurat la Neptun, în perioada 25 – 27 august 2023.
Evenimentul a reunit peste 300 de militanți și simpatizanți ai PES și ai Partidului Social Democrat din țară și din străinătate, precum și numeroși invitați de marcă, printre care ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu, ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse, Natalia Intotero, ministrul muncii și solidarității sociale, Simona Bucura-Oprescu, ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, vicepreședintele Internaționalei Socialiste, Hana Jalloul Muro, președintele Comisiei de Politică Externă din Senatul României, Titus Corlățean, șeful Delegației Bulgariei din cadrul Grupului S&D, europarlamentarul Petar Vitanov, președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, coordonatorul național pentru procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Luca Niculescu, deputatul minoritatății naţionale ucrainene, Nicolae-Miroslav Petrețchi, precum și rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, Remus Pricopie. În cadrul celor trei zile ale Universității Europene de Vară au avut loc dezbateri, sesiuni plenare și ateliere tematice dedicate afacerilor europene, relațiilor internaționale, fondurilor europene, comunicării și organizării politice, în pregătirea alegerilor pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024.
Sesiunea plenară „Înainte! O voce puternică în Europa“ organizată sâmbătă, 26 august, a generat o dezbatere interactivă cu privire la viziunea social-democraților privind viitorul Uniunii Europene și a rolului constructiv pe care ţara noastră îl poate juca la nivel european. Coordonatorul național PES activists România, eurodeputatul Victor Negrescu, a subliniat: „Pentru România nu există nicio alternativă la apartenența la Uniunea Europeană și la NATO. Cei care spun altceva îi mint pe români și nu au, de fapt, nicio soluție! Trebuie, însă, să abordăm cu profesionalism și curaj relația cu instituțiile europene și euroatlantice, deoarece România poate ajuta la dezvoltarea și îmbunătățirea celor două proiecte“. De asemenea, secretarul general al PES activists România, Janina Sitaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a reiterat importanța alegerilor pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024: „PES activists România va continua, așa cum o face de 16 ani, să contribuie la informarea cetățenilor cu privire la importanța proiectului european, mai ales în contextul în care anul viitor avem alegerile pentru Parlamentul European, care vor influența evoluția Uniunii Europene“.
„PES activists Covasna – PSD Covasna va transmite in mod regulat prin mass media și prin orice mijloace de informare promovarea valorilor stângii europene în România, a României la nivel european și a măsurilor luate la nivel european cu impact direct în legislația din România. Având în vedere experiența colectivului, vom dori să creștem gradul de informare privind facilitățile și oportunitățile europene, și sensibilizarea opiniei publice din România și în special din județul Covasna, a modului în care stânga europeană, respectiv Partidul Social Democrat prin reprezentanții săi promovează interesele naționale în cadrul instituțiilor europene.”, a transmis Baciu-Andrei Marian-Lucian, Pes activists Covasna.
Sursa: Comunicat de presă