Rata de promovare la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024, a crescut de la 66,95%, la 69,61%, după contestații, arată datele Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna.

După soluționarea contestaţiilor, în județ înregistrează 891 candidaţi promovaţi, cu 34 de candidaţi mai mult faţă rezultatele iniţiale (857 de candidaţi). Astfel, din totalul celor 1280 de candidaţi prezenţi, din promoția curentă au fost 1107 și au promovat 843 (76,15%), procentul fiind mai mare decât cel inițial (73,62%) iar din promoția anterioară, au fost prezenți 173 și au obținut medii de trecere 48 (27,75%), procent în creștere față de cel inițial (24,28%).

Pe secții de predare, rezultatele se prezintă astfel: la secția română, din  cei 393 candidați prezenți, au obținut medii de promovare 327 candidați (83,21%), iar la secția maghiară, din totalul celor 887 de candidați prezenți, au promovat 564 (63,59%), după contestații.

Pe probe, rezultatele sunt următoarele: la proba E)a)- proba scrisă la Limba și literatura română, rata de promovare, după contestații, a crescut la 75, 46%, de la 73,14% (înainte de contestații).

La proba E)b), proba scrisă la Limba și literatura maternă –  rata de promovare finală este 95,14%, mai mare decât înainte de soluționarea contestațiilor (când a fost 94,36%);  la proba obligatorie a profilului – proba scrisă E.c), rata de promovare, după contestații, este 89,68%, iar înainte de contestații a fost 88,54%; iar la proba E.d), proba scrisă la alegere a profilului și specializării, rata de promovare, după contestații, este 91,89%, iar înainte de contestații a fost 91,37%.

Topul școlilor cu cele mai bune rezultate

Pe unități de învățământ, cea mai mare rată de promovare s-a înregistrat la Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Întorsura Buzăului (98,39%), unde din totalul celor 124 de candidați prezenți, au promovat 122.

Pe locul al doilea se situează Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”, Sfântu Gheorghe, unde rata de promovare este 98,15% și unde din 108 candidați prezenți, au obținut medie de promovare 106.

Pe locul al treilea se află Colegiul Național „Székely Mikó”, Sfântu Gheorghe, unde rata de promovare este 96,63% și unde din totalul celor 89 candidați prezenți, au promovat 86.

Pe locul al patrulea se situează Colegiul Național „Mihai Viteazul” , din Sfântu Gheorghe, unde rata de promovare este 91,95% și unde din totalul celor 149 candidați prezenți, au promovat 137. Un candidat de la această unitate de învățământ a avut cea mai mare medie din județ, la această sesiune, și anume, media 9,83, conform datelor IȘJ Covasna.

Rata de promovare a examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024, în județul Covasna, după contestații, este mai mare decât cea înregistrată la sesiunea iunie-iulie 2023. Mai exact, acum, aceasta este 69,61%, iar anul trecut a fost 67,93%, arată datele IȘJ Covasna.

Rezultate, la nivel național

Conform datelor Ministerului Educației, la nivel național, „În urma soluționării contestațiilor, rata de succes în sesiunea iunie – iulie 2024 a crescut cu 1,8% pe ansamblul tuturor promoțiilor: de la 76,4% la 78,2%. Comparativ cu procentele din sesiunile iunie – iulie din ultimii doi ani (75% – 2023 și 75,2% – 2022), se remarcă un progres de 3%.”

A doua sesiune de examen din acest an se va desfășura în perioada 8 – 30 august, fiind precedată de etapa de înscriere (15 – 22 iulie).

A.C.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail