Este oficial. Picaţii la Bac îngroaşă rândurile românilor fără slujbe şi care trăiesc cu ajutor de la stat. Rata şomajului a crescut, în august, pentru prima dată în ultimele 16 luni.

Semnele dezastrului de la Bac din acest an se arată încet şi în cifrele privind şomajul. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, rata somajului, la nivel national a ajuns la 4,8%, dupa ce a crescut cu 0,03 puncte procentuale. Practic, numărul şomerilor a ajuns aproape de 438.000 de someri, cu circa 2.700 de persoane mai multe fata de finele lunii anterioare.

Cele mai ridicate niveluri ale ratei somajului au fost atinse in judetele Vaslui, Teleorman, Dolj si Mehedinti. Creşterea se explică prin numarul mare de absolventi de liceu care au picat în sesiunea de vară şi care s-au înscris imediat la agentiile de ocupare, pentru a lua indemnizatia de somaj.

Este de aşteptat ca rata şomajul să crească substanţial în septembrie şi octombrie în condiţiile în care la a doua sesiune de bacalaureat au picat 90.000 de tineri. Ca să beneficieze de ajutorul de şomaj, adică de 250 de lei lunar, timp de şase luni, absolvenţii trebuie să se prezinte la agenţiile de ocuparea forţei de muncă în maxim 60 de zile de la afişarea rezultatelor de la bacalaureat. (Realitatea.net)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail