Astăzi şi mâine au loc do
uă mari evenimente creştineşti, care vin să încheie ciclul bogat al Sărbătorilor de Iarnă: pe 6 ianuarie are loc Botezul Domnului (Boboteaza), iar pe 7 ianuarie – Sfântul Ioan. Sunt praznice respectate de toţi credincioşii, fiind însoţite de bogate datini şi obiceiuri populare, plus că circa două milioane de români poartă celebrul prenume biblic, motiv de sărbătoare şi bucurie pentru posesorii lor.
Cum în fiecare săptămână ultimul număr al ziarului nostru apare în ziua de vineri, nu aveam cum să tratăm separat cele două subiecte distincte ce ţin de rubrica intitulată „Tradiţii”. Aşa că am realizat doar un singur material, consemnând mai succint semnificaţia fiecărei teme.
Aghiasma Mare
De Bobotează (Epifania sau Dumnezeiasca Arătare), după liturghie, în toate bisericile ortodoxe preoţii fac o slujbă specială. Apa proaspătă pusă în prealabil în nişte vase uriaşe aşezate în faţa lăcaşelor de cult va deveni Aghiasma Mare, căpătând puteri miraculoase prin forţa divină, rămânând limpede şi având harul izbăvirii de boli, de necazuri. Apa sfinţită în această zi devine un simbol al Râului Iordan, în care a fost botezat Mântuitorul, constituind un element regenerator şi purificator.
În capitala judeţului nostru în fiecare început de an are loc la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe o impresionantă Slujbă de Bobotează, preoţii sfinţind de fiecare dată în jur de 2.000 de litri de apă pe care i-au împărţit apoi credincioşilor.
Cu o zi-două înainte preotul a venit din casă în casă şi a stropit cu Aghiasmă încăperile locuinţei spre a le ocroti de rele. De asemenea, şi acareturile din gospodărie, dar şi animalele, livada beneficiază de acest ritual sacru. În dimineaţa următoare Bobotezei, pe stomacul gol se va bea puţină apă sfinţită adusă de la biserică, Aghiasma având menirea de a-i proteja pe închinători de boli şi alte necazuri.
Potrivit tradiţiilor, în aşezările româneşti din judeţul Covasna creştinii ortodocşi ţin post în Ajunul Bobotezei. Pe vremuri gospodinele pregăteau bucate speciale, cum ar fi ciorbă de fasole albă în care se fierbeau colţunaşi îndesaţi cu ciuperci, „găluşte“, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră. Ca desert se serveau plăcinţele cu mac, grâu pisat, fiert, îndulcit cu miere şi amestecat cu nucă.
“Gerul Bobotezei”
Există o vorbă din bătrâni cum că de Bobotează se înregistrează, de regulă, cea mai friguroasă zi a anului, cu temperaturi negative record. Într-adevăr, în Ţara Buzaielor, la Polul frigului din România s-au înregistrat nu o dată valori de minus 25 de grade Celsius, ba chiar şi depăşiri mai mari. De unde şi expresia „Gerul Bobotezei”. Şi iarna aceasta tradiţia va fi confirmată…
În noaptea ce precede importanta Sărbătoare evocată aici, superstiţioşii cred că pot citi viitorul în oglindă sau în apa fântânilor. Tradiţia interzice certurile în casă dacă vrem să ne meargă bine, ca şi împrumutarea unor lucruri, bani, bunuri, pe la vecini, altminteri tot anul vom umbla să le recuperăm.
Credincioşii merg în această dimineaţă pentru a asista la Slujba de la biserică şi pentru a lua Apă sfinţită, necesară pentru tămăduire şi purificare. În oraşele şi satele aşezate pe malurile unor râuri, fluvii, la ţărm de mare, mulţi tineri, bărbaţi în putere sar în apă pentru a prinde şi scoate la mal o cruce de lemn aruncată de preot. Cel care va reuşi performanţa devine un mic erou local, având parte de noroc pe parcursul întregului an.
Practici magice
Bătrânii satelor îşi amintesc că pe vremuri se făceau tot felul de practici magice, descântece şi farmece, ne spunea moş Vasile Bularca, din Sita. În noaptea dinaintea Bobotezei credincioşii ştiu că se deschide Cerul şi Dumnezeu îndeplineste rugăciunile celor care au privegheat şi postit. Fetele de măritat aşteaptă cu nerbădare aceasta zi ca să-şi ghicească ursiţii.
Din străbuni se mai zice că cine reuşeşte să ţină post negru înainte de Bobotează va fi sănătos şi norocos tot anul. În dimineaţa de 6 ianuarie cei ce credeau în spirite bune şi rele adunau cenuşa din sobă şi o păstrau până în…aprilie, când era presărată peste straturile cu legume pentru a le face rodnice şi a le proteja de dăunători.
Un alt obicei străvechi menit să alunge duhurile viza aşezarea unor mici bulgări de sare în colţurile odăilor, după care a doua zi se presărau în hrana dobitoacelor din bătătură ca acestea să fie ferite de boli şi să prăsească.
Venerarea Proorocului Ioan Botezătorul
Pe data de 7 ianuarie în fiecare an avem o nouă mare Sărbătoare: Sf. Ioan sau Sântion, cum i se mai spune la ţară. Creştinii venerează cu pioşenie pe cel ce a fost Botezătorul Domnului, fiind considerat, după Fecioara Maria, Cel mai mare dintre sfinţi. În calendarul ortodox există încă două date legate de numele său: pe 24 iunie se cinsteşte Naşterea sa, iar pe 29 august se pomeneşte Tăierea Capului Sf. Ioan.
Naşterea Proorocului Ioan s-a petrecut doar cu şase luni înaintea venirii pe lume a lui Iisus Hristos. Se spune că îngerul Gavriil i-a dat de veste despre fericitul eveniment al venirii pe lume a unui fiu marelui prelat Zaharia, în timp ce slujea la Templu. Numai că viitorul tată nu a dat iniţial crezare celor spuse, de aceea Zaharia a fost pedepsit. În sensul că a rămas mut până la punerea numelui fiului său.
Rolul Sf. Ioan Botezătorul nu a fost numai acela de a pregăti norodul pentru venirea lui Hristos, ci şi de a-l prezenta lumii pe Iisus ca fiind Mesia şi Fiul lui Dumnezeu.
Datini frumoase
Potrivit tradiţiei româneşti de Sf. Ioan nu doar posesorii acestui străvechi prenume trebuie să se bucure, ci şi apropiaţii lor. Cine nu se veseleşte în aceasta zi, poate fi deocheat şi rămâne posac tot anul.
În trecut era obiceiul prin zona de munte ca bărbaţii care se numeau Ion ori Ioan să-şi pună de ziua lor un brăduţ la poartă şi să poftească rude, cunoscuţi, vecini, chiar şi necunoscuţi ce treceau prin faţa casei la un pahar de vin şi la bucate alese, ca să fie toată lumea mulţumită. Astfel, cu siguranţă că gospodăria rămânea îmbelşugată, gazdele sănătoase, iar oile din turmă se înmulţeau, povesteşte Ioan Boroş, din Breţcu. Nenea Boroş, pe care-l cunosc de vreo trei decenii, a fost şi a rămas un păstrător de tradiţii româneşti, un specialist în zootehnie respectat în împrejurimi.
Patron al pruncilor
Sf. Ioan Botezătorul, ca naş al lui Iisus, este considerat de două mii de ani drept Patron al pruncilor, ocrotindu-i pe cei mici de nenorociri şi ferindu-i să nu moară nebotezaţi. Pe vremuri se organiza întru cinstirea noilor veniţi pe lume un ritual numit „Plocon pentru moaşă”.
Tinerele mame mergau în această zi cu un colac mare şi felurite daruri la femeia care le ajutaseră să aducă pe lume pruncii. Femeile rupeau câte o bucată din împletitura preparată special pentru asemenea împrejurare, 
şi după forma coltucului încercau să ghicească dacă vor mai avea urmaşi.
Sântion – „Cel de care Dumnezeu are milă”
Aşadar, frumoasele şi dragile Sărbători de Iarnă se încheie sâmbătă, pe 7 ianuarie, cu praznicul de Sfântul Ion. Este cel mai răspândit prenume de p
e Terra, cu variantele internaţionale cunoscute. La români cel mai des se întâlneşte apelativul de Ion sau Ioan, având semnificaţia: „Cel de care Dumnezeu are milă”.
Sunt aproape două milioane de concetăţeni ce-şi vor serba în acest weekend onomastica, majoritatea (1,4 milioane) fiind bărbaţi. Există numeroase derivate ale numelui biblic, precum Ionuţ, Nelu, Ionel, Jean etc.
Să un omitem nici variante feminine precum Ioana, Oana, Ionela, Nela, Janina, Jana etc. Tuturor le adresăm tradiţionalul „La Mulţi Ani!”, felicitări şi urări de bine în Noul An 2017.
Horia C. Deliu
