Două investiții majore din orașul Întorsura Buzăului au prins contur și sunt aproape de finalizare. Vorbim despre bazinul de înot situat în strada Gheorghe Doja, a cărui valoare este de aproximativ 10.4 milioane lei, și la care lucrările au demarat în octombrie 2021, cât și despre centrul de reabilitare pentru copii cu dizabilități situat pe aceeași stradă.
Vorbindu-ne despre aceste noi realizări importante pentru locuitorii orașului Întorsura Buzăului, primarul Raul ne-a spus :
„Sunt două proiecte care la ora actuală sunt cele mai mari investiții care se fac în Întorsura Buzăului. Primul, adică bazinul de înot este un proiect care se face prin Compania Națională de Investiții și care are o valoare de 2.800.000 euro. O firmă din București execută această lucrare, care este în grafic și estimăm că până la vară va fi gata. Deja se montează cupola din lemn care acoperă bazinul. Acesta va fi un bazin didactic de înot de 25/12 metri. Didactic spun, pentru că ăsta este titlul proiectului iar școlile vor putea desfășura aici orele de educație fizică și sport. Copii noștri vor avea posibilitatea să facă și acolo mișcare și sperăm să ne ajute, pentru că acest bazin cu siguranță va trebui să fie susținut de către primărie pentru a funcționa. Am discutat și cu primarii din comunele învecinate și printr-un parteneriat vor veni și copii din Sita Buzăului și din Barcani la acest bazin.”
Edilul a menționat, totodată, că „bazinul o să fie deschis pentru toată lumea, în primul rând pentru copii deoarece asta este titulatura proiectului, dar după – masă sau când este liber poate veni orice doritor să înoate, contra cost bineînțeles. Va fi o taxă de intrare și poate intra oricine”
În ceea ce privește realizarea Centrului de reabilitare pentru copii cu dizabilități, primarul Raur Urdă a precizat:
„Aceasta este o investiție a celor de la Fundația SERA împreună cu Consiliul Județean Covasna, prin D.G.A.S.P.C. Covasna. E o investiție de aproximativ 600.000 euro pentru acest centru de reabilitare pentru copii cu dizabilități. La noi în oraș funcționează de aproximativ 2 ani un centru de reabilitare lângă spitalul din oraș, iar cei de acolo se vor muta în acest sediu nou mult mai mare, mai primitor și mai bine dotat. Cu această ocazie se vor înființa și câteva locuri de muncă noi. Toată finanțarea acestui centru o va face Consiliul Județean Covasna prin D.G.A.S.P.C., ei vor susține financiar toată această activitate mai departe. Este important pentru noi deoarece vom avea un serviciu în comunitate fără să avem nici un fel de cheltuială la bugetul local.”
Două proiecte de importanță majoră al căror impact va fi cu siguranță benefic pentru comunitatea din zonă.
Georgiana -Mădălina COMAN