Ziua de 1 Decembrie a fost un prilej de sărbătoare pentru poliţiştii covăsneni, atât datorită încărcăturii de semnificaţie istorică a acestei zile, cât şi pentru faptul că, în data de 30 noiembrie, a avut loc ceremonia de înaintare în gradul professional următor, înaintea  îndeplinirii stagiului minim în grad, a zece poliţişti din cadrul IPJ Covasna.

În acest context, conform Ordinului Ministrului Afacerilor Interne, au fost avansaţi în gradul profesional următor un număr de şase ofiţeri de poliţie, după cum urmează: Tacu Florin-Gabriel, de la subinspector la inspector; Moldovan Irina-Delia şi Ştefan Nicuşor-Cristian, de la inspector la inspector principal; Toth Sigismund şi Tudor Nicolae-Mihai, de la subcomisar la comisar; Paic Constantin-Ciprian, de la comisar la comisar-şef. În conformitate cu Dispoziţia Şefului IPJ Covasna, au fost avansaţi în gradul profesional următor un număr de patru agenţi de poliţie, după cum urmează: Ţaglă Daniela-Valentina şi Balasz Attila-Lajos, de la agent principal la agent şef adjunct; Morogan Vasilica şi Pavel Nicolae de la agent şef la agent şef adjunct.

Ceremonia s-a desfăşurat la sediul IPJ Covasna unde colegii au avut ocazia să îi felicite pe cei care, începând cu această dată, au trecut la o nouă etapă a carierei de poliţist. Conducerea Inspectoratului transmite pe această cale felicitări acestora, urări de sănătate şi putere muncă.

Și la Jandarmi

Cu prilejul Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie, în cadrul unei adunări festive ce avut la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Gheorghe Doja” Covasna, 10 cadre militare au fost înaintate în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în grad. Ca urmare a rezultatelor obţinute în activitatea desfăşurată, cinci ofiţeri şi cinci subofiţeri au fost înaintaţi în gradul următor, în baza Ordinului Ministrului Afacerilor Interne şi al Inspectorului General al Jandarmeriei Române.

În cadrul aceleiaşi ceremonii, prin ordinul inspectorului şef, unor cadre militare le-au fost aduse mulţumiri şi felicitări pentru activitatea desfăşurată pe parcursul anului 2013.

Începând cu data de 01 decembrie a.c., Jandarmeriei Covasna i-au fost repartizaţi 2 tineri ofiţeri, absolvenţi ai Academiei de Poliţie „ Alexandru Ioan Cuza” – arma Jandarmi.  Noilor colegi le urăm bun venit şi le dorim succes în activitate.

 

 


 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail