Lucrătorii Compartimentului Furturi şi Trafic de Autovehicule din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Covasna, au fost sesizaţi telefonic de către un inginer din cadrul R.A.R. Covasna, la jumătatea săptămânii trecute, despre faptul că la această unitate s-a prezentat numitul A. D. domiciliat în Braşov, cu un autoturism care avea montate numere de înmatriculare emise de către autorităţile belgiene.

Susnumitul a declarat faptul că a cumpărat autoturismul pentru fiul său, de la numitul  Ş. M. din Braşov, care la rândul lui a declarat că a cumpărat autoturismul de la reprezentanţa mărcii respective din Bruxelles – Belgia, în luna decembrie 2010.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autoturismul în cauză figurează ca fiind căutat de către autorităţile belgiene, din data de 24.05.2012.

Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Covasna. (IPJ Covasna)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail