Consiliul local Târgu Secuiesc a decis vineri, în cadrul unei şedinţe extraordinare, să anuleze evenimentele culturale din acest an finanţate din bani publici şi să direcţioneze banii către Spitalul municipal în vederea testării personalului medical, achiziţionării de dezinfectanţi, echipamente de protecţie şi echipamente medicale.
„Au fost realocate în total 315.000 de lei din buget din fondul pentru evenimente, proiecte culturale şi bisericeşti. Acest lucru înseamnă automat că oraşul nu mai intenţionează să organizeze sau să susţină niciun eveniment cultural în acest an, nici zilele oraşului. În plus, această decizie înseamnă, de asemenea, că proiectele culturale au fost suspendate”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a Primăriei.
Potrivit acestuia, în municipiul Târgu Secuiesc au fost efectuate până acum 221 de teste COVID-19, toate fiind negative, prin urmare în oraş nu există nicio persoană infectată cu noul coronavirus.
În contextul crizei epidemiologice, şi autorităţile locale din Sfântu Gheorghe au decis să anuleze o serie de evenimente publice, printre care şi Zilele oraşului programate în perioada 24 aprilie – 3 mai.
Astfel, Consiliul local Sfântu Gheorghe a direcţionat suma de 2,8 milioane de lei, rezultată din reducerea bugetelor instituţiilor de cultură şi anularea evenimentelor publice, către instituţiile medicale şi diverse acţiuni menite să limiteze extinderea epidemiei şi să atenueze efectele acesteia, o parte importantă din sumă fiind pusă la dispoziţia Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiu aflat în prima linie de luptă împotriva noului coronavirus.
Şi Consiliul Judeţean Covasna a decis să retragă suma de 2,3 milioane de lei destinată finanţării proiectelor cultelor şi asociaţiilor de tineret şi sport şi să o direcţioneze către instituţiile medicale.
„Unul dintre motivele acestei hotărâri este situaţia de pandemie, din cauza căreia toate manifestările publice sunt suspendate, iar acest lucru înseamnă că, până la toamnă, nu se pot organiza niciun fel evenimente, concursuri, etc. Pe de altă parte, este vorba de faptul că, pentru Consiliul Judeţean, prioritatea maximă a devenit asigurarea unor resurse financiare suplimentare necesare în efortul continuu de sprijinire a unităţilor de sănătate. Suma de 2,35 milioane de lei, eliberată astfel, va funcţiona ca o rezervă financiară, care poate fi folosită pentru a ajuta Spitalul Judeţean şi spitalele orăşeneşti. Reprezentanţii ONG-urilor, ai bisericilor şi ai organizaţiilor de tineret ne-au transmis deja poziţia lor, conform căreia prioritatea trebuie să fie asistenţa de sănătate şi limitarea, pe cât este posibil, a răspândirii infecţiei COVID-19, drept urmare, aceste organizaţii renunţă la sumele solicitate de la Consiliul Judeţean Covasna”, a declarat a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES