. . În instituţiile publice locale s-au luat deja măsuri pentru aplicarea legii antifumat, fiind amenajate spaţii destinate fumătorilor în afara sediilor instituţiilor, iar autorităţile cu rol în implementarea legii s-au pregătit pentru efectuarea de controale în localurile publice.
Legea antifumat a fost aplicată cu o zi mai devreme în cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, unde, începând de miercuri, se fumează doar în trei spaţii special amenajate în afara clădirilor.
„Deja de azi avem trei locuri pentru fumat în exterior, în clădiri nu se mai fumează. Am anunţat personalul încă de luni (…) şi m-am conformat şi eu la ce scrie legea (…) Şi e bine, că până acum am fumat doar patru ţigări, în timpul în care altă dată fumam 10-12. Sper că aşa am să mă las şi eu de fumat”, a declarat pentru AGERPRES, comandantul ISU Covasna, col. Gyorgy Alfons.
În opinia sa, aplicarea legii va fi destul de dificilă, pentru că toate instituţiile de control abilitate vor trebui să se coordoneze în cazul persoanelor juridice, unde, conform legii, după două amenzi se sistează activitatea. De asemenea, vor trebui să-şi instruiască personalul care se va ocupa de aceste controale.
Viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Tischler Ferenc, a declarat şi el că în cadrul instituţiei nu se fumează de ani de zile, iar în instituţiile subordonate se vor lua măsuri pentru respectarea legii.
„Primarul Antal Arpad a cerut să nu se fumeze în instituţie pentru că aici intră mulţi cetăţeni şi se simte fumul şi mirosul şi e deranjant. Angajaţii noştri au fumat uneori pe o terasă, în aer liber (…) În instituţiile subordonate, la cele două teatre ştiu că există baruri, dar probabil că de mâine nu se va mai fuma în interior. Vom verifica”, a declarat Tischler Ferenc.
Prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu a declarat că, începând de joi, angajaţii instituţiei vor putea fuma doar în afara clădirii, respectiv în curtea interioară comună cu Consiliul Judeţean.
Oana Mălina Negrea/Agerpres