Rescrierea Codului Fiscal și a Codului de Procedură Fiscală înseamnă, practic, modernizarea legislației fiscale din România, realizată de Guvern din dorința de a favoriza dezvoltarea unui mediu economic stabil și predictibil pe termen lung, a declarat miercuri Aurelia Cristea, ministrul delegat pentru Dialog Social.

‘Punerea în dezbatere publică a noului Cod Fiscal și a noului Cod de Procedură Fiscală reprezintă pași înainte în procesul de transparentizare a deciziei politice. Este important ca mediul economic, dar și partenerii sociali să fie informați și consultați în permanență cu privire la legislația fiscală, iar dezbaterea publică a noilor Coduri arată deschiderea spre dialog a Guvernului. Invit toți partenerii sociali să participe la această consultare, să se implice în procesul de luare a deciziilor privind modernizarea legislației fiscale’, a afirmat Aurelia Cristea, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Ministrul delegat pentru Dialog Social susține, totodată, că Guvernul dorește o înțelegere cât mai corectă a viitoarelor norme, dar și implementarea unei proceduri de luare a deciziilor care să permită o comunicare constantă între mediul de afaceri și instituțiile fiscale.

‘Noile Coduri pot fi consultate pe site-ul mfinante.ro, și vor fi tema unei serii de consultări publice cu mediul de afaceri, partenerii sociali și alte structuri asociative’, se mai spune în comunicat.

Ministerul Finanțelor Publice /MFP/ a publicat luni, pe site-ul instituției, proiectele rescrise ale Codului Fiscal și Codului de procedură fiscală, pentru consultarea publică, în următoarele luni, cu reprezentanții mediului de afaceri, ai structurilor asociative, partenerilor sociali, ai tuturor factorilor interesați.

Rescrierea Codului Fiscal și a Codului de procedură fiscală presupune, în principal, reformularea prevederilor actuale, în scopul unei mai bune înțelegeri, eliminarea disfuncționalităților și a eventualelor interpretări neunitare, actualizarea și reașezarea prevederilor articolelor, respectiv a titlurilor, pentru a răspunde atât cerințelor mediului de afaceri, cât și cerințelor organelor fiscale, precizează MFP într-un comunicat remis AGERPRES.

De asemenea, prin rescrierea celor două Coduri se urmărește o abordare facilă a legislației fiscale de către contribuabili și o administrare coerentă a sistemului de impozite și taxe prin care se constituie venituri ale bugetului general consolidat.

Rescrierea celor două Coduri face parte din procesul de modernizare a legislației fiscale, unul dintre obiectivele incluse în Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2013-2015 și în Programul Legislativ al Guvernului României pentru perioada 2013 — 2016.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail