Atletele Daniela Vasile și Cristina Vasile Rut, legitimate la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sfântu Gheorghe, au obținut medalii de aur și de argint la Campionatul Național de Cros desfăsurat la Băile Felix.
Potrivit reprezentanților CSM, întrecerea sportivă care a avut loc în perioada 17- 20 octombrie a.c. a încheiat unui sezon destul de greu, dar și cu multe satisfacții și performanțe deosebit de valoroase pentru sportivele clubului, Daniela Vasile și Cristina Vasile Rut.
În clasamentul alergări –obstacole, la categoria seniori 3000 m plat, la care au concurat 30 de participante, Cristina Vasile Rut a reușit să scoată timpul de 9:51.35, clasându-se pe locul I.
La seniori 5000 m plat, la care au participat 34 de sportive, aceasta s-a clasat pe locul 4, cu timpul de 17:03.15.
Cea de-a doua reprezentantă a CSM Sf Gheorghe, Daniela Vasile, a reușit să obțină locul 2, cu medalie de argint, la categoria seniori 3000 m obstacole, cu un timp de 10:33.77.
„Aceste rezultate sunt posibile și prin sprijinul financiar acordat de către Consiliul Local Sfântu Gheorghe, prin programul sportiv „Promovarea sportului de Performanța”.- a declarat Petru Oltean, directorul CSM Sfântu Gheorghe.
M.D.C.