. . Sfântu Gheorghe a fost reprezentat cu cinste la actuala ediţie a competiției „Brașovul Dezbate”, delegația compusă din tinerii covăsneni câștigând aur şi argint pe echipe. Totodată, aceștia au ocupat și șapte locuri în topul primilor zece vorbitori.
Proiectul „Brașovul Dezbate” a luat forma unui concurs de debate pentru elevii de liceu, fiind organizat în scopul de a crește implicarea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 19 ani din Brașov în activități educaționale de tip nonformal, se arată pe pagina evenimentului (Facebook- „Brașovul Dezbate!”).
Ediția de anul acesta, cea de-a patra, s-a derulat la sfârșit de săptămână, la Colegiul Naţional „Unirea” , între 13-14 iunie, în organizarea Asociaţiei Rotaract Kronstadt, împreună cu Rotary Club Brașov şi Interact Brașov.
Patru echipe din Sfântu Gheorghe
Începând cu această ediţie, evenimentul a fost deschis nu doar tinerilor brașoveni, ci și tinerilor de liceu din afara Braşovului, astfel că a adus la start peste 20 de echipe – 18 din Brașov și patru de la clubul de dezbateri din Sfântu Gheorghe.
Meciurile de dezbateri au început sâmbătă, iar finala concursului s-a desfășurat duminică. Trei dintre cele patru echipe din Sfântu Gheorghe s-au calificat în faza eliminatoriilor după prima zi de calificare, iar finala a fost disputată între două echipe din Sfântu Gheorghe.
Delegația din Sfântu Gheorghe a obținut aur şi argint pe echipe, tinerii covăsneni reușind totodată să ocupe șapte locuri în topul primilor zece vorbitori (inclusiv argint și bronz – la vorbitori). Mai multe informații despre această competiție ne-au oferit ieri, în cadrul unei conferințe de presă, coordonatorul clubului de dezbateri din Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu și cei trei tineri componenți ai echipei care a ocupat primul loc, Ioan Profiroiu, Răzvan Todoran (elevi în clasa a X-a – care practică debate-ul de aproximativ 2 ani) și Cristina Palade (elevă în clasa a XI-a, care practică debate-ul doar din acest an școlar).
„Bucuria a fost majoră, deoarece trei din cele patru echipe s-au calificat în faza eliminatoriilor după prima zi de calificare- una dintre echipe, compusă din eleve din clasa a IX-a, începătoare- s-a oprit în sferturi- dar finala a fost disputată între două echipe din Sfântu Gheorghe. Cei trei tineri aici de față au ocupat locul I (…). Echipa lor a câștigat toate meciurile la care a participat la acest campionat, iar <<Brașovul Dezbate>> a fost pentru prima dată o competiție deschisă și altor cluburi decât cele din Brașov și ne bucurăm că au putut să obțină asemenea performanțe (…)”, a declarat coordonatorul clubului de dezbateri din Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu. Acesta a precizat că 7 dintre primii 10 vorbitori au fost din Sfântu Gheorghe.
„S-a făcut un top 10 al vorbitorilor…erau 66 de vorbitori și Sfântu Gheorghe a avut 7 din primii 10”, a precizat Mădălin Guruianu.
Referindu-se la cealaltă echipă care a jucat în finală (și care a obținut locul II), echipă compusă din Mihai Tordai, Edmond Vrânceanu (elevi în clasa a VIII-a) și Denis Onișoru, Mădălin Guruianu a spus: „Sunt mândru și de cealaltă echipă care a jucat în finală, pentru că vorbim despre doi băieți de clasa a VIII-a – o premieră pentru clubul din Sfântu Gheorghe care a avansat și la nivel de clasa a VIII-a- mă refer la Mihai Tordai și Edmond Vrânceanu, doi dintre vorbitorii care au fost în top 10, deși sunt doar în clasa a VIII-a. În echipă cu ei, tot în Top 10 a fost și Denis Onișoru. Sunt tineri care au avut o evoluție foarte, foarte bună și cred că pentru niște oameni care doar de câteva luni fac debate au putut arăta că dacă îți dorești foarte mult, poți să înveți și să ajungi la un nivel avansat”, a declarat Mădălin Guruianu.
Temele de dezbatere au fost interesante. Printre acestea s-au numărat și moțiunile: ”Acest Parlament crede că viitorul economic global va fi dominat de cooperative”, ”Acest Parlament ar interzice televiziunile de stat”: ” Au fost moțiuni destul de grele, având în vedere că a fost o competiție și cu începători și cu oameni un pic mai avansați și consider că am văzut niște meciuri foarte demne de niște viitori debateri buni în ceea ce privește discursul, persuasiunea și avantajele pe care ți le dă debate-ul. Oratoria este punctul cheie pentru care se face debate, mai avem nevoie de persuasiune, de gândire critică, pentru că pe asta se bazează debate-ul”, a spus Ioan Profiroiu.
Acesta a precizat că nu este nevoie de talent nativ pentru a putea intra în lumea dezbaterilor: „Eu, din propria experiență spun că nu ai nevoie de un talent nativ. Eu îmi amintesc primele competiții la care am participat, unde a fost un eșec total și perseverența m-a ajutat să mă dezvolt foarte mult. Avem și talente, însă acest lucru nu îi oprește pe cei care nu sunt talentați să nu îi depășească pe cei talentați sau să nu se dezvolte la fel de mult ca și cei talentați nativ”, a spus Ioan Profiroiu.
Dezbaterile îi ajută pe cei care le practică să își dezvolte abilitățile de comunicare, gândirea critică, argumentarea logică, au arătat cei trei tineri debateri.
„Am putea recomanda tuturor să facă debate, deoarece este foarte important să știi să îți susții o idee, să o contra-argumentezi, să îți susții punctul de vedere, dar, în același timp, să îl asculți și pe celălalt și să îți măsori cuvintele”, a spus Cristina Palade.
„Orice ai face în viața asta, ideea care se aplică nu e neapărat ideea cea mai bună, ci de obicei e ideea cel mai bine prezentată. Tocmai de aceea, orice ai încerca să faci, oratoria, gândirea critică, te pot ajuta”, a spus Răzvan Todoran.
Coordonatorul clubului de dezbateri din Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, a arătat că o valoare importantă pe care o cultivă dezbaterile este empatia.
„Îmi place mereu să spun despre ei (despre cei care practică dezbaterile) că exercițiul numărul unu pe care îl au și pe care nu îl are multă lume din țară și din lume este că nu practică empatia. Faptul că ei sunt nevoiți, obligați din clasa a IX-a până în clasa a XII-a să treacă de –o parte și de alta a baricadei în câteva minute, să se dea cu banul și să fie pe poziție de Guvern sau de Opoziție pe un anumit subiect este ceva fenomenal, este un lucru pe care noi nu-l facem niciodată zi de zi. Nu ne așezăm în postura celuilalt, al interlocutorului nostru. Ei bine, ei sunt obligați să facă asta. Dacă nu reușesc să facă acest lucru eficient, nu au cum să avanseze”, a declarat Mădălin Guruianu.
Trei arbitri covăsneni
La „Brașovul Dezbate” au participat și trei arbitri covăsneni – Ștefan Iftimie, Robert Grecu și Sergiu Condrea, de la Liceul „Korosi Csoma Sandor” din Covasna, cărora coordonatorul clubului de dezbateri din Sfântu Gheorghe a dorit să le mulțumească pentru implicare:
„Le mulțumesc în mod deosebit și celor trei arbitri care au acceptat să meargă la <<Brașovul Dezbate>>, din club de la noi! Este vorba despre cei trei băieți care au fost campioni naționali în exercițiu ai României, la <<Tinerii Dezbat>>, sunt trei liceeni din <<Korosi Csoma Sandor>>, se numesc Ștefan Iftimie, Robert Grecu și Sergiu Condrea, trei dintre clar viitorii lideri ai comunității, oameni cu mare, mare experiență, dacă deja la sfârșitul clasei a XI-a pot arbitra în debate!”, a spus Mădălin Guruianu.
Implicare și în competiția națională „Tinerii Dezbat”
Acesta a precizat că la sfârșit de săptămână a avut loc și faza națională a unei alte competiții importante de debate: competiția intitulată „Tinerii Dezbat”, la care județul Covasna, a obținut anul trecut pe locul I, cu echipa compusă din Ștefan Iftimie, Robert Grecu și Sergiu Condrea, de la Liceul „Korosi Csoma Sandor” din Covasna.
„Weekendul care tocmai a trecut a fost unul dintre cele mai prolifice pentru Clubul de Dezbateri din Sfântu Gheorghe. Weekendul acesta a avut loc și faza națională a olimpiadei elevilor în ceea ce privește zona dezbaterilor academice. Campionatul se numește <<Tinerii Dezbat>>, sunt aproximativ 200 de echipe la start, din toată țara. Faza finală a avut loc la Miercurea Ciuc. Din fericire pentru noi, anul trecut am fost campioni naționali în exercițiu la acest eveniment, cu o echipă a clubului nostru, compusă din trei băieți din <<Korosi Csoma Sandor>>, care practic, de-abia de ieri (nr.- duminică), practic, nu mai sunt campioni naționali ai României. Anul acesta, județul Covasna nu a participat cu nicio echipă la campionatul „Tinerii Dezbat”, din niște motive organizatorice (…), dar am avut plăcerea să și arbitrez, iar Ioan Ganea Junior, căruia îi mulțumesc în mod deosebit pentru dedicare și timp, a fost tab master, adică a condus operațiunile la această fază națională din punct de vedere al punctajelor, al arbitrajelor, al clasamentului (…)!”, a spus Mădălin Guruianu.
Ana Alina Costache