Marţi, în jurul orei 09,30, poliţiştii de la Secţia 2 Poliţie Rurală Târgu Secuiesc au surprins în flagrant trei persoane în timp ce sustrăgeau sfeclă de zahăr de pe un teren agricol între localităţile Catalina şi Hătuica.
Poliţiştii i-au identificat pe suspecţi ca fiind K. Iosif, de 58 de ani, K. Maria, de 58 de ani şi K. A., de 17 ani, toţi domiciliaţi în comuna Catalina, satul Mărtineni. Cu ocazia cercetării, poliţiştii au stabilit că suspecţii au sustras 325 kg de sfeclă, cauzând un prejudiciu de 150 lei.
Prejudiciul a fost recuperat integral în natură şi predate părţii vătămate.
În aceeaşi zi, poliţiştii de la Secţia 2 Poliţie Rurală le-au identificat pe J. Julia, de 21 de ani, pe M. Iren, de 38 de ani, şi pe L. Aranka, de 33 de ani, toate domiciliate în comuna Cernat, suspectate că în data de 7.11.2011, ar fi sustras, cu ajutorul unui atelaj hipo, împreună cu 540 kg de sfeclă de zahăr.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Va plăti mai scump
Tot marţi, în jurul prânzului, Poliţia Municipiului Sfântu Gheorghe a fost sesizată de către agentul de pază al unui magazin alimentar, despre faptul că a depistat o persoană care a sustras din magazin mai multe bunuri alimentare şi nealimentare.
O patrulă din cadrul Poliţiei Sf. Gheorghe s-a deplasat la faţa locului, şi a identificat-o pe suspectă ca fiind T. Elisabeta, de 62 ani, din municipiul reşedinţă de judeţ. Din cercetări rezultă că suspecta a sustras din magazin bunuri în valoare de 98,73 lei (detergent vase, salam, spumă de ras, gel de ras, ciocolată, conserve etc.)
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
(sursa: IPJ COVASNA)