Cea de-a doua ediție a „Academiei ciclobibliotecarilor” – manifestare ce își propune promovarea ciclismului și promovarea lecturii se va derula anul acesta pe parcursul a patru zile, cuprinzând un circuit al fortărețelor săsești, a anunțat ieri inițiatorul evenimentului, bibliotecarul Kiss László.

„Academia de vară a ciclobibliotecarilor” este adresată bibliotecarilor și tuturor celor care, pe lângă lectură, sunt pasionați și de ciclism. Evenimentul, desfășurat sub forma unei tabere, își propune să ofere un prilej de socializare și un cadru potrivit schimbului de experiență dintre participanți și a fost organizat pentru prima dată, anul trecut, la Tușnad – Băi, la inițiativa lui Kiss László, bibliotecar la Liceul „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe. Împreună cu câțiva bibliotecari (membri ai Asociației Bibliotecarilor din România – ABR- și ai Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România – ANBPR) și iubitori ai lecturii și ai ciclismului, acesta a început pregătirea celei de-a doua ediții.

„Prima ediție a fost, de fapt, un proiect – pilot. Am început pregătirile pentru ediția de anul acesta, împreună cu câțiva bibliotecari (…); căutăm și sponsori și deja știm și ruta.” – a declarat ieri, pentru „Mesagerul de Covasna”, Kiss László.

Programul „Academiei Cicliobibliotecarilor” va viza parcurgerea unui circuit al fortărețelor săsești, vizite la biblioteci, dar și discuții pe teme de interes pentru iubitorii lecturii și ciclismului, a spus Kiss László.

„Vom face circuitul fortărețelor săsești (pe bicicletă – n.r.). Ne-am gândit să începem de la Brașov, să mergem la Hărman, Prejmer, Rupea, Viscri, Biertan, Sighișoara și până la Sibiu. Academia de vară a cicliobibliotecarilor va dura patru zile și vom vizita și bibliotecile de pe traseu. Vom înnopta și la Sfântu Gheorghe și vom vizita și biblioteca Liceului <<Mikes Kelemen>>. Prin acest eveniment dorim să atragem atenția asupra lecturii, asupra importanței bibliotecilor, dar nu numai. În cadrul programului, vom discuta și despre biblioteci și despre cărți, despre profesia de bibliotecar și despre tot ceea ce ține de lectură.”– a spus Kiss László.

Înscrierile vor începe în luna martie

Potrivit acestuia, „Academia de vară a ciclobibliotecarilor” – ediția a doua – va avea loc între 28 august și 2 septembrie (a.c.), înscrierile vor începe în luna martie – iar noi vom reveni cu detalii despre modalitatea de înscriere, la momentul potrivit.

„Se pot înscrie nu doar bibliotecari școlari, ci și cei din bibliotecile publice și orice om care iubește lectura și ciclismul. Poate veni oricine. Drumul va fi foarte liniștit. Înscrierile se vor lansa în luna martie. Oricine va putea face acest drum, nu va fi prea lung. Vom face cam 60 de kilometri, pe zi, ceea ce nu e mult, și vom merge pe drumuri liniștite, deci traseul va putea fi parcurs de oricine, bineînțeles, cu puțin antrenament, dar vom avea și o mașină care ne va însoți, deci cine va fi obosit, va putea urca în mașină, cu bicicletă cu tot.” – a spus bibliotecarul Kiss László.

***

„Academia de vară a ciclobibliotecarilor” nu este prima acțiune în care bibliotecarul Kiss László se implică în scopul promovării lecturii și ciclismului. În anul 2015, el a pedalat peste 3.000 de kilometri, din Sfântu Gheorghe până la Haga, pentru a atrage atenția asupra rolului important pe care bibliotecile școlare, universitare și bibliotecile publice le au în societatea contemporană, pentru a schimba percepția asupra bibliotecarilor și asupra lecturii.

Kiss László a susținut, prin ciclism și acțiuni caritabile. Spre exemplu, în anul 2008, a pedalat de la Sfântu Gheorghe până la Istanbul, pentru a participa la un congres internaţional de hemofilie şi a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă persoanele care suferă de această boală genetică rară ce afectează coagularea sângelui. În vara anului trecut, bibliotecarul covăsnean a sprijinit inițiativa a două studente din Statele Unite ale Americii, care au pornit într-un tur pe bicicletă, de la coasta atlantică a Franței până în România, pentru a ajuta copiii români care suferă de cancer și boli ale sângelui, și a pedalat alături de acestea, de la intrarea lor în țara noastră, și până la Sâmbăta de Sus.

„Ciclismul și lectura oferă celor care le practică, o libertate, un simț, un spirit de libertate. Lectura deschide orizontul virtual, iar ciclismul, orizontul fizic.”- a afirmat Kiss László.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail