Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna a lansat înscrierile la cea de-a doua ediţie a Festivalului ciocolatei ce va avea loc în luna septembrie, la Sfântu Gheorghe.

Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediție, se va desfășura în perioada 18 – 20 septembrie (a.c.), în grădina Restaurantului Best Western Hotel ”Park” din Sfântu Gheorghe.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Covasna, Edler Andras Gyorgy, a declarat ieri că pregătirile au început deja, producători, distribuitori, comercianți de ciocolată și dulciuri, din țară, dar și din străinătate fiind așteptați să se înscrie ca expozanți. La cerere, poate fi autorizată participarea la târg și cu alte produse / servicii.  Organizatorii vor pune la dispoziție aproximativ 45 de locuri. Potrivit președintelui CCI Covasna, în cadrul ediției actuale, zece standuri vor fi dedicate meșterilor artizani.

„Am schimbat locația evenimentului. Anul acesta festivalul se va desfășura în centrul orașului, în grădina Restaurantului Best Western Hotel ”Park”. Am dedicat zece locuri, cu tarif redus, meșterilor artizani, meșteri pe care, bineînțeles, îi vom selecta pentru a fi cât mai aproape de specificul festivalului. În total, vor fi aproximativ 45 de locuri”, a precizat președintele CCI Covasna.

Potrivit preşedintelui CCI Covasna, Edler Andras, festivalul are ca scop sprijinirea antreprenorilor locali şi promovarea zonei.

„Festivalul se înscrie în cadrul acelor evenimente prin care noi ne dorim, pe de-o parte, să venim în sprijinul antreprenorilor locali, dându-le posibilitatea să își prezinte produsele, serviciile. Pe de altă parte, încercăm, prin acest Festival al ciocolatei să promovăm zona noastră, să arătăm atât celor din țară, cât și celor de afară, frumusețile zonei”, a declarat Edler Andras Gyorgy.

Programul festivalului va cuprinde și diverse spectacole, activități pentru copii și concursuri.

Printre acestea se numără și un concurs de preparare a ciocolatei de casă, la care cei interesați se pot înscrie până în data de 15 septembrie (a.c.).

***

Festivalul este organizat de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Covasna, în parteneriat cu Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe și Consiliul Județean Covasna. Președintele CCI Covasna a precizat că se poartă discuții cu parteneri locali, firme producătoare de dulciuri din zonă, în vederea stabilirii unor parteneriate pentru organizarea evenimentului.

Prima ediție a evenimentului a avut loc în anul 2013 și a adus laolaltă aproximativ 30 de producători și distribuitori de ciocolată și dulciuri, din țară, dar și din Ungaria.

Informații suplimentare despre ediția actuală pot fi aflate accesând site-ul Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Covasna, www.ccicov.com.

Ana Alina Costache . .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail