După succesul înregistrat încă de la depunerea proiectului „Şcoala de Vară pentru Democraţie” de la Pădureni şi mai apoi cu Labirintul Anticorupţie care s-a desfăşurat în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, a venit rândul „Parlamentului Tinerilor” să devină un proiect de succes.

 

Până pe 23 octombrie 2015, liceenii şi studenţii cu vârste cuprinse între 18 şi 26 de ani se pot înscrie pentru a face parte din cea de-a VII-a ediţie a Parlamentului Tinerilor, care va avea loc în perioada 6-8 noiembrie 2015 la Camera Deputaţilor, Parlamentul României, de la Bucureşti.

Scopul acestui proiect este acela de a simula procesul decizional din cadrul Parlamentului României, pe grupuri politice, comisii parlamentare  precum şi în plen. Prin acest proiect, organizatorii îşi propun să ofere tinerilor posibilitatea înţelegerii importanţei, rolului şi funcţiilor Parlamentului în cadrul celorlalte instituţii democratice, familiarizarea cu doctrinele partidelor politice parlamentare, oferirea unei viziuni practice asupra a ceea ce reprezintă în mod real activitatea parlamentară.

Tinerii care sunt interesaţi să facă parte din proiect  trebuie să se înscrie prin completarea formularului de înscriere, transmiterea CV-ului şi elaborarea unei iniţiative legislative (format pdf), la adresa de email [email protected] până pe 23 octombrie 2015, ora 23:59.

Selecţia candidaţilor se va face în funcţie de punctajul obţinut pe baza CV-ului şi a unei iniţiative legislative pe care tinerii trebuie să o propună în momentul înscrierii la eveniment, conform Comisiilor Parlamentare ale Camerei Deputaţilor stabilite de organizatori: comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice; comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale; comisia pentru politică externă; comisia pentru muncă și protecție socială.

Mai multe informaţii cu privire la acest proiect pot fi primate de la  managerul proiectului,  Iuliana Iliescu, la numărul de telefon 0751 194 718 sau pe email: [email protected].

Promotorii acestui proiect sunt Asociaţia Pro Democraţia (APD), Camera Deputaţilor și Fundația Hanns Seidel în parteneriat cu Institutul Qvorum și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna.

„Dorim să avem trei evenimente de bază: această Şcoală Naţională de Democraţie ca şi eveniment de tradiţie,  care să fie găzduit de Centrul de Agrement de la Pădureni, după care dorim să avem Parlamentul Tinerilor ca urmare a acestei şcoli, prin care, la un sfârşit de săptămână, 100 de tineri din toată ţara să poată simula actul legislativ la Palatul Parlamentului, după care dorim să închidem cercul şi să avem o tabără de integritate, împreună cu Direcţia Generală Anticorupţie, care să includă tot ceea ce înseamnă atitudinea responsabilă”, a spus Cătălin Lazăr, consilier pe problematice de tineret în cadrul Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Covasna, într-o declaraţie anterioară.

***

. . Şcoala de Vară pentru Democraţie este proiectul care a câştigat locul I la Concursul Naţional de Proiecte organizat de către Ministerul Tineretului şi Sportului, şi care a fost desemnat cel mai bun proiect al anului 2015. Acesta este un proiect inițiat și organizat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna în parteneriat cu Asociația Pro Democrația, Forumul Tinerilor din România și Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative care urmăreşte crearea unui cadru în care “să ne creştem tineri responsabili”.

 

Maricela Dan

 

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail