Şi-a recuperat parte din bijuterii
După şase zile de la primirea unei reclamaţii din partea unei femei din Sfântu Gheorghe, cu privire la faptul că din locuinţa sa au fost sustrase bijuterii din aur, poliţiştii de la Biroul Investigaţii Criminale l-au identificat pe Sz. Attila, de 55 ani, acesta fiind suspectat de furtul a două lănţişoare şi patru inele. Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 40% şi predat părţii vătămate.
Altă femeie a rămas fără bijuterii
O femeie de 82 de ani din Sfântu Gheorghe a sesizat Poliţia Municipală, în cursul serii de miercuri, cu privire la faptul că în perioada 30.06.– 09.07.2012, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa, cu chei potrivite, de unde au sustras mai multe bijuterii din aur în cantitate totală de aprox. 20 grame, a căror valoare aproximativă se ridică la suma de 4.400 lei. În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde au efectuat cercetări
La Breţcu hoţii nu se joacă!
Miercuri dimineaţă, poliţiştii de la Secţia 2 Poliţie Rurală Tg. Secuiesc, împreună cu poliţistul de la postul de poliţie Breţcu, i-au identificat pe G. Csaba-Pal, de 21 ani, şi pe T. Fănel, de 23 ani, ambii domiciliaţi în comuna Breţcu, suspectaţi că în data de 06.04.2012 ar fi sustras cinci motoare electrice şi o pompă de apă aparţinând unei societăţi comerciale. Prejudiciul nu a fost recuperat.
În aceeaşi zi au fost identificaţi şi M. Imre, de 22 ani, Gh. Vasilică, de 22 ani, şi G. Dezso, de 25 ani, localnici, aceştia fiind suspectaţi că în ziua anterioară au sustras bunuri din gospodăria unui consătean. Prejudiciul a fost parţial recuperat şi predat părţii vătămate. Asupra primilor doi- M. Imre şi Gh. Vasilică- planează şi suspiciunea că în data 09.04.2012 ar fi sustras un motor electric din sediul unei firme. Prejudiciul nu a fost recuperat.
Poliţiştii l-au identificat şi pe numitul P. Geza, de 23 de ani, domiciliat în comuna Breţcu, suspectat că ar fi sustras unelte agricole, dintr-o magazie, la sfârşitul lunii mai.
Uneltele au fost găsite asupra acestuia şi- au fost predat părţii vătămate.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de la Secţia 2 Poliţie Rurală Tg. Secuiesc, cu sprijinul poliţistului de la postul de poliţie Estelnic, i-au identificat pe T. Fănel, de 23 de ani, şi pe L. R., de 16 ani, ambii domiciliaţi în comuna Breţcu, suspectaţi că la jumătatea lunii iunie a.c. au sustras o bicicletă aparţinând unui cetăţean din Estelnic.
Din cercetări rezultă că cei doi au vândut bicicleta sustrasă unei persoane din localitatea Poiana Sărată, jud. Bacău. Poliţiştii continuă cercetările pentru identificare persoanei care a cumpărat bicicleta, în vederea recuperării prejudiciului.
Au rămas fără bani, acte şi bunuri, din cauza neatenţiei
Poliţia Municipiului Sf. Gheorghe a fost sesizată de o femeie despre faptul că marţi după-amiază, în timp ce şi-a lăsat autovehiculul parcat pe str. Primăverii din municipiul Sfântu Gheorghe, persoane necunoscute au pătruns în autovehiculul său, înmatriculat în Germania, pe uşa care nu era încuiată, şi i-au sustras un portmoneu care conţinea suma de aproximativ 500-600 lei, acte personale şi carduri bancare.
Prejudiciul reclamat este de aproximativ 2.500 euro.
O zi mai târziu, o altă femeie a reclamat faptul că, în timp ce se afla în vizită la o prietenă, persoane necunoscute au pătruns în locuinţă, profitând de faptul că uşa era descuiată, şi i-au sustras geanta în care avea actele personale, carduri bancare, chei, două telefoane mobile şi suma de 800 de lei lei.
Hoţii de cablu telefonic nu se lasă!
În cursul zilei de miercuri, poliţiştii de la Secţia 1 Poliţie Rurală Sf. Gheorghe au fost sesizaţi despre faptul că, în noaptea de 17/18.07.2012, persoane necunoscute au tăiat şi au sustras cablu multifilar (560 m) de pe reţeaua de telefonie fixă din localitatea Malnaş Băi.
Prejudiciul este de aproximativ 2000 euro.
(IPJ Covasna)