Zilele acestea se desfăşoară cea de-a şasea ediţie a Zilelor Sportive Sfântu Gheorghe. În cadrul evenimentelor organizate cu această ocazie, sâmbătă va avea loc un turneu de minifotbal între partidele politice înscrise la alegerile din iunie.
Potrivit lui Nemes Áron, directorul Clubului Sportiv Şcolar, cel care este principalul organizator al evenimentelor, patru partide politice au acceptat provocarea de a participa la turneul de minifotbal de sâmbătă. Acestea sunt: PNL, UDMR, PPMT şi PCM. Prin tragere la sorţi, sâmbătă se va decide cine cu cine va juca. „Turneul are şi un fel de moto: să vedem dacă pot să dribleze cu mingea la fel de bine cum driblează cu promisiunile”, ne-a spus Nemes Áron.
În legătură cu acest subiect, liderul PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, a declarat: „Ne-am bucurat foarte mult şi am acceptat invitaţia de sâmbătă seara (…) Îmi place precizarea că vor juca numai şi numai candidaţii înscrişi pe listele electorale (…) vom vedea exact oamenii care vor să candideze, care vor să ia voturile oamenilor şi se vor întâlni, amical sperăm noi, într-un cadru fair-play, la o partidă de fotbal, sau la mai multe. Vom vedea cine va câştiga”, a declarat Mădălin Guruianu.
Ana Alina Costache