Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a emis o atenționare cu privire la pericolul reprezentat de urșii care trăiesc în pădurile din jurul orașului.

Având în vedere că este plin sezon al ciupercilor de pădure și de câmp, al fructelor de pădure dar și al drumețiilor în natură, foarte mulți amatori ai acestor activități își petrec timpul liber cutreierând zonele  mai mult sau mai puțin sălbatice din jurul municipiului.

Astfel, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, împreună cu reprezentanții Composesoratului Unificat „Szemerja-Görgő” îndeamnă toate persoanele care merg la plimbări, în excursii sau la cules de ciuperci în păduri din zona orașului, să ia măsuri de precauție pentru a evita întâlnirea cu urșii din zonă.

Pentru identificarea zonelor mai periculoase, un grup de studenți ai Universității Babes Bolyai a întocmit o hartă cu locațiile în care a fost semnalată prezența urșilor, astfel încât drumeții să le poată evita, sau să își ia măsuri suplimentare de precauție.

Cu toate acestea, având în vedere că arealul unui urs poate cuprinde o zonă întinsă pe o suprafață impresionanță – între  50 și 270 km2 (5 000 – 27 000 ha) și că un exemplar sănătos parcurge chiar și 150 de kilometri într-o singură zi, zonele prezentate pe harta pusă la dispoziție de Primăria Sfântu Gheorghe au un caracter pur orientativ.

„Conform rapoartelor primite la composesorat, urșii din pădurile din jur pot intra și pe teritoriul zonelor locuite și locațiilor desemnate pentru picnicuri. Din acest motiv, cei care doresc să se ducă în excursie în aceste zone, trebuie să ia măsuri de precauție.” – atrage atenția Csákány László, președintele Composesoratului Composesoratul Unificat „Szemerja-Görgő”.

Ursul este cel mai mare animal de pradă din pădurile României, iar prezența lui se face din ce în ce mai simțită și în apropierea așezărilor omenești. Faptul că unii turiști lasă în urmă gunoaie și resturi de alimente în pădure, precum și faptul că uneori aceștia hrănesc urșii cu bună știință, aduce un mare deserviciu atât animalului, cât și localnicilor din zonele în care urșii devin din ce în ce mai îndrăzneți. Deși un urs sănătos evită contactul cu omul, sunt tot mai răspândite fenomenele „urșilor gunoieri” și „urșilor cerșetori”, animale tinere, sănătoase, a căror teamă instinctivă de om începe să scadă.

Sfaturile specialiștilor pentru excursioniștii care parcurg trasee din păduri cuprind și o serie de măsuri pe care oricare drumeț ar trebui să le ia chiar dinaintea plimbării: achiziționarea unui spray special, cu piper (care poate fi util, însă, numai în situații extreme, cand ursul este la mai puțin de cinci metri de om), precum și achiziționarea unor obiecte care să producă zgomote puternice (trompete, fluiere, petarde, etc.). De asemenea, cei care aleg să își ia la ei și mâncare, trebuie să o ambaleze cât mai etanș, astfel încât mirosul alimentelor să nu atragă urșii.

În cazul unei întâlniri cu ursul, persoana în cauză trebuie să evite să privească animalul direct în ochi și să încerce să pară cât mai înaltă, lucru care ar putea să îl descurajeze pe urs. Unii urși se pot speria de sunete puternice și se pot retrage chiar și în timpul atacului, de aceea sunt utile obiectele menționate mai sus. Contrar credinței populare, ursul consumă și leșuri, astfel încât cel atacat NU trebuie să facă pe mortul, în speranța că va scăpa de atac.

Oana-Mihaela Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail