Expresia „cuiul lui Pepelea” nu este o zicere fără temei. Pepelea este un personaj din categoria lui Păcală şi Nastratin Hogea, fiind un erou al poveştilor de altădată, înzestrat de popor cu inteligenţă, şiretenie, spiritul dreptăţii şi curaj, însă şi cu pornirea de „a păcăli” lumea…
Venind din scrierile lui Anton Pann, el este ilustrat într-o snoavă care povesteşte cu umor despre o afacere a lui Pepelea. Acesta îşi vinde casa lui Arvinte, cu învoiala să lase în casă numai un cui, bătut în peretele unei camere, şi cu dreptul de a agăţa acolo căciula, haina ori alte obiecte, oricând ar dori să o facă, intrând la Arvinte ziua şi noaptea, ca în casa lui.
În accepţiunea zilelor noastre, această expresie are sensul de: „un pretext născocit, pentru a stingheri pe cineva; un motiv şubred invocat de un om spre a interveni supărător în treburile cuiva”.
Din acel timp al snoavelor lumea noastră a evoluat mult în aspectul ei, dar în esenţa ei mai puţin, căci vedem azi un Pepelea mai modern, care şi-a lăsat „cuiul”, adică o parte din flotă la Marea Neagră, şi acum vine „să-şi pună pălăria în cui” la Sevastopol. Şi cum şi-a lăsat mai multe „cuie” în pereţii caselor din jur, poate mâine se duce „să-şi atârne pălăria” în cuiul de la Tiraspol sau de aiurea. Dar vorbim de un Pepelea mai modern, cu atribute noi. De exemplu atributul de a transforma „puterea dreptului” în „dreptul puterii” şi de a pune stăpânire prin „forţa pumnului” pe proprietăţile altora, însă aceasta nu mai înseamnă „legea democraţiei”, ci „legea junglei”, unde cel mai puternic îşi impune voinţa prin forţă celor mai slabi. Şi iată „omul natural” iese la suprafaţă precum lupul îmbrăcat în blană de oaie, impunându-şi voinţa şi acţionând conform „principiului ucigaş” al animalului de pradă, dereglând pacea lumii prin strigăte de luptă. Şi, desigur, unde atacă un animal de pradă se adună şi mulţi corbi, care de-abia aşteaptă să le pice ceva şi lor.
Aşadar, atenţie la cuiul lui Pepelea!
Mihai Trifoi
