Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Bixad au fost sesizaţi de către un localnic în vârstă de 60 de ani, în seara zilei de marți, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras din locuinţă 19.000 de lei şi aproximativ 20 gr de bijuterii din aur.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că fapta a fost favorizată de faptul că atât cheia de la poarta de acces în curte cât şi cea de la uşa de acces în locuinţă se aflau în locuri uşor accesibile pensoanelor străine. În cauză se efectuează cercetări în vederea identificării făptuitorilor şi tragerii la răspundere a acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  furt calificat.

*

            În dimineața aceleași zile, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Aita Mare au fost sesizaţi de către un localnic în vârstă de 43 de ani, cu privire la faptul că o persoană de sex feminin cu care a trăit în concubinaj pentru o perioadă de câteva luni, a părăsit locuinţa, dar nu a plecat cu mâna goală, ci i-a sustras 1500 de lei şi un telefon mobil.

            Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

*

Tot marți,  în jurul orei 16:10, Poliţia Municipiului Sfântu Gheorghe a fost sesizată printr-un apel telefonic prin numărul unic de urgenţă 112, de către o femeie în vârstă de 70 de ani, cu privire la faptul că de pe o tarabă pe care o deţine în piaţa centrală din municipiu, persoane necunoscute i-au sustras un portofel în care se aflau 800 de lei şi mai multe acte personale.

În cauză se efectuează cercetări în vederea identificării făptuitorilor şi tragerea acestora la răspundere sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

*

La data de 13 octombrie 2014, Poliţia Oraşului Întorsura Buzăului a fost sesizată cu privire la faptul că din incinta unei biserici din oraş au fost sustrase mai multe bunuri.

 În urma cercetărilor efectuate în cauză, la data de 20 octombrie 2014 poliţiştii au reuşit să identifice autorii faptei în persoana a trei minori cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, toţi din Întorsura Buzăului.

Bunurile sustrase, o staţie de amplificare audio, microfoane şi două vase din cupru de diferite dimensiuni, au fost recuperate şi predate părţii prejudiciate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Recomandări pentru prevenirea furturilor: Uşa de acces în locuinţă trebuie să fie solidă şi prevăzută cu cel puţin două încuietori cu chei diferite; Întăriţi tocul uşii de acces în zona sistemelor de închidere cu o armătură metalică; Nu păstraţi cheia de la uşa de acces în locuinţă în locuri uşor accesibile persoanelor străine, iar dacă aţi pierdut una dintre chei, luaţi imediat măsuri pentru înlocuirea încuietorii; Asiguraţi/încuiaţi uşa chiar şi când sunteţi acasă, pentru a vă proteja de musafirii nepoftiţi; Nu permiteţi accesul în locuinţă persoanelor care vând ori cumpără diverse produse sau se oferă să presteze diferite servicii; Nu faceţi publică plecarea dumneavoastră de acasă şi rugaţi vecinii de încredere să vă supravegheze locuinţa cât timp sunteţi plecaţi; Nu păstraţi sume mari de bani în locuinţă şi nu vorbiţi despre valorile pe care le deţineţi, nici măcar cu vecinii; Anunţaţi imediat Poliția – Telefon 112 atunci când observaţi că persoane străine părăsesc un imobil cu bagaje voluminoase sau că scot pe ferestrele locuinţelor diverse bunuri. Rețineți cât mai multe semnalmente ale acelor persoane şi dacă este cazul marca, numărul de înmatriculare şi culoarea autoturismului folosit de aceştia; Nu ţineţi la vedere, în locuri uşor accesibile, bunuri care pot atrage atenţia hoţilor; încercaţi să poziţionaţi geanta, portofelul sau alte bunuri de valoare în locuri la care doar dumneavoastră să aveţi acces;

 

Acestea sunt doar câteva dintre principalele măsuri de prevenire care sunt puţin costisitoare, dar au o eficienţă foarte mare;

 

Nu uitați: dacă sesizaţi un furt anunţaţi imediat Poliţia; nu pătrundeţi într-o locuinţă a cărei uşă a fost spartă sau forţată, deoarece puteţi şterge urme esenţiale pentru prinderea autorilor; furnizaţi toate datele pe care le deţineţi în legătură cu o eventuală spargere. Indiferenţa dumneavoastră nu face decât să îngreuneze identificarea infractorilor, care între timp vor comite alte fapte şi pot sparge chiar şi casa în care locuiţi.

IPJ COVASNA

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail