Seria celor trei zile de ateliere dedicate meșteritului mărțișoarelor, din cadrul celei de-a VIII-a ediții a Sărbătorii Primăverii de la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) se încheie astăzi. . .

Începând cu data de 24 februarie și până astăzi, reprezentanții MNCR au organizat ateliere creative pentru elevii școlilor din Sfântu Gheorghe, pentru a marca începerea Sărbătorii Primăverii, ateliere în cadrul cărora aceștia au putut să își creeze singuri propriile mărțișoare, să afle despre legenda Babei Dochia și să viziteze muzeul.

„Am avut și ieri, și astăzi, timp de trei zile această activitate de meșterit mărțișoare. Am avut în fiecare zi câte trei grupe de copii, au fost în jur de 60-70 de copii până acum, din ciclul primar, clasele a II-a, a III-a, am avut și de la Școala Specială din Sfântu Gheorghe, pentru că avem un protocol cu ei și atunci au venit și de acolo grupe de elevi și mai mari și mai mici.” – a explicat reprezentanta MNCR, Cristina Felea.

În aceste trei zile, elevii au putut vizita atelierele în intervalul orar 10:00 – 14:00, materialele necesare pentru confecționarea mărțișoarelor au fost puse la dispoziție de către reprezentanții MNCR, iar copiii care au dorit să participe au plătit o taxă în valoare de 1,5 lei.

„La începutul atelierului vorbim puțin despre legenda Babei Dochia, despre legenda Mărțișorului, despre șnur, copiii încearcă să își facă și ei propriul șnur, apoi meșteresc câte două mărțișoare pe care le iau acasă, urmând să le ofere de 1 martie mamelor, bunicilor. Este greu să le oprești aici, înainte mai opream câte un mărțișor dar acum au dorit să le ia fiecare acasă.” – a mai explicat reprezentanta MNCR.

Elevii care au ratat participarea în cadrul acestor trei zile de ateliere dedicate Zilei Mărțișorului mai au o ocazie să se înscrie, întrucât MNCR pregătește în perioada 2-4 martie o serie nouă de dedicată zilei de 8 martie.

Participarea la ateliere se face doar pe baza unei programări la numărul de telefon: 0267/ 314 139, în limita locurilor disponibile.

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail