Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna și Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sfântu Gheorghe  organizează astăzi, la Sala Sporturilor „Szabo Kati” din municipiu festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi covăsneni, ediția 2016.

Astăzi, începând cu ora 15:00, la Sala Sportului „Szabo Kati” din Sfântu Gheorghe are loc „Gala Sportului Covăsnean 2016”, un eveniment organizat de Direcția județeană pentru Sport și Tineret Covasna, în cadrul căruia vor fi premiaţi sportivii covăsneni care au obținut rezultate remarcabile în acest an. Se încheie un an plin de rezultate remarcabile pentru CSM Sfântu Gheorghe

Anul 2016 a fost un an „extraordinar de bun și foarte fructuos” pentru Clubul Sportiv Municipal, după cum declară chiar directorul Clubului, Carcadia George, printre rezultatele lăudabile numărându-se și calificarea la Jocurile Olimpice.

„Pe secții, atletismul are nouă titluri naționale, două titluri de vicecampion și un loc III la Campionatele naționale. La Campionatele balcanice, la atletism, avem un vicecampion, iar la Campionatul european avem două titluri europene și două de locul III. La Campionatul mondial nu am obținut titluri la atletism. La Lupte libere avem șase titluri naționale, și două locrui III. Avem, de asemenea, o campioană balcanică și două locuri III la Campionatele balcanice. Avem un titlu de campioană la Campionatele europene, iar la Campionatul mondial avem o vicecampioană. La judo avem un titlu național, trei de vicecampioane naționale, și un loc III, iar la arte marțiale avem 12 titluri, 7 de vicecampion și 8 locuri III. Și la Campionatele balcanice avem trei titluri de campion și două locuri III. În total avem 28 de titluri naționale, 12 locuri II și 12 locuri III. La Balcaniadă avem 4 titluri balcanice, un loc II și 4 locuri III. Campionate europene în total avem trei titluri europene și două locuri III, iar la mondiale avem un loc II, vicecampioană mondială, culminând cu acea calificare la Jocurile Olimpice a Claudiei Bobocea.” – a explicat directorul CSM Sfântu Gheorghe, George Carcadia.

De asemenea, anul acesta a crescut și numărul sportivilor legitimați la CSM Sfântu Gheorghe. Potrivit conducerii clubului, dacă anul trecut erau în jur de 130, anul acesta clubul a ajuns să dețină 160 de sportivi legitimați.

„La lupte, copii, avem în total 33 de sportivi pe toate secțiile, la juniori avem 64, la tineret avem 24, iar la seniori avem 16 sportivi de performanță. CSM Sfântu Gheorghe are sportivi în lotul național al României și în loturile olimpice. La secția de atletism o avem pe Bobocea Claudia, care este și sportivă componentă a lotului olimpic și național; îl avem pe Ganciu Iulian, și pe Trofin Cosmin. La lupte, feminin, o avem pe sportiva Incze Kriszta, care este și în lotul olimpic, pe Mădălina Linguraru, și pe Popescu Adina, iar la băieți îi avem pe Nechifor Levente, care se pregătește în Centrul de Excelență de la Craiova, și pe Orban Norbert, la categoria de cadeți. Și handbalul a început să crească, la băieți avem doi sportivi: Rode Laszlo, component al Centrului de Excelență de la Sighișoara, iar acum va mai pleca încă un copil de la juniori III.” – a mai declarat George Carcadia, care a precizat că în cursul acestui an, CSM Sfântu Gheorghe a reușit să efectueze și două transferuri importante pentru club. Sportivul Ștefana Andrei Cristian, în vârstă de 28 de ani, este dublu legitimat, fiind înscris atât la CSM Sfântu Gheorghe cât și la CSM Craiova. În 2015 acesta a obținut titlurile de campion național al României și de campion balcanic la 3000 m în sală, și a obținut locul III la Campionatul european pe echipe, care a avut loc în același an, în Grecia, la disciplina 3000 m obstacole. Cel de-a doilea transfer al clubului este sportiva Popescu Laura Diana, în vârstă de 23 de ani, specializată pe maraton și semimaraton. Aceasta a primit în anul 2015 titlul de vicecampioană națională a României.

„A fost un an excelent pentru CSM Sfântu Gheorghe, iar după informațiile mele, la Gala Sportului Covăsnean, se pare că în primii 10 sportivi avem 8 sportivi ai Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe. Și asta demonstrează, încă o dată, că la CSM antrenorii, sportivii, conducerea, și toți cei care muncesc aici își fac datoria cu prisosință.” – a concluzionat George Carcadia.

Toți cei interesați să participe la festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi covăsneni, care va avea loc astăzi, sunt așteptați începând cu ora 15:00, la Sala Sporturilor „Szabo Kati” din Sfântu Gheorghe. Organizatorii anunță că intrarea este gratuită.    

Cu această ocazie, 80 de elevi  ai Colegiului Național „Mihai Viteazul” – dirijor prof. Liliana Grosar, vor susține un concert de colinde, activitate care este cuprinsă în  cadrul proiectului „Festivalul  de colinde și obiceiuri de iarnă „Crăciunul la Români”, organizat în perioada 12 – 18 decembrie, de Fundația „Mihai Viteazul” Sfântu Gheorghe.

 

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail