În cadrul Simpozionului cu tema „Aspecte ale relațiilor dintre românii din sud-estul Transilvaniei și românii de peste Prut. Istorie și actualitate” care a avut loc sâmbătă, 27 martie a.c., Dr. Ioan Lăcătușu a prezentat materialul următor:
Justinian Teculescu – episcop al Cetății Albe și Ismailului (1924–1932)
„În contextul istoric specific perioadei de după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, între localităţile din toate provinciile istorice ale României reîntregite existau numeroase relaţii de colaborare şi sprijin pe linie administrativă, socială, economică şi culturală, relaţii consemnate de documentele vremii. Cercetarea documentelor deţinute de Arhivele Naţionale Covasna şi a celor din Arhiva Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” a pus în evidenţă o serie de aspecte ale realităţilor din Basarabia interbelică şi ale relaţiilor dintre Basarabia şi celelalte regiuni istorice ale României, inclusiv cu localităţi din Arcul Intracarpatic.
Cercetarea menţionată face parte dintr-un proiect iniţiat de societatea civilă românească şi instituţiile muzeale din judeţele Covasna şi Harghita, proiect care îşi propune să introducă în circuitul ştiinţific informaţii referitoare la relaţiile culturale, spirituale, economice şi sociale stabilite între românii basarabeni şi cei din sud-estul Transilvaniei, în istorie şi contemporanietate.
Astfel.pe parcursul ultimilor ani, au fost puse în evidenţă unele aspecte ale vieţii publice din Basarabia interbelică, materiale documentare pe care le prezentăm concis, în cele ce urmează.
Mai întâi însă, să reamintim faptul că vechimea relaţiilor din românii ardeleni şi cei din Basarabia se pierd în negura istoriei, un moment foarte cunoscut fiind prezenţa oierilor ardeleni, inclusiv cei din Curbura interioară a Carpaţilor, împreună cu turmelor lor, în Basarabia şi mult mai spre est, până în munţii Caucaz. În acest sens, o mărturie documentară o constituie şi Ordinul gubernial, transmis din Cluj, la data de 9 septembrie 1803, Oficialităţilor Scaunului TREISCAUNE, prin care recomandă ducerea pentru iernat a oilor în MOLDOVA şi în BASARABIA, deoarece domnitorul ŢĂRII ROMÂNEŞTI percepe taxe de iernat foarte mari.
Un prim grup de documente se referă la preocupările pentru unificarea administraţiei publice şi gestionarea corespunzătoare a problemelor privind asigurarea potenţialului material şi uman necesar funcţionării corespunzătoare a prefecturilor, preturilor şi primăriilor locale. După Unirea de la 1 Decembrie 1918, în paralel cu eforturile depuse de către diplomaţia românească pentru recunoaşterea internaţională a unirii, a început procesul complex şi anevoios al instaurării administraţiei româneşti în „teritoriile alipite”. În acest context, a fost studiată experienţa în materie a altor state, făcându-se cercetări cu privire la unificarea guvernamentală a Regatului Italian, consultări privind unificarea instituţională şi legislativă, prin legea unificării administrative, şi elaborarea unui proiect de statut unic al funcţionarilor publici .
În rândul acestor preocupări se înscrie şi scrisoarea preşedintele Adunării Reprezentanţilor Zemstvelor Judeţene din Basarabia, trismisă tuturor prefecturilor din ţară, la 30 iunie 1922, în finalul căreia se menţionează: „Având în vedere cele mai de sus şi în baza hotărârei Adunării Reprezentanţilor Zemstvelor Judeţene din Basarabia din 16 iunie a.c. avem onoarea a Vă ruga să binevoiţi a interveni la cei în drept pentru a se aproba convocarea unui Congres al Reprezentanţilor tuturor judeţelor din România, în scopul arătat mai sus.(…) În răspunsul Prefecturii judeţului Treiscaune se menţionaeză: “Cu bucurie vă aducem la cunoştinţă, că am luat cu plăcere act de adresa Dv. Nr. 268 din 6 l.c. propunând şi susţinând şi din partea noastră convocarea unui congres în chestia de mai sus, care să se ocupe de:1.Statutul unic al funcţionarilor; 2. Reforma adminsitrativă ; 3 O nouă arondare a judeţelor şi plăşilor în vederea reformei administrative”. Sf. Gheorghe, 13 iulie 1922, D. Păltineanu, Subprefect..
În anul 1922, s-a înregistrat o bogată corespondenţă referitoare la trimiterea informaţiilor biografice ale conducerii administraţiei publice locale, în vederea întocmirii Albumului Comemorativ al Încoronării Regelui Ferdinand şi Regina Maria, la Alba Iulia, în 2/15 octombrie 1922, insistând asupra necesităţii de a trimite fotografiile şi datele biografice ale prefecţilor, prim-pretorilor, notarilor judeţeni şi primarilor oraşelor reşedinţă de judeţ.
Sunt frecvente cazurile de schimb de experienţă între primăriile din judeţele basarabene şi cele din Ardeal. Astfel, primăria oraşului Bazargic trimite Primăriei Sf. Gheorghe, în iunie 1934, „un exemplar din bugetul de venituri şi cheltuieli al oraşului Bazargic, pe anul 1934/1935”, cu rugăminte ca şi primăria Sf. Gheorghe “să trimită la Bazargic un exemplar din bugetul localităţii ardelene”.
O problemă comună tuturor „provinciilor alipite” o constituia reglementările legale referitoare la aprobarea schimbării numelor, ţinând cont de numărul mare de cereri ale cetăţenilor români ale căror nume le fuseser[ rusificate şi maghiarizate, înainte de 1 decembrie 1918. În anul 1922, printr-un ordin circular al Ministerului de Interne, se anunţă trecerea atribuţiilor referitoare la aprobarea schimbărilor de nume, în competenţa Ministerului Justiţiei.
Un important document se referă la măsurile întreprinse de Guvernul Regatului Român pentru întărirea administraţiei româneşti în Basarabia, după înscenarea bolşevică de la Tatar – Bunar şi înfiinţarea peste Nistru a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti.(…) Este vorba de Jurnalul Consiliului de Miniştri, nr. 732, din iunie 1925, transmis tuturor prefecturilor din ţară, document din care redăm un fragment: “Consiliul de Miniştri, în şedinţa sa dela 24 Iunie 1925, luând în deliberare referatul D-lui Preşedinte al Consiliului de Miniştri sub No.3355 din 24 Iunie 1925; Având în vedere Înaltul Decret No. 2133 din 22 Iunie 1925; D E C I D E : Aprobă următoarele „Instrucţiuni provizorii pentru Ministrul de Stat, însărcinat cu îndrumarea şi controlul superior al administraţiunii generale a Basarabiei”….Ministrul de Stat al Basarabiei va avea la dispoziţiune, personalul şi materialul prevăzut în alăturatul tabel şi care va fi detaşat dela diferitele departamente până la noul buget când se va prevede în acesta. Ulterior şi dacă experienţa va dovedi, necesar, acest personal se va putea mări sau micşora. Pe întregul teritoriu al Basarabiei, Ministrul de Stat, va avea faţă de organele locale, drepturile şi prerogativele acestei demnităţi. Aceste instrucţiuni se vor aduce, de urgenţă, la cunoştiinţa tuturor direcţiunilor şi serviciilor superioare ale departamentelor, direcţiunilor generale autonome, şi autorităţilor superioare, civile şi militare din Basarabia. ss N.Iorga, C.Argetoianu, Manoilescu, C.Hamangiu, General St.Amza, G.I.Siseşti, D.I.Ghica.”
Cazurile de transfer ale unor înalţi funcţionari publici, sau ale altor categorii de funcţionari, între instituţiile administraţiei publice locale din Basarabia şi celelalte provincii istorice româneşti erau frecvente. Pentru exemplificare redăm fragmente din corespondenţa şi ordinele referitoare la transferul funcţionarului IOAN POP, subprefectul plasei PARIS, judeţul CETATEA ALBĂ, în postul de primpretor la plasa SF. GHEORGHE, judeţul TREISCAUNE. În anul 1935, David Constantin, funcţionar la primăria oraşului Sf. Gheorghe, cere consimţământul pentru mutare la Primăria Chişinău „fiind forţat de interese familiare pentru a mă stabili în acel oraş.
În perioada interbelică, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului din Bucureşti, tipăreau la Imprimeria Chişinău, imprimatele de stare civilă şi alte rechizite necesare administraţiei publice centrale şi locale. În 5 septembrie 1932, Imprimeria Chişinău transmite primăriei Sf. Gheorghe următoarea adresă: „Avem onoarea a vă trimte alăturat tariful intrat în vigoare la 1 iulie a.c. cuprinzând preţurile de vânzare ale registrelor şi imprimatelor de stare civilă, confecţionate de către această Imprimerie. Vă rugăm să binevoiţi a-l consulta şi a face pe baza lui comenziile de registre şi imprimate de stare civilă de care aveţi nevoie, adresându-le Administraţiei financiare din judeţul Dvs.”
Documentele pun în evidenţă intensificarea schimbului de informaţii referitoare la activitatea economică, culturală şi socială, dintre provinciile istorice româneşti. Un exemplu îl constituie circulara Prefecturii jud. Treiscaune, din anul 1937, referitoare la oferta de seminţe a unui nou soi de porumb, inventat de ing. agronom A. Glacev, din Chişinău.
O altă categorie de documente sunt cele care se referă la solidaritatea şi colaborarea pe linia promovării culturii şi limbii române. Un rol deosebit l-a avut în acest sens ASTRA, aşa cum rezultă şi din documentele următoare. „Asociaţiunea Culturală “ASTRA BASARABIEI”, Chişinău, str. Principile Nicolae no.25, telefon 75, Stimate Domn (scrisoarea este adresată primarului oraşului Sf. Gheorghe, reşedinţa fostului judeţ Treiscaune – n.n.), Asociaţia noastră s-a bucurat în anii trecuţi de o deosebită solicitudine din partea D-vs., prin sprijinul material mărinimos ce aţi binevoit a ne acorda, graţie căruia am putut satisface cele mai arăzătoare nevoi ale propagandei culturale în provincia noastră. Este îndeobşte cunoscut că: a) dintre toate provinciile alipite, Basarabia noastră este cea mai înapoiată în ce priveşte dezvoltarea culturii româneşti şi redeşteptarea conştiinţei naţionale; b) în această direcţie, din pricina împrejurărilor şi a altor nevoi mai urgente pentru consolidarea ţării, nu s-a făcut îndeajuns în aceşti 15 ani de la Unire; c). cel mai solid mijloc în lupta pentru combaterea mirajului vechei culture a Colosului de la Nord şi a actualelor lui tendinţe de dezagregare socială şi naţională, este şi va rămâne “dezvoltarea cât mai adânc a conştiinţei şi a culturii naţionale”.
Activitatea noastră culturală o desfăşurăm prin gazeta populară apolitică “CUVÂNT MOLDOVENESC” şi căminele culturale săteşti, al cărui număr creşte mereu. Pentru a se vedea tendinţele culturale ale Asociaţiunii noastre ne permitem a anexa un extras din activitatea Asociaţiunii noastre pe anul trecut. Cu acest prijel ne permitem să menţionăm că până în present, în tot cursul acestor ani, dintre toate societăţile existente, Asociaţia noastră basarabeană a fost şi a rămas singura organizaţie, care s-a menţinut, a luptat şi luptă pentru întinderea culturii româneşti şi pentru unificarea sufletească a locuitorilor Basarabiei cu restul ţării. Nădăjduind că veţi binevoi a aprecia munca conştientă pur culturală pe care o ducem în Basarabia, Vă rugăm să binevoiţi a ne acorda pentru anul în curs preţiosul Dvs ajutor material şi moral, pentru a putea continua pe calea începută. În speranţa sprijinului Dvs. Mărinimos Vă rugăm să binevoiţi a primi expresiunea sentimentelor noastre de deosebit respect şi recunoştinţă. Preşedinte Ioan Pelivan, Secretar, Al. David, Domniei Sale, Domnului Primar al oraşului Sf. Gheorghe”.
În iulie 1932, Prefectura jud. Treiscaune trimite o circulară către autorităţile administrative subalterne, cu următorul conţinut: „Asociaţiunea Culturală ASTRA Basarabeană cu sediul în Chişinău, b-dul Alexandrul cel Bun nr. 67, ne aduce la cunoştinţă prin adresele nr…. că, în vederea ridicării unui monument eroilor voluntari ardeleni care au fost măcelăriţi de bolşevici în gara Chişinău, pe când erau în drum spre Patria mamă pentru izolarea şi pentru ajutorarea refugiaţilor moldoveni transnistreni, a sinistraţilor, inundaţiilor din Basarabia, a luat iniţiativa de a organiza în cuprinsul ţării, diferite, serbări, conferinţe, spectacole etc. Ministerul apreciind această lăudabilă acţiune, avem onoarea a vă ruga să binevoiţi a da tot concursul Dvs. moral, organizatorilor numitei asociaţii pentru o cât mai bună reuşită a scopului propus.
O emoţionantă cerere de sprijin financiar a fost transmisă primăriei din Sf. Gheorghe, de către Comitetul Şcolar al Liceului “A.D. Xenopol” din Soroca, în luna februarie 1933. În acelaşi registru al promovorii valorilor şi simbolurilor româneşti în spaţiul public se înscrie şi corespondenţă şi deciziile referitoare la acordarea unei subvenţii pentru ridicarea statuii domnitorului Vasile Lupu, în oraşul ORHEI. De data aceasta, legătura dintre comitetul local constituit pentru ridicarea monumentului cu celelalte judeţe din ţară a fost realizată de “orheianu” Stan V. Bârcă, Subsecretar de Stat, în cadrul Ministerului de Interne, din Bucureşti. La 27 ianuarie 1937, acesta trimite primarului oraşului Sf. Gheorghe, o scrisoare, prin care solicită un sprijin financiar.
Aflat în plină ascensiune, radioul public îşi aduce contribuţia sa specifică la cunoaşterea reciprocă şi integrarea „provinciilor alipite” în patrimoniul cultural comun românesc. Emisiunile de la Societatea Română de Radiodifuziune, pe această temă, cuprinse în programul „Provinciile vorbesc” aveau rostul „să pună ţara în contact cu ambianţa fiecărei provincii, cu viaţa şi cu spiritul ei, cu munca de ieri şi cu truda de azi. Ţara o iubim cu atât mai mult cu cât o cunoaştem mai bine. Emisiunile, de două ore, cuprindeau date cu privire la: trecutul oraşului şi ţinutului; figuri mari din trecut, figuri active de azi; descrierea pitorească a oraşului şi ţinutului, însoţită de sonorizări; viaţa etnică tot cu sonorizări; organizaţiile de masă, sociale, culturale, militare etc; creaţii materiale, creaţii spirituale. Cu acelaşi scop erau organizate şi turneele de propagandă naţională ale principalelor teatre din ţară. În primăvara anului 1935, Teatrul Naţional Chişinău , aflat în turneu la Sf. Gheorghe solicită acordarea unui sprijin financiar.
În Arhivele Naţionale Covasna se păstrează şi documente referitoare la sprijinirea unor comunităţi locale aflate în situaţii deosebit de critice. Astfel, în circulara Prefecturii judeţului Braşov, 13 ianuarie 1936 se spune: „Populaţia din unele regiuni ale Ţării şi în special aceea din Basarabia şi judeţele Moldovene, trece prin grele şi dureroase încercări, fiind în mare suferinţă din cauza lipsei complecte de hrană. Secetea din ultimii ani, a culminat în anul 1935, prin totala distrugere a recoltei şi păşunelor. O datorie umană şi creştinească, ne impune ca să nu rămânem indiferenţi la suferinţele unei populaţii nevoiaşe, ce îndurerată îşi îndrepată privirile către fraţii lor cu speranţa de a le da o mână de ajutor. Societatea de Cruce Roşie Română a început, de câtva timp, acţiunea de ajutorare a acestei populaţii, cu concursul benevol al oamenilor de bine ce contribuie, fiecare după puterile şi sufletul lui, la această nobilă operă.” Se propunea donarea salariului, pe o zi a funcţionarilor de stat, pentru alinarea suferinţelor populaţiei înfometate.
Într-o altă circulară se comunică tuturor primăriilor din judeţul Treiscaune, hotărârea privind scutirea de taxe poştale a coletelor şi sumelor donate pentru înfometaţii din Basarabia. În 11 februarie 1936, Prefectura judeţului Braşov, solicită Preturii Plăşii Buzăul Ardelean (azi jud. Covasna), „recipisa de consemnare a salariului pe câte o zi din luna ianuarie 1936, ce trebuie reţinut din plata tuturor slujbaşilor pentru întrajutorarea înfometaţilor din Basarabia.”. În acţiunea de ajutorare a înfometaţilor s-a implicat Ministerul de Interne, Societatea de Cruce Roşie, prefecturile şi primăriile locale. Ajutoarele, “ofrandele” erau atât în natură, cât şi în numerar, aşa după cum rezultă din situaţia trimisă din Întorsura Buzăului: „alimente adunate în natură, pe categorii conform listelor de subscripţie” şi “alimente vândute prin licitaţie publică”.
Ajutoarele erau solicitate şi expediate şi în cazul altor catastrofe, precum incendiile, aşa cum a fost incendiul din oraşul Comrat, din anul 1937, când prin decizia Primăriei Sf. Gheorghe, s-a aprobat un ajutor de 2000 de lei pentru sinistraţii din oraşul Comrat. Informaţiile cuprinse în documentele păstrate la Arhivele Naţionale Covasna, referitoare la realităţile basarabene din perioada interbelică, sunt de o mare diversitate.
Cursul firesc al istoriei a fost brusc şi dramatic întrerupt de evenimnetele din vara anului 1940 când, în urma ultimatumului sovietic, Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa au fost rupte din trupul ţării. Din documentele existente în păstrarea Arhivelor Naţionale Covasna şi a Centrului de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” referitoare la aceste momente dramatice, am selectat câteva, care vorbesc grăitor despre modul cum statul român trunchiat şi întrega populaţie românească îndurerată au gestionat problemele referitoare la refugiaţii basarabeni şi bucovineni. Astfel, în circulara Poliţiei oraşului Sfântu Gheorghe, adresată Primăriei oraşului, în 2 iulie 1940, se spune: „Avem onoarea a vă înainta, în copie, ordinul telefonic nr. 15529 din 2 iulie 1940, al Inspectoratului Regional de Poliţie Bucegi, cu rugămintea, să binevoiţi a dispune, să se anunţe populaţia prin bătaie de tobă, ori alte mijloace de aducere la cunoştinţă, pentru executarea întocmai”. Prin ordinul menţionat, Ministrul de Interne a dispus ca, în ziua de miercuri 3 iulie 1940, orele 13, „toată populaţia ţării să păstreze un minut de reculegere, în semn de doliu”, pentru răpirea de la Patria Mamă a Basarabiei şi Bucovinei de Nord. „În acelaşi timp, circulaţia va fi complect suspendată, în întrega ţară; în cursul zilei de 3 iulie 1940, se va arbora drapelul naţional îndoliat”. Pentru aplicarea ordinului, Primăria oraşului a difuzat o Publicaţiune, semnată de primarul Dr. N. Crăciun şi secretarul V. Potcoavă.
Problema asistenţei şi a sprijinul acordat refugiaţiilor din Basarabia şi Bucovina, a devenit în acele zile o prioritate naţională. În acest sens a fost constituit cadrul legislativ şi instituţional şi suportul financiar necesar susţinerii refugiaţiilor. Prin intermediul prefecturilor judeţene, Hotărârile Guvernului erau trimise tuturor preturilor şi primăriilor comunale: „Urmarea ordinului Ministerului Internelor no. 10772/1940 şi a deciziei ministeriale no. 9744 din 17 iulie 1940, avem onoarea a vă aduce la cunoştinţă, că pe lângă Ministerul de Interne s-a înfiinţat un Comisariat General pentru asistenţa populaţiei venită din Basarabia şi Bucovina, care are competinţa şi îndatorirea de a îndruma şi controla, după directivele Ministerului, întreaga operă de asistenţă, plasare şi ajutorare a acestei populaţiei. În consecinţă, Comisariatul înfiinţat, având largi atribuţii şi întreaga competinţă de a rezolva direct toate lucrările în legătură cu scopul creat, vă rugăm a lua măsuri ca pe viitor, toate informaţiile, cererile şi reclamaţiunile în legătură cu opera ce urmează să o îndeplinească acel Comisariat, să nu se mai îndrumeze la Ministerul Internelor, ci numai direct la suszizul Comisariat. Deasemenea, orice ordin sau dispoziţie dată direct de Comisariatul acesta, în legătură cu realizarea scopului pentru care a fost creat, urmează să fie executat întocmai, fără nici o întârziere şi fără să se mai aştepte vreo confirmare din partea Ministerului Internelor”.
În circulara din 12 august 1940, se menţionează: „În baza ordinului Ministrului de Interne, Comisariatul General, pentru asisstenţa populaţiei venită din Basarabia şi Bucovina, avem onoarea a Vă face cunoscut că, la Comisariatul General pentru asistenţa refugiaţiilor din Basarabia şi Bucovina s-au primit numeroase oferte pentru plasarea în servicii şi muncă, de la diferite instituţii culturale, de stat şi particulare. Astfel se oferă: colonizarea în judeţul Tulcea a 160 de familii de refugiaţi de origine etnică română cu loturi de câte 10 ha; 100 familii ţărăneşti din Transilvania oferă ospitalitate la copii de şcoală refugiaţi, şi se ocupă de plasarea copiilor la prăvălii şi meşteşuguri. Se cer numeroşi muncitori şi muncitoare la munca câmpului, a viilor, la exploatările de păduri, la morărit, la descărcat vagoane. Deasemenea se oferă diferite tovărăşii pentru exploatări agricole şi crescătorii de păsări, animale, viermi de mătase, albine etc. Se caută electromecanici pentru atelierile de confecţiuni ale armatei şi meseriaşi şi personal de serviciu pentru exploatări agricole. Deasemenea se oferă adăpoturi pentru copii şi femei refugiate, precum şi gospodării ţărăneşti pentru folosinţă şi exploatare. În consecinţă, Vă rugăm, ca după investigaţiile ce binevoiţi a face, să ne comunicaţi de urgenţă tabele cu numele şi adresele amatorilor, pentru a se lua măsuri de plasare”.
Periodic, în uma unor ordine circulare, se trasmiteau prefecturilor judeţelor, tabele nominale cu refugiaţii din Basarabia şi Bucovina stabiliţi în localităţile şi plăşile subordonate. “În conformitate cu ordinul no. 6771/1940 al Comisariatului General pentru Asistenţa Populaţiei Evacuate din Basarabia şi Bucovina – se spune într-un asemenea ordin transmis Preturii Plăşii Buzăul Ardelean – Vă rugăm să ne trimiteţi în 48 de ore un tablou al refugiaţilor şi familiile lor, veniţi din Basarabia şi Bucovina şi stabiliţi în raza circumpscripţiei Dvs.” Răspunsul preturii cuprinde următoarele date: Budila -1 din Basarabia şi 23 din Bucovina, Vama Buzăului – 3 din Basarabia, Întorsura Buzăului – 1 din Bucovina, total 25 de familii de refugiaţi, stabiliţi în localităţile menţionate. În rândul acestora se aflau: învăţători, funcţionari, inginer, economist, grădinar, student, casnice, muncitori necalificaţi “salahori”.
Într-o altă circulară, din august 1940, se aduce la cunoştinţă ordinul Ministrului de Interne potrivit căruia refugiaţii tineri vor fi ocrotiţi de Straja Ţării. „Potrivit ordinului telefonic al Ministerului de Interne nr. 319 din 23 iulie 1940, avem onoarea a Vă face cunoscut că Straja Ţării a luat sub ocrotirea sa tineretul refugiat între vârsta de 7 -18 ani pentru băieţi şi 7 -21 de ani pentru fete şi anume dacă părinţii sunt concentraţi, sau sunt săraci şi nu se pot ocupa de ei. În consecinţă, cu onoare Vă rugăm să binevoiţi a da tot sprijinul legiunilor de străjeri şi străjere pentru adunarea acestui tineret şi transportarea lor la Bucureşti. Totodată, Vă facem cunoscut că toate cererile de plasare ale tineretului refugiat vor fi dirijate la Straja Ţării.”.
Prin circularele emise de Rezidenţa Regală a Ţinutului Bucegi şi de Prefectura judeţului Treiscaune, se transmite în copie Ordinul Ministerului de Interne nr. 12295/1940 referitor la căsătoria refugiaţilor din Basarabia şi Bucovina. „Avem onoarea a vă ruga să binevoiţi a da dispoziţiuni primăriilor din cuprinsul acelui Ţinut, ca să îndrumeze pe refugiaţii bucovineni şi basarabeni care vor să facă declaraţii de căsătorie şi nu sunt domiciliaţi în localitate de cel puţin trei luni, cum cere art. 72 din legea actelor stării civile, că urmează să ceară dispensă de acest termen Parchetului tribunalului respectiv, care în conformitate cu dispoziţiunile art. 81 din aceeaş lege, poate acorda această dispensă”.
În timpul verii anului 1940, s-a transmis în teritoriu ordinul Ministerului de Interne privind „înscrierile de proprietăţi ce s-au făcut de refugiaţii din provinciile ocupate”, din 7 august 1940, se solicită transmiterea în termen de trei zile, a datelor referitoare la proprietăţile declarate de refugiaţii din Basarabia şi Bucovina”, precum şi consemnarea valorile aduse din Basarabia şi Bucovina de Nord. „ Recipisele de consemnare a acestor valori, se vor înainta acestui Minister, însoţite de o situaţie explicativă, în care să se arate: autoritatea căreia aparţine valorile, felul valorilor consemnate sub acele recipise (numerar, efecte, garanţii –numerar, garanţii –efecte etc.), numărul şi data recipiselor de consemnare”
Documentele păstrate în depozitele Arhivelor Naţionale Covasna și în ale celor din Arhiva Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, conţin informaţii referitoare la calvarul celui de al doilea val al refugiaţilor români din Basarabia şi Bucovina, din vara anului 1944, precum şi dramele trăite de aceştia, împreună cu întreaga societate românescă, la începutul instaurării regimului comunist în România.
Prin graiul lor specific şi convingător, documentele prezentate redau o filă de istorie românească, în care fraţii s-au regăsit în familia României Mari, după secole de asuprire, în cadrul defunctelor imperii: ţarist şi austro-ungar. Pilda înaintaşilor ne îndeamnă să continuăm şi să întărim aceste relaţii frăţeşti, adaptate contextului geopolitic actual.”
NOTĂ: Articolul de faţă este o sinteză actualizată a studiului Aspecte ale vieţii publice din Basarabia interbelică oglindite în documentele deţinute de Arhivele Naţionale Covasna, redactat, în anul 2010, împreună cu arhivista Adina Maria Crişan.
Dr. Ioan LĂCĂTUŞU
