Asociația pentru câini fără stăpân „AMY” a fost înființată de către voluntarii Adăpostului pentru câini comunitari de la Câmpu Frumos, în luna martie a anului trecut. Scopul înființării a fost ajutarea câinilor fără stăpân, atât din adapost, cât și de pe străzi, prin tratamente, mâncare, îngrijire, și adopție.

Membrii asociației se ocupă de informarea polpulației cu privire la metodele de adopție, creșterea și îngrijirea puilor și a câinilor adulți adoptați, dar și cu privire la importanța procedurii de sterilizare, atât în cazul câinilor fără stăpân, cât și în cel al câinilor cu stăpân.

„Membrii actuali au început activitatea înainte de a înființa asociația, prin colaborarea cu  asociația olandeză „Amor Para Perros”, prin Anneke Stappers – Letter. Colaborarea aceasta ne-a ajutat cu adopția a peste 60 de câini din adăpostul de la Câmpu Frumos, și continuă și în momentul de față. Pe lângă adopțiile în străinătate ne axăm și pe adopții în țară. De când s-a înființat asociația luăm încontinuu căței/pui de pe străzi, găsim pui aruncați peste gardurile caselor oamenilor, în câmp sau în pădure, pe care îi vaccinăm, creștem și încercăm să îi dăm spre adopție, cu cip înregistrat și carnet de sănătate. Aceeași procedură o facem și cu cei adulți, pe care îi luăm de unde îi găsim, sau unde suntem chemați că este un câine accidentat, maltratat, bolnav și așa mai departe. Adulții îi dăm spre adopție deja sterilizați.”, explică reprezentanții asociației într-un comunicat de presă primit la adresa redacției noastre.

Toate aceste proceduri costă foarte mulți bani, spun membrii asociației, iar sumele pe care reușesc să le adune provin din sponzorizări, donații și contribuțiile de 2%. Pe lângă activitățile derulate în fiecare zi, în perioada iernii, de două ori pe săptămană, aceștia se ocupă și de hrănirea a peste 20 de câini fără stăpân care se află în zona lacului de la Pădureni, lucru ce implică, de asemenea, costuri suplimentare.

Problema sterilizării câinilor, în vizorul Primăriei Sfântu Gheorghe

În data de 23 noiembrie 2016, membrii Asociației câinilor fără stăpân „AMY” au avut o întrevedere cu reprezentanții Primăriei Sfântu Gheorghe și cei ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, în cadrul căreia s-a discutat problema sterilizării câinilor și măsurile ce vor putea fi luate în acest sens.

„Am încheiat un cotract de colaborare și cu Poiliția locală care ne sprijină în acțiunile noastre atunci când solicităm acest lucru. În data de 22 ianuarie (a.c.) a avut loc o întâlnire a reprezentanților asociației cu o parte dintre volunari, în care am discutat obiectivele asociației și măsurile ce le vom întreprinde în acest an. Având în vedere că suntem în colaborare cu medici veterinari, avem nevoie de resurse financiare și materiale permanent, întrucât numărul puilor și câinilor abandonați crește încontinuu, atât pe străzi cât și în adăpost.”, mai transmit reprezentanții asociației.

Pentru anul în curs, Asociația „AMY” și-a propus să deruleze o campanie de sterilizare masivă, atât a pisicilor, cât și a câinilor cu și fără stăpân; să rezolve problema câinilor furați de către locuitorii cartierului Orko; informarea cetățenilor asupra obligațiilor ce le revin, potrivit legii, în ceea ce privește creșterea și îngrijirea câinilor; colaborarea cu autoritățile locale în vederea sancționării proprietarilor de câini care nu respectă obligațiile legale, în principal cele privind sterilizarea și vaccinarea animalelor; încurajarea adopțiilor câinilor fără stăpân; dar și construirea unor boxe și cotețe noi pentru animalele din cadrul Adăpostului pentru câinii comunitari.

În anul 2016, în cadrul Adăpostului de la Câmpu Frumos a fost efectuată renovarea și schimbarea a 15 dintre boxele și cotețele animalelor.

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail