Preşedintele Sindicatului Sanitas a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că asistenţii medicali din judeţul Covasna nu sunt de accord cu ordinul Ministerului Sănătăţii şi al Minsterului Educaţiei, prin care li se cere acestora să se întoarcă la şcoală pentru a-şi revaloriza cunoştinţele.

. . Cele două ministere au emis, în luna ianuarie, un ordin comun prin care asistenţii medicali generalişti, care au absolvit o şcoală profesională, colegiu sau liceu sanitar până în anul 2007, trebuie să urmeze un curs de revalorizare a cunoştinţelor pentru ca profesia pe care o practică să fie recunoscută pe teritoriul Uniunii Europene.

Potrivit  liderului sindicalist, peste 60% din persoanele care profesează în spitale sau în clinicile private, sunt cele care au absolvit până în 1 ianuarie 2007, una din formele legale de la vremea respectivă. „La noi în judeţ situaţia este puţin mai complicată, în sensul că neavând un centru universitar care să scoată pe bandă rulantă asistenţi medicali cu studii superioare, noi astăzi ne situăm undeva la 90% absolvenţi până în 2007, pentru că s-au făcut puţine angajări în ultimii ani”, a declarat Vasile Neagovici.

Acesta a explicat că Uniunea Europeană a impus statului român să facă nişte demersuri pentru a echivala cunoştinţele asistenţilor medicali generalişti, pentru ca aceştia să poată profesa pe teritoriul Uniunii Europene. Aceste demersuri ar trebui să faciliteze accesul tuturor asistenţilor medicali generalişti la cursurile de revalorizare şi să fie gratuite, însă, în momentul de faţă, conform normelor metodologice de aplicare a ordinului celor două ministere, asistenţii medicali vor trebui să plătească din buzunarul lor aceste cursuri care se vor desfăşura în doar 14 centre din ţară.

„Statului i s-a impus să facă nişte demersuri pentru a se putea reuşi, împreună cu Uniunea Europeană, să se recunoască profesia şi pentru ceilalţi. (…) Printr-un ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministeru Educaţiei s-a stabilit că asistenţii medicali care au absolvit până în 2007 vor urma nişte cursuri de  revalorizare. Acese cursuri de revalorizare se vor organiza facil pentru fiecare asistent medical. Facil era logic să se organizeze în fiecare judeţ, având în vedere numărul foarte mare de practicieni, şi al doilea element foarte important a fost că se vor accesa fonduri europene şi acele cursuri vor fi gratuite. În luna ianuarie a apărut un ordin al Ministerului Educaţiei Naţionale care a stabilit normele metodologice de desfăşurare a acelor cursui de revalorizare, practic de recunoaştere europeană. Culmea, nu se vorbeşte nimic de gratuitate şi nu se va organiza în fiecare judeţ, ci în 14 centre din ţară. Practic, îi pune pe asistenţii medicali care nu au nicio vină, să meargă pe banii lor, urmând să facă iarăşi luni de zile, teorie şi de practică”, a mai spus Neagovici.

Prezenţa la cursurile de revalorizare a cunoştinţelor este obligatorie doar pentru persoanele care vor să profeseze în ţările membre ale Uniunii Europene, dar…

Conform celor spuse de preşedintele Sanitas Covasna, asistenţii medicali au fost „speriaţi” de declaraţiile făcute de către directorul unei Postliceale din Iaşi, care spunea că toţi vor trebui să urmeze aceste cursuri, întrucât România este stat membru UE. „Un director medic, de la o postliceală din Iaşi, a declarat pe un site, că asistenţii medicali vor fi obligaţi să facă cursurile atât pentru a putea profesa afară, dar şi în ţară. Din acel motiv s-au răsculat oamenii care au citit, pentru că acela vorbea în afara legii, dar a creat teama asistenţilor medicali că nu vor putea profesa dacă nu vor urma acel curs de revalorizare, care are durata între 6 luni şi un an de zile, în funcţie de ceea ce a absolvit el, cândva.”

Totuşi, liderul sindicalist nu a negat că există posibilitatea ca peste câţiva ani să apară alte ordine ale ministerului prin care să se ceară acest curs de revalorizare. În acelaşi context acesta a amintit de cazul a cinci surori medicale din judeţul Covasna, care au absolvit cursurile unui liceu sanitar, la vremea respectivă fiind recunoscute, dar care nu au reuşit să-şi echivaleze studiile în anul 2004, rămânând, ulterior,  la salariul de infirmieră.

Cer cursuri gratuite sau o altă formă de echivalare

În acest sens, Sindicatul Sanitas a demarat ieri o campanie de strângere de semnături în vederea susţinerii unui memoriu care va fi înaintat în circa 30 de zile Guvernului, parlamentarilor din judeţul Covasna, dar şi Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

Prin acest memoriu se va cere instituirea unei singure forme de şcolarizare pentru asistenţii medicali generalişti, începând cu anul şcolar 2015-2016, sau cel târziu cu anul 2016-2017, cursurile de revalorizare a cunoştinţelor să fie accesibile tuturor asistenţilor medicali generalişti, adică să se organizeze în fiecare judeţ şi să fie gratuite, dar şi să se dea posibilitatea tuturor absolvenţilor de postliceală – incluzînd şi moaşele, sau celelalte categorii de asistenţi medicali – să urmeze cursuri de asistenţi medicali la facultate, cu înscriere directă în anul III sau IV.

Noii asistenţi medicali generalişti nu sunt pregătiţi pentru a profesa

Vasile Neagovici este de părere că absolvenţii cursurilor de şcoală postliceală,  după anul 2007, nu sunt pregătiţi pentru a profesa. Această convingere este întărită de spusele managerilor de spitale care se plâng de nivelul inferior de pregătire de care asistenţii dau dovadă când se prezintă la concursul de ocupare a unui post disponibil.

În luna octombrie a anului trecut, managerul Spitalului Judeţean „Dr. Fogolyan Kristof” explica cum au fost cazuri în care una sau mai multe asistente medicale debutante care s-au prezentat la concursul de ocupare a posturilor de asistenţi medicali nu ştiau să dozeze corect medicamentele: „Au fost situaţii, şi nu puţine, în care nu puteau să facă regula celor trei simple, adică, nu puteau să calculeze dozajul la medicament. Stătea pur şi simplu în faţa medicamentului, asistenta şefă  îi zice ce să facă şi care este dozajul, iar candidatul stătea în faţa flaconului şi al serului fiziologic, şi nu făcea nimic (…) Culmea, la examene erau mulţi care au picat la probele de matematică elementară. Ca să devină asistent, în primul rând trebuie să îşi dorească să fie asistent. Pe lângă dorinţă, trebuie dexteritate, trebuie voinţă şi în primul rând pregătire profesională, adică cunoştinţele teoretice ”, a explicat Andras Nagy Robert.

Potrivit lui Vasile Neagovici, în momentul de faţă există nu mai puţin de 7 forme de asistenţi medicali generalişti, după cum urmează: „asistenţi medicali cu şcoală postliceală, asistenţi cu liceu sanitar care din 1982 până în 1994 a funcţionat,  şi care au fost obligaţi din 1992 şi până în 1997 să urmeze un curs de echivalare de postliceală de un an de zile, asistenţi medicali cu şcoală postliceală înfiinţată după 1990 şi până în 2007, nerecunoscută la nivel european, asistenţi medicali cu studii de scurtă durată – colegiu, până în 2007, nerecunoscuţi la nivel european, asistenţi medicali cu şcoală postliceală cu bacalaureat după 2007,  dar avem şi fără bac, recunoscuţi la nivel european şi avem asistentul cu studii superioare recunoscut la nivel european. Astăzi, profesia de asistent medical este chiar ciudată, de râsul lumii, pentru că nicio altă calificare, competenţă, activitate  profesională nu are atâtea forme de şcolarizare”, a conchis Vasile Neagovici.

Şi alte sindicate luptă alături de asistenţii medicali generalişti pentru această cauză. Sindicatul „Solidaritatea Sanitară” a lansat în luna ianuarie o petiţie online prin care se cereau aceleaşi facilităţi. Până în momentul de faţă petiţia a fost semnată de 2.794 de persoane. Aceasta poate fi accestă aici: http://www.petitieonline.com/susine_echivalarea_asistentelor_medicale_cu_postliceal#form

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail