Deoarece mai sunt doar câteva zile până se dă startul marii sărbători, autorităţile din municipiul reşe­dinţă de judeţ îşi doresc să finalize lucrările din centru, care au fost  începute  în anii precedenţi, până la „Zilele Sfântu Gheorghe”.

Printre acestea se numără şi lucrările de pe strada Oltului, unde, conform declaraţiei constructorilor, baza străzii va fi rezolvată cu piatră spartă, până la începutul săptămânii vitoare,  urmând ca, ulterior, să fie  turnat primului strat de asfalt şi să se efectueze lucrări de pavare a trotuarului, cu plăci de piatră. City managerul, Czimbalmos Kozma Csaba, a menţionat că în această zonă toate conductele sunt amplasate în sub­teran, în prezent fiind în curs lucrările de fundamentare a drumului.

Czimbalmos Kozma Csaba a declarat, totodată, că au în plan, pentru acest an, şi recepţionarea  lucrărilor efectuate la Piaţa „Mihai Viteazul”, la Parcul Memorial ’56 precum şi la parcurile din strada Bisericii şi cel din spatele Bibliotecii Judeţene „Bod Peter”. „În aceste locaţii au rămas doar lucrările de finisaj, iar elementele distruse sau stricate în perioada iernii se mai află în perioada de garanţie, astfel că acestea trebuie să fie schimbate şi reparate de către constructor” a menţionat managerul oraşului.  Acesta a precizat că se vor efectua lucrări de asfaltare  şi pe strada Muncitorilor, unde toate cablurile, inclusiv cele de electricitate, sunt amplasate sub pământ, fiind montaţi şi stâlpii noi de iluminat.

„La ora actuală se lucrează în mai multe locaţii: pe strada Konsza Samu, în Piaţa Fântânii, pe strada  Martinovics. Aceste lucrări se realizează în cadrul Programului de reabilitare a reţelei de apă şi canalizare şi se preconizează a fi finalizate anul viitor. Prin acest program se realizează investiţii serioase la staţia de epurare a apei menajere. În acelaşi timp se lucrează şi la modernizarea reţelei de iluminat public pe unele străzi dintre blocuri, în Cartierele Simeria şi Oltului, dar şi pe strada 1 Mai, unde toate cablurile sunt în subteran. Acum începe şi amenajarea parcării din spatele blocului turn din Cartierul Ciucului, se vor finaliza lucrările la trotuarele de pe strada Bisericii şi se va reabilita şi strada  Daczo. De asemenea, vor demara şi lucrările de reabilitare a străzilor Godri Ferenc şi Marton Aron. Se lucrează şi la amenajarea curţii Colegiului  Szekely Miko, şi, cum vremea ne va permite, vom începe şi plombarea drumurilor, căci con­tractul pentru aceste lucrări a fost deja încheiat de către municipalitate”, a precizat Czimbalmos Kozma Csaba.

Plombăm, plombăm, plombăm… şi pe unde nu e cazul

Iar vremea s-a îmbunăţăţit, oarecum, şi i-a adus în peisajul citadin pe muncitorii caare plombează, în fiecare an, arterele de circulaţie din Sfântu Gheorghe ce au avut de suferit de pe urma iernii lungi şi friguroase.

Înainte de frezare…

Până aici nimic de comentat, dar ce te faci când, în calitate de  locuitor al acestui oraş, plătitor de impozite către bugetul local, constaţi că pe strada pe care locuieşti se taie fâşii întregi din asfaltul care avea, în cel mai rău caz, câteva crăpături ce nu creau nicio problemă participanţilor la trafic, ca urmare nu era necesară decopertarea şoselei. Concret, în cursul dimineţii de luni, nu mică mi-a fost mirarea când i-am văzut pe  muncitorii de la Drumuri şi Poduri, pe strada 1 Decembrie, lucrând de zor cu freza care „mânca asfaltul” pe fâşii lungi de câţiva metri. E-adevărat că port ochelari de vedere la distanţă dar, mergând în fiecare zi dinspre casă spre serviciu, şi în direcţia inversă, pe jos, am timp berechet să văd destul de bine  trotuarul şi strada 1 Decembrie, de la semafor către Gară, cu toate problemele ei. Şi credeţi-mă, pe această porţiune de drum din Sfântu Gheorghe nu era nevoie să se  taie asfaltul, pentru a fi plombat, aşa cum au făcut-o „specialiştii” de  la Drumuri şi Poduri. La fel ca mine, alţi câţiva trecători priveau miraţi la muncitorii care lucrau de zor, la asfaltul fără gropi. Am încercat să stau de vorbă cu şeful grupului de muncitori, pentru a mă dumiri cu privire la necesitatea  efectuării acesteia, dar când drumarii  au aflat că sunt de la ziar… mi-au spus că şeful nu e la locul cu pricina.

Drept urmare, pentru a afla cum e posibil să ne batem joc de puţinii bani de care dispune Primăria, am luat legătura cu managerul municipiului, Czimbalmos Kozma Csaba, căruia i-am spus păsul meu şi i-am trimis şi câteva poze de la faţa locului. „Nu ştiu să fi fost nevoie să se taie asfaltul, în acea zonă, dar îmi trimit omul să vadă ce se întâmplă” mi-a spus acesta.

Muncitorii în acţiune

Contactat telefonic, după ceva timp, administratorul public al oraşului mi-a spus că, într-adevăr, specialistul de la Primărie a constatat că angajaţii de la Drumuri şi Poduri au frezat şi apoi au plombat strada 1 Decembrie pe fâşii multe şi mari, deşi în acea zonă  nu erau decât câteva denivelări în asfalt, nesem­nificative.

„În fiecare primăvară dorim să punem la punct în primul rând arterele principale şi celelalte străzi din oraş unde, după trecerea iernii, s-au format gropi. Merg oamenii noştri şi ai lor (ai firmei contractante – n.red.) şi văd, cu aproximaţie, unde e nevoie să se plombeze drumul. Dar angajatul Primăriei nu poate sta lângă fiecare echipă, aşa că, într-adevăr, muncitorii au dat dovadă de excel de zel şi au frezat fâşii întregi de asfalt, deşi nu trebuia. Se vede că pentru muncitori e mai uşor să facă lucrări de plombare pe o stradă, două,  pe o suprafaţă mai mare, deşi nu se impune acest lucru, decât să meargă pe toate străzile din oraş şi să constate unde trebuie lucrat, într-adevăr, deoarece sunt destule străzi ce trebuie plombate. Ca urmare, vom dispune ca 40% din valoarea lucrării efectuată în acea zonă să nu fie achitată către constructor, deoarece, în acest moment, nu mai putem face dovada suprafeţei reale ce trebuia plombată ” a declarat dl. Czimbalmos.

Gropi cu… vechime pe drumul către Poliţia Locală

I-am propus administratorului public al oraşului să-i trimită pe angajaţii Primăriei, împreună cu cei ai firmei Drumuri şi Poduri, să arunce un pic de asfalt şi-n „craterul” din spatele blocului 12 de pe strada Nicolae Iorga, ce duce către Poliţia Locală, deoarece are ceva vechime (vreo 2 ani) iar cei ce locuiesc sau trec prin zonă au toate şansele s-ajungă cu maşinile la reparat.

E nevoie de mai mult spirit civic

Iar pentru că, aşa cum a menţionat anterior Czimbalmos Kozma Csaba, angajaţii primăriei care au sarcina de a se ocupa şi de a supraveghea modul în care se efectuează lucrările în mai multe zone din Sfântu Gheorghe, nu pot sta lângă fiecare echipă care lucrează în teren, acesta a adresat o rugăminte către toţi acei locuitori care observă şi consideră că angajaţii firmelor constructoare lucrează „fără cap”, doar pentru a le trece ziua de muncă, pe banii contribuabililor, să sesizeze Primăria cu privire la cele constatate. „Din păcate, şi cel ce ţine lopata, şi cel ce dirijează freza dar  şi cel ce ar trebui să răspundă de lucrare nu au învăţat, încă, după atâţia ani, că nu ne mai putem bate joc de banii publici, adică de banii contribuabililor. De aceea, şi pe această cale îi rog pe toţi locuitorii oraşului Sfântu Gheorghe să ia atitudine şi să ne sesize neregulile constatate. De atitudinea şi de implicarea fiecăruia dintre noi depinde modul în care oamenii ce sunt plătiţi din bugetul local sau din alte fonduri publice să facă lucrări, în orice domeniu, le fac bine sau  nu!” a conchis managerul municipiului Sfântu Gheorghe, Czimbalmos Kozma Csaba.

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail