Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe a anunțat că organizează, vineri, 27 septembrie, cu sprijinul Primăriei Orașului Beclean, Ministerului Culturii și Identității Naționale și în parteneriat cu Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Ziua Porților Deschise, pe şantierul arheologic Beclean – Băile Figa, județul Bistriţa-Năsăud.
Evenimentul va avea loc, între orele 10:00 – 18.00, și își propune să atragă atenția asupra unui patrimoniu arheologic deosebit de valoros, dar și să prezinte rezultatele cercetărilor arheologice recente, de la situl arheologic Beclean – Băile Figa.
„Cu această ocazie, cei interesaţi sunt aşteptaţi la faţa locului pentru a vedea suprafeţele arheologice aflate în cercetare, metodologia de cercetare arheologică şi vestigiile arheologice formate din structuri, instalaţii şi unelte din lemn, utilizate în trecut la mineritul şi extragerea sării. Evenimentul își propune să atragă atenția asupra unui patrimoniu arheologic deosebit de valoros dar și să transmită publicului interesat, într-un limbaj accesibil și atractiv, rezultatele cercetărilor arheologice de aici. Cercetările arheologice din acest an sunt coordonate de dr. Valerii Kavruk (responsabilul ştiinţific al cercetării arheologice) şi dr. Dan Buzea, arheologi de la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni. Membrii echipei de cercetare vor oferi vizitatorilor informaţii despre campaniile de cercetare arheologică desfăşurate până în prezent la Băile Figa.”- au informat reprezentanții MNCR.
Potrivit aceleiași surse, descoperirile arheologice indică faptul că exploatarea sării s-a început la Băile Figa în jurul anului 3.000 î.Hr. (Perioada Epocii Bronzului) şi a durat până în secolul XX d. Hr., inclusiv. Există totodată şi indicii de exploatare a sării în acest loc din evul mediu, perioada modernă şi contemporană.
„Dincolo de valoarea sa științifică, acest sit are un potențial turistic remarcabil, cu atât mai mult cu cât se află în imediata vecinătate a stațiunii turistice „Băile Figa”, care se bucură de un aflux turistic foarte ridicat. Dacă administrația acestei stațiuni și instituțiile implicate în managementul sitului vor reuși să amenajeze aici un muzeu și să-l integreze în sfera serviciilor turistice, stațiunea turistică „Băile Figa” va deveni și mai atractivă. Situl arheologic Băile Figa este un bun de patrimoniu cultural și natural de excepție, unic în România. Vă aşteptăm cu drag!”- a transmis MNCR.
Programul cuprinde prezentări, experimente, expoziție în aer liber
Sesiunea Științifică Anuală a Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni, marcată tot în județul Bistrița – Năsăud. Invitați din țară și din străinătate
Potrivit reprezentanților MNCR, în perioada 26-28 septembrie, va avea loc Sesiunea Științifică Anuală a Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni.
Evenimentul este organizat de către Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, cu sprijinul Primăriei Orașului Beclean și Ministerului Culturii și Identității Naționale, în parteneriat cu Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Muzeul Municipal Dej și Salina Ocna Dej, tema fiind Cercetarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural privind exploatarea sării din Bazinul Someșului.
Potrivit organizatorilor, evenimentul va avea loc în orașul Beclean, județul Bistrița-Năsăud. Deschiderea lucrărilor este programată vineri, 27 septembrie, de la ora 9.00, prin alocuțiuni susținute de Valerii Kavruk, managerul Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni, Nicolae Moldovan, Primarul orașului Beclean, Alexandru Gavrilaș, Managerul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Constantin Albinetz, Directorul Muzeului Municipal Dej, Ovidiu Moldovan, Directorul Salinei Ocna Dej. Apoi, vor fi vizitate situri arheologice de exploatare a sării în împrejurimile orașului Beclean, salina Ocna Dej și Muzeul municipal, iar a doua zi va continua cu comunicări științifice.
Printre vorbitori se vor număra invitați din țară, dar și din străinătate.
Evenimentul va continua cu masa rotundă Protejarea și valorificarea patrimoniului cultural privind exploatarea sării din Bazinul Someșului și va fi urmată de închiderea lucrărilor sesiunii, alocuțiunile fiind susținute de către prof.dr. Valer-Daniel Breaz, Ministrul Culturii și Identității Naționale, Alexandru Pugna, Secretar de Stat la Ministerul Culturii și Identității Naționale, Nicolae Moldovan, Primarul orașului Beclean, Valerii Kavruk, Managerul Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni.
Ana Ciorici COSTACHE
Sursă foto: Facebook: MNCR