Surse apropiate anchetei efectuate de DIICOT în cazul lui Beke Istvan Attila, membru al grupării extremisteMișcarea de Tineret 64 de Comitate – HVIM, arestat pentru tentativă de realizare și detonare, în data de 1 Decembrie, a unui dispozitiv exploziv improvizat, arată fără tăgadă că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție de a menține arestul preventiv se bazează pe un cumul de probe care demonstrează caracterul planificat al intenției lui Beke Istvan Attila.

Acesta este cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale și nerespectarea regimului materiilor explozive, săvârșită în condițiile legii 535 din 2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, ICCJ confirmând decizia Curții de Apel București de arestare pentru 30 de zile.

Potrivit motivației instanței, „în cursul zilei de 10.10.2015, pe raza județului Covasna, a avut loc o întâlnire, înregistrată ambiental, a mai multor membri HVIM”. Cu acest prilej, așa cum reține instanța în încheiere, „pe parcursul respectivei întâlniri s-a convenit ca dispozitivul să fie realizat de numitul Beke Istvan, care se pricepe la electonică, prin utilizarea unui fitil care, ar face să se aprindă 3-4 petarde simultan” și că, mai trebuie doar o baterie”.

Beke Istvan a afirmat că de pe telefonul mobil poate accesa camera video amplasată în exteriorul magazinului său situat în centrul localității Târgu Secuiesc și că va putea urmări marșul de ziua națională a României și detona dispozitivul exploziv improvizat de la distanță, chiar dacă „va fi plecat din localitate cu familia”. La aceeași discuție, potrivit instanței, Beke Istvan Beke Istvan a afirmat că, la ce am avut noi, puteai „să fixezi un cronometru la maxim 24 de ore” (Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare efectuate la locuința suspectului Beke Istvan a fost identificat și ridicat un dispozitiv electronic de inițiere și temporizare a impulsurilor electrice de 12 V. Totodată, urmărirea penală a materializat probator faptul că, după momentul întâlnirii din data de 10.10.2015, suspectul Beke Istvan Atilla a efectuat demersuri de achiziționare a unui telefon mobil nou de pe site-ul, www.telefon-rezistent.ro).

Ulterior discuțiiilor din 10 octombrie, Beke Istvan Attila s-a interesat și apoi a și achiziționat materiale pirotehnice necesare realizării dispozitivului. După cum arată motivația judecătorului, organele de aplicare a legii au identificat faptul că acesta a cumpărat o cantitate semnificativă de petarde tip FP3. Iată așadar cursul evenimentelor, conform încheierii judecătorești:

„La data de 23.11.2015, organele de poliție din cadrul IPJ Timiș au efectuat un control la SC DENNY B SRL Timișoara în conformitate cu prevederile Planului Național de Acțiune, Foc de Artificii 2015-2016”, ocazie cu care s-a constatat faptul că, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, SC DENNY B SRL Timișoara a comercializat către persoană fizică neautorizată Beke Istvan Atilla un număr de 20 cutii conținând 400 bucăți articole pirotehnice cod FP3.

Urmărirea penală a materializat probator faptul că materiile explozive clasa articole pirotehnice având codul de produs FP3 se încadrează în categoria a III-a, fiind interzise la deținere persoanelor fizice și juridice care nu au calitatea de pirotehnicieni. Nivelul de risc al acestei categorii de articole pirotehnice se evaluează în prezența cauză nu doar prin raportare la cantitatea de materie explozivă pe unitatea de produs, ci mai ales prin prisma numărului ridicat de astfel de produse (400 bucăți) în compoziția cărora intră materii explozive cu efect fugaș puternic și care ar putea fi utilizată în realizarea unui dispozitiv exploziv improvizat (DEI) de mare putere.”

Instanța a reținut că material probatoriu relevant și rezultatele perchezițiilor efectuate la domiciliul lui Beke Istvan Attila:

„În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în data de 30.11.2015, au fost identificate și ridicate, între altele, un număr de 195 bucăți dispozitive explozive clasa articole pirotehnice categoria a III-a cod FP 3 dintr-un total de 400 bucăți achiziționate cu încălcarea legii de către suspectul Beke Istvan Atilla; materii explozive – clasa articole pirotehnice categoria a II-a cu fum alb; dispozitiv de inițiere și temporizare a impulsurilor electrice de 12 V, ș.a.

Având în vedere că, pe lângă materiile explozive – clasa articole pirotehnice categoriile II și III interzise la deținere, la domiciliul suspectului Beke Istvan Atilla a fost descoperit și un dispozitiv de inițiere și temporizare pe o durată de maxim 24 de ore a impulsurilor electrice de 12 V, în temeiul art. 311 Cod procedură penală, la data de 01.12.2015 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de nerespectarea regimului materiilor expolzive săvârșite în condițiile legii 535/2004 de către suspectul Beke Istvan Atilla din prevederile art. 346 alin. 1 Cod penal rap. la art. 32 alin. 1 lit. o din Legea nr. 535/2004 în prevederile art. art. 346 alin. 3 Cod penal rap. la art. 32 alin. 1 lit. o din Legea nr. 535/2004.” . .

Totodată, instanța a reținut că:

„…caracterul serios al discuției din data de 10.10.2015 rezultă din complexitatea planului infracțional pus la cale de participanți care implica folosirea de dispozitive pirotehnice și electronice găsite cu ocazia perchezițiilor efectuate în cauză.

Mai mult decât atât, preocuparea și îngrijorarea manifestată de participanți, exprimată în momentul efectuării perchezițiilor la domiciliul suspectului Beke Istvan Atilla, dovedită prin cuprinsul notelor de redare a convorbirilor telefonice purtate între aceștia în seara zilei de 30.11.2015, probează dincolo de orice dubiu caracterul serios al planului infracțional elaborat.

În realizarea aceluiași obiectiv, suspectul Beke Istvan Atilla a refuzat să precizeze identitatea acelor participanți la întâlnirea din data de 10.10.2015 a căror poziție, în cazul unei eventuale audieri, nu o putea controla în lipsa posibilității de comunicare cu aceștia, asumându-și-i doar pe frații Szocs Zoltan și Csongor care în prezent se află plecați din țară.

În acest sens, privitor la persoana lui Hodor Istvan, suspectul Beke Istvan Atilla a declarat că nu îl cunoaște. Cu ocazia audierii, martorul Hodor Istvan, participant la întâlnirea din 10.10.2015, și-a asumat relația de amiciție cu suspectul.”

Judecătorul a reținut că din probele administrate în cauză se conturează suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea de către inculpatul Beke Istvan Atilla a pretinsei activități infracționale reținută în referatul întocmit de către procuror, motivația instanței enumerând ca relevante următoarele mijloace de probă: „act de sesizare, înregistrări audio, interceptări și înregistrări în mediul ambiental, interceptări și înregistrări telefonice, procese verbale întocmite de organele de urmărire penală, declarații martori, planșe foto, informații ONRC, procese verbale de percheziție domiciliară, declarații suspect/inculpat, adrese, alte înscrisuri”.

Toate aceste probe demonstrează, în opinia judecătorului, „caracterul serios al planului infracțional rezultă din complexitatea acestuia, prevederea amănunțită a acțiunilor planificate, folosirea unui limbaj codificat, îngrijorarea manifestată de alți participanți la momentul efectuării percheziției domiciliare la inculpat și rezultatele perchezițiilor domiciliare, când au fost identificate și ridicate dispozitive pirotehnice și electronice.”

Astfel, instanța a considerat:

 „…că există o stare de pericol pentru ordinea publică atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială ca urmare a lăsării în libertate a inculpatului – fie prin activitatea acestuia posterioară faptei, fie prin reacția declanșată în cadrul societății de fapta comisă.

S-a constatat că privarea de libertate a inculpatului Beke Istvan Atilla este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

În speță, s-a constatat că gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul rezultă nu numai din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor (10–20 ani închisoare, reduse la jumătate ca urmare a reținerii tentativei – 5 – 10 ani închisoare – și 5-12 ani închisoare, majorate cu o treime ca urmare a reținerii prev. Legii 535/2004 – 6 ani și 8 luni – 16 ani închisoare), ci s-a avut în vedere gravitatea deosebită a faptelor pentru care este cercetat inculpatul, prin prisma modului și circumstanțelor de săvârșire a pretinselor infracțiuni, procurându-se mijloacele și instrumentele necesare confecționării unui dispozitiv exploziv improvizat ce urma să fie detonat în public, pe raza localității Târgu Secuiesc, pe parcursul desfășurării manifestației prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie pentru a se crea o stare de panică în rândul populației, urmărindu-se realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care structura naționalist-extremistă, Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” HVIM Ungaria le promovează în Transilvania, în scopul realizării dezideratului de îngreunare/împiedicare a autorităților române în actul de exercitare a puterii de stat într-o anumită zonă a României, precum și complexitatea planului infracțional, urmarea produsă și contribuția mai multor persoane la săvârșirea faptelor de natură a înlesni atingerea scopului activității infracționale.”

romaniabreakingnews.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail