Asociaţia Română de Istorie a Presei (ARIP), împreună cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” (UVVG) Arad, organizează în 20-21 aprilie Congresul internaţional de istorie a presei, având ca temă „Presa Marii Uniri”.
„Pusă sub genericul Centenarului Marii Uniri, manifestarea îşi propune să aducă în faţa opiniei publice naţionale şi internaţionale rolul pe care l-a avut presa vremii din toate teritoriile locuite de români în formarea conştiinţei naţionale care a generat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, în organizarea şi desăvârşirea Statului Naţional Unitar Român, în condiţiile favorabile generate de încheierea Primului Război Mondial, conflagraţie în care românii au luptat pentru libertate şi unitate”, a declarat marţi, pentru AGERPRES, preşedintele UVVG Arad, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedinte de onoare al congresului.
Potrivit sursei citate, conferinţa de deschidere a congresului va fi susţinută de academician Mihai Bărbulescu, directorul Institutului de Studii Clasice al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
La rândul său, prof. univ. dr. Marius Grec, preşedintele comitetului de organizare al congresului, a precizat pentru AGERPRES, că participanţii la congres sunt invitaţi să prezinte lucrări cuprinse în următoarele arii tematice: precursori ai Marii Uniri; militanţi ai Marii Uniri – publicişti şi oameni politici; discursul pro-unionist în presă; reprezentări fotografice ale Unirii din 1918; rolul minorităţilor etnice în realizarea Unirii; Biserica şi Marea Unire; periodice reprezentative ale Marii Uniri; regimul juridic al presei în contextul Unirii; presa basarabeană unionistă; presa bucovineană unionistă; jurnalişti reprezentativi ai perioadei unioniste; presa străină despre Marea Unire; Marea Unire, reprezentată în fondurile Bibliotecii (…); Marea Unire, reprezentată în fondul arhivistic (…). Participanţii pot face însă şi alte propuneri din proximitatea tematică a congresului, prezentările putând fi făcute şi sub forma unor postere.
Data limită pentru trimiterea rezumatelor este 2 aprilie, decizia Comitetului Ştiinţific urmând să fie comunicată prin e-mail, până la 6 aprilie.
Lucrările acceptate pentru prezentare vor fi publicate în volum colectiv, la Editura „Vasile Goldiş” University Press, cele mai reprezentative contribuţii urmând a fi publicate, în limba engleză, în revista „Studii de ştiinţă şi cultură”.
„De menţionat că organizatorii asigură cazarea şi masa pentru cele două zile (19/20-20/21 aprilie) pentru participanţii înscrişi cu lucrări, eventualii însoţitori trebuind să suporte aceste cheltuieli”, a adăugat Marius Grec.
AGERPRES