Aproape zece tineri din Întorsura Buzăului s-au încumetat, vineri, să intre în Râul Buzău pentru a aduce la mal crucea din lemn pe care preoţii au aruncat-o în apă, conform tradiţiei, după slujba de Bobotează. 

La procesiunea de sfinţire a râului Buzău au participat câteva sute de oameni, care au străbătut pe jos drumul de la vechea biserică ortodoxă din oraş până pe malul apei. În fruntea alaiului s-au aflat preoţii, câţiva călăreţi îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale şi credincioşi care au purtat prapuri şi steaguri tricolore. 

„Aşa cum şi în alţi ani moşii şi strămoşii noştri veneau la râul nostru Iordan, Buzăul, împlinim şi noi o tradiţie în ziua mare, sfântă, a Praznicului Botezului Domnului, când Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, s-a arătat (…) Astăzi se sfinţesc toate apele şi apa este dătătoare de viaţă, este darul vieţii (…) Aţi văzut că am aruncat crucea în apă şi tinerii au intrat după ea, ei vor primi daruri, cărţi şi icoane (…) şi să ştiţi că, deşi a fost foarte frig, apa de la Iordan nu-i răceşte. Nu lăsam să piară tradiţia şi nu ne lăsăm, că trebuie să păstrăm darul lui Dumnezeu”, a declarat pentru AGERPRES preotul Ciprian Popica. 

Preoţii de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe au sfinţit anul acesta aproape 2000 de litri de apă, pe care i-au împărţit credincioşilor după slujba de Bobotează. 

Aproape o mie de litri de aghiasmă au fost îmbuteliaţi în sticle în Ajunul Bobotezei, pentru a se evita aglomeraţia şi eventualele incidente neplăcute, iar restul apei a fost sfinţită vineri în câteva butoaie, în faţa altarului. 

La Sfântu Gheorghe s-a renunţat în urmă cu câţiva ani la pelerinajul pe malul râului Olt, unde preoţii ortodocşi sfinţeau apele, după ce pe mal s-au făcut lucrări de îndiguire, iar terenul a devenit accidentat.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail