Aproape un sfert dintre elevii covăsneni învaţă în clase simultane, lucru catalogat drept „tragic” de către conducerea Inspectoratului Şcolar, care apreciază că aceşti copii nu beneficiază de condiţii de educaţie corespunzătoare.

Şefa Inspectoratului, Keresztely Irma a declarat ieri, că 2708 de elevi din judeţ, în special din mediul rural, învaţă în clase simultane, în şcolile în care nu s-a întrunit numărul minim de elevi pentru formarea unor clase separate.

„Practic, aproape un sfert din populaţia şcolară învaţă în clase sub efectiv, simultane. E o tragedie, pentru că în atare condiţii nu se poate asigura un învăţământ de calitate. Cazurile fericite sunt cele cu două clase, pentru că unde sunt patru clase, practic, profesorul sau învăţătorul nu le poate acorda elevilor mai mult de 10 minute într-o oră. Cei mici nu ştiu să lucreze individual, iar aceşti copii pornesc cu un handicap din clasa a V-a şi vor avea probleme (…) Prea multe nu putem face pentru a schimba situaţia”, a spus Keresztely Irma.

Ea a menţionat că scăderea populaţiei şcolare din mediul rural este principala cauză a acestui fenomen, dar şi faptul că unele familii care locuiesc la ţară preferă să-şi trimită copiii la studii la oraş.

În context, a menţionat că în judeţul Covasna aproape toate catedrele sunt acoperite cu cadre didactice calificate. Practic, în acest an şcolar doar 1,70% dintre dascălii aflaţi la catedră sunt suplinitori necalificaţi.

 

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail