Poliţia Locală Sfântu Gheorghe a amplasat noi camere de supraveghere pe teritoriul municipiului, astfel încât numărul total al acestora a ajuns la 89, informează Primăria municipiului.
Potrivit autorităţilor locale, cele 23 de noi camere au fost montate în 15 zone ale oraşului, preponderent în zonele limitrofe cartierului Őrkő.
„Scopul camerelor este unul operativ. Astfel, în cazul unui incident sau la cererea organelor de anchetă, imaginile surprinse de aceste camere pot fi folosite pentru identificarea unor eventuale infracţiuni sau făptaşi. Majoritatea camerelor sunt montate în intersecţiile din zonele respective şi ajută la asigurarea ordinii şi liniştii publice, având şi un rol preventiv prin faptul că descurajează persoanele care vor să comită fapte antisociale. De asemenea, imaginile respective ajută şi organele de anchetă, Poliţia Locală Sfântu Gheorghe având aproape zilnic solicitări pentru a pune la dispoziţia Poliţiei sau Procuraturii imaginile din anumite zone”, menţionează reprezentanţii Primăriei, într-o postare pe internet.
Autorităţile locale au făcut publice şi o hartă pe care sunt marcate cu culoare roşie locurile în care sunt amplasate noile camere de supraveghere.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES