Aproape 450 de locuri de muncă au fost anunțate de către 19 agenți economici, pentru Bursa generală ce va avea loc vineri, 20 aprilie (a.c.), la Sfântu Gheorghe. La eveniment vor participa și entități implicate în proiecte de tipul celor ce vizează înființarea de start-upuri.

Bursa, prima din acest an, este organizată la nivel național și se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă  sau celor care doresc să se orienteze/reorienteze profesional, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, Kelemen Tibor.

Potrivit acestuia, 19 agenți economici dar și alte entități implicate în proiecte au confirmat participarea, până în prezent. Numărul total al locurilor de muncă anunțate deocamdată este de 449, însă organizatorii se așteaptă ca acesta să crească.

„Nu numai angajatorii vor fi prezenți, ci și acele entități care au câștigat prin Programul Operațional Capital Uman (PO CU) proiecte tip start-up, (…), care doresc persoane care să vină la cursuri. În momentul de față, pentru bursă avem 449 locuri de muncă declarate, însă acest număr va crește. Noi am dori ca până miercuri (astăzi – n.r) să se anunțe locurile de muncă  pentru această bursă (…).” – a spus directorul executiv al AJOFM Covasna.

Din totalul locurilor de muncă anunțate pentru bursă, aproximativ 70% sunt pentru muncitori calificați și necalificați. Pentru persoanele cu studii superioare, momentan sunt anunțate zece locuri de muncă.

Bursa va avea loc la Sala Mică a Sporturilor din Sfântu Gheorghe (din strada Vânătorilor, nr. 1), cu începere de la ora 9.00 (atunci realizându-se primirea reprezentanților și ofertanților de locuri de muncă și a invitaților). De la ora 9.15 se va adresa cuvântul de bun venit, de către organizatori, și se vor oferi informații despre Serviciul Public de Ocupare, iar de la 9.30 va începe, practic, interacțiunea dintre reprezentanții cererii și ofertei locurilor de muncă, derulată până spre orele 12.00.

Bursa, în 94 de locații din țară

Într-un comunicat postat pe site-ul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă se arată că Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă se va desfăşura, la data de 20 aprilie, în 94 de locaţii la nivelul tuturor celor 42 de agenţii judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi a municipiului Bucureşti.

„Evenimentul se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, sau celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen mediu şi lung. De asemenea, se urmăreşte creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitant. Reamintim că la Bursa Generală a Locurilor de Muncă din anul 2017 au participat 2.998 agenţi economici şi au fost oferite 44.293 locuri de muncă. Locaţiile de desfăşurare ale bursei din acest an sunt publicate la adresa http://www.anofm.ro/cele-94-de-locatii-de-desfasurare-a-bursei-generale-a-locurilor-demunca. Numărul estimativ al locurilor de muncă oferite de agenţii economici precum şi alte detalii, vor fi publicate în timp util pe site-urile agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, precum şi pe site-ul www.anofm.ro.”- au transmis reprezentanții ANOFM.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail