Conducerea Agenţiei Judeţene de Protecţie a Mediului (APM) Covasna a anunţat că Ministerul Mediului a acordat anul trecut derogare pentru împuşcarea a 15 urşi periculoşi din judeţul Covasna, iar aproape zece dintre aceştia au fost deja recoltaţi.
Directorul APM Covasna, Gheorghe Neagu, a precizat că urşii au pricinuit numeroase pagube materiale în ultimii ani – au distrus culturi agricole, pomi fructiferi, stupi de albine şi au omorât zeci de animale domestice aflate în gospodăriile oamenilor sau pe păşuni.
„Eu cred că problema urşilor în judeţul Covasna a fost gestionată destul de bine (…), o parte dintre urşii problemă, care în timpul verii, cât şi în timpul toamnei au provocat pagube la nivel de judeţ, au fost extraşi. Am obţinut la derogare 15 exemplare, puţin faţă de pagubele pe care le-au produs, (…) iar până acum au fost extraşi undeva în jur de zece, însă pe măsură ce vor fi identificate exemplarele care au produs sau produc în continuare pagubele, vor fi împuşcate”, a declarat luni, pentru AGERPRES, Gheorghe Neagu.
Potrivit acestuia, urşii au fost capturaţi în zonele Baraolt, Băţanii Mari, Zagon, Zăbala, Vâlcele şi Araci.
Specialiştii estimează că în judeţ trăiesc în jur de 1.300 de urşi, un număr aproape dublu faţă de efectivul optim.
În luna iulie 2017, conducerea Consiliului Judeţean Covasna şi primarii din judeţ au semnat o scrisoare comună adresată Guvernului, prin care au cerut derogare pentru capturarea urşilor periculoşi, iar la scurt timp câţiva zeci de fermieri din judeţ au participat la un miting organizat în acelaşi scop la Bucureşti.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES