ANAF pune la dispoziţia contribuabililor o aplicaţie informatică dedicată, care poate fi accesată la adresa declunica.anaf.ro, pentru a simplifica completarea şi depunerea online a Declaraţiei Unice, se spune într-un comunicat al instituţiei.
Declaraţia Unică se poate completa şi depune de la adresa declunica.anaf.ro dacă se utilizează numele de utilizator şi parola contului personal din Spaţiul Privat Virtual.
Potrivit ANAF, se recomandă utilizarea din timp a aplicaţiei dedicate completării şi depunerii online a Declaraţiei Unice, pentru a se evita îngreunarea procedurii de depunere de către un număr mare de utilizatori înregistraţi simultan în sistem.
Contribuabilii care depun electronic Declaraţia Unică beneficiază de bonificaţia de 5% din impozitul pe venit plătit integral până la 15 martie 2019 inclusiv, reprezentând obligaţiile fiscale anuale pentru anul 2018. O bonificaţie de 5% se acordă, de asemenea, şi pentru contribuţiile sociale datorate potrivit legii.
Guvernul a decis, în şedinţa de joi, prelungirea până la 31 iulie a termenului limită pentru depunerea Declaraţiei Unice.
Nedepunerea la termenul prevăzut de lege a declaraţiei unice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 500 lei.
Declaraţia se depune de către persoanele care au obligaţia declarării veniturilor realizate din România sau/şi din străinătate în anul 2017, declarării impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în anul 2018 şi de către persoanele care au obligaţia declarării venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale şi, după caz, a declarării contribuţiilor sociale datorate pentru anul 2018.
Principalele categorii de venituri care trebuie declarate de persoanele fizice provin din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendă, activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real, piscicultură şi/sau silvicultură, transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum şi din transferul aurului financiar, jocuri de noroc realizate de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanţă şi festivaluri de poker şi activităţile artistice şi sportive, în calitate de artişti de spectacol sau ca sportivi.
Contribuţia de asigurări sociale pentru anul curent se stabileşte prin depunerea Declaraţiei unice privind de către persoana fizică, prin aplicarea cotei de contribuţie de asigurări sociale la venitul ales, cel puţin egal cu 12 salarii de bază brute pe ţară.
Dacă estimează pentru anul curent că realizează venituri cumulate din activităţi independente şi din drepturi de proprietate intelectuală sub plafonul de 22.800 lei, persoana fizică nu datorează CAS pentru anul în curs însă poate opta pentru plata contribuţiei de pensii în aceleaşi condiţii cu persoanele fizice care realizează venituri peste plafonul de 12 salarii de bază brute pe ţară.
Cota de contribuţie este de 25% la venitul ales, iar plata se poate efectua oricând în cursul anului fiscal, până la termenul de scadenţă, respectiv 15 martie a anului următor celui pentru care se datorează.
În cazul contribuţiei de sănătate, aceasta trebuie plătită pentru veniturile din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, agricultură, silvicultură, piscicultură, asocieri cu persoane juridice, investiţii şi alte surse, iar calculul este efectuat, de asemenea, de către persoana fizică prin Declaraţia unică.
Cota de contribuţie este 10%, iar plăţile se pot efectua oricând în cursul anului fiscal, până la termenul de scadenţă, respectiv 31 martie a anului următor celui pentru care se datorează. AGERPRES