În perioada sezonului estival, cererea de sânge şi produse sanguine creşte în timp ce numărul celor primiţi la donare scade, motiv pentru care Centrul de Transfuzii Sanguine (CTS) din Sfântu Gheorghe face un apel şi îi roagă pe covăsneni să doneze sânge şi să salveze, astfel, vieţi omeneşti aflate în pericol. Potrivit directoarei CTS, dr. Claudia Savu, numărul mare de accidente şi de pacienţi care au avut nevoie de intervenţii chirurgicale dificile a dus la epuizarea stocului de sânge pe care poate să îl asigure centrul.

„Este un moment în care avem destul de puţin sânge şi toată lumea ne cere. Avem foarte multe solicitări pe care nu le putem onora din cauza numărului mic de donatori. Dacă vom primi în continuare la fel de multe cereri, vom rămâne fără rezerve, motiv pentru care este cazul să mobilizăm din nou persoanele care doresc să doneze”, ne-a declarat Claudia Savu.

Cei interesaţi să facă o faptă bună trebuie să ştie că pot dona doar în anumite condiţii: să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani, greutatea de peste 60 kg, o stare generală de sănătate bună, să nu fumeze şi să nu consume alcool cu 48 de ore înainte de donare.

Cantitatea de sânge se reface în două ore după donare

Deşi multe persoane evită să doneze sânge pentru că se tem că ar putea avea efecte adverse,  directoarea CTS Sfântu Gheorghe  ne-a asigurat că astfel de cazuri  sunt foarte puţine şi de scurtă durată. Donatorul poate resimţi o stare de slăbiciune, oboseală sau ameţeli, imediat după donare. Pe de altă parte, o donare obişnuită este de 500 ml, cantitate care nu presupune un risc pentru donator deoarece organismul are permanent în rezervă aproximativ 300-400 ml de sânge care este utilizat când se depun eforturi mari. De asemenea, organismul are capacitatea de a reface repede sângele donat, cantitativ  în aproximativ două ore, iar calitativ în două săptămâni.

“Donarea de sânge este vitală pentru toţi cei care au nevoie de sânge. Nu cred că este nevoie de un argument mai puternic pentru a convinge oamenii să doneze sânge. Pacienţii din spitale depind de sângele care vine de la donatori. Sunt copii care suferă de leucemie şi aşteaptă în fiecare zi  punguţa de sânge. Este nevoie să se schimbe mentalitatea oamenilor, aceştia să se gândească la faptul că sângele pe care îl dau valorează, pentru un bolnav, mai mult decât tot aurul din lume”, a spus Claudia Savu.

Femeile pot dona o dată la patru luni, iar bărbaţii o dată la trei luni

Aceasta a menţionat faptul că  dacă cineva face tratament cu medicamente nu are voie să doneze, la fel şi cei pensionaţi pe caz de boală. Sunt acceptate la donare femeile şi bărbaţii care au peste 60 de kilograme. De asemenea, femeile care sunt donatoare fidele pot veni o dată la patru luni, iar bărbaţii o dată la trei luni. Gravidele nu pot dona pentru că organismul lor trebuie să acopere şi nevoile copilului.

Claudia Savu, director Centrul de Transfuzii Sanguine Sf. Gheorghe

„Avem o medie de 10 donatori pe zi. Pentru a acoperi toate cererile şi pentru a nu avea probleme avem nevoie zilnic, în medie, de 25-30 de persoane admise la donare! De menţionat că România nu are stoc de sânge, nu are bancă de sânge, funcţionează de o zi pe alta. Din aceste considerente facem un apel la salvarea de vieţi, prin donarea de sânge!”.

Ai parte de o serie de beneficii

Orice donator de sânge pri­meşte rezultatele analizelor efectuate şi beneficiază de o serie de controale medicale anuale: examen radiologic pulmonar, examen biologic şi, în unele cazuri, examene cardiologice. Dacă examenul medical al sângelui arată o problemă de sănătate, atunci  acesta este trimis la medicul de familie care va continua investigaţiile  sau îi va prescrie un tratament pentru remedierea problemei.

Dincolo de beneficiile morale pe care le poate obţine un donator de sânge, există şi beneficii de ordin material. Astfel, acesta are dreptul să primească, la cerere, 7 tichete de masă în valoare de 9 lei fiecare, pentru produsele alimentare şi o zi liberă în ziua donării, în cazul persoanelor salariate dar şi în cazul elevilor şi studenţilor.

Pregătirea înainte de recoltare

Medicul Claudia Savu ne-a spus că pregătirea pentru procesul de donare de sânge nu presupune multe restricţii: “Recoltarea se face între orele 8,00 şi 11,00.  Este foarte important ca înainte de a veni la noi la centru, donatorul să consume un mic dejun sănătos, dar fără prea multe grăsimi şi să consume aproximativ 500 ml de lichide. Totodată, este bine ca acesta să nu fumeze cu minim două ore înainte de recoltare”.

Nu există pericole

Trusele utilizate în centrele de donare sunt sterile şi de unică folosinţă, deci nu există riscul contaminarii cu HIV sau orice alt tip de virus. Cazurile în care după recoltare pacientul se simte slăbit, ameţit sau leşină sunt destul de rare. „Un pacient din 20 are stări de leşin şi asta pentru că unii au o anumită fobie la ace şi sânge. Alţii au stări de leşin pentru că vin pe nemâncate“, a punctat directoarea CTS Sfântu Gheorghe, Claudia Savu.

Donatorii de sânge traiesc mai mult şi îşi întăresc imunitatea

O serie de studii au demonstrat nu numai că donarea de sânge nu pune în niciun fel în pericol sănătatea individului, ci chiar ajută la conservarea ei.  S-a demonstrat stinţiific că prin regenerarea celulelor sangvine este prevenit infarctul cerebral, cardiovascular şi este fortificat sistemul imunitar. Donarea frecventă scade con­centraţia sângelui, iar presiunea imprimată la nivelul vaselor de sânge este mai mică. Mai mult decât atât, testele de sânge şi controalele medicale duc la descoperirea din timp a unor boli care, nediag­nosticate la timp, duc la scăderea calităţii vieţii şi chiar la deces. Spre exemplu,  în acest an din cei 2.779 de donatori de sânge, 20 au fost depistaţi cu hepatită virală de tip B şi 6 cu tip C.  Prin analizele pe care le facem, gratuit, fiecare donator află dacă suferă de anumite boli grave precum leucemie, afecţiuni hepatice, HIV, anemie, reumatism, boli de colagen, infecţii transmise pe cale sexuală sau orice altă afecţiune. Examenele pulmonare periodice sunt benefice mai ales fumătorilor care pot sesiza din timp o patologie la nivelul plămânilor.

Ca urmare, toţi cei care în­deplinesc condiţiile minime de donare sunt aşteptaţi la  Centrul de Transfuzi Sanguine din Sfântu Gheorghe, pentru a da un strop de viaţă, din viaţa lor, acelora care  au mare nevoie de sânge!

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail