În urma cercetărilor efectuate în mai multe cauze privind furtul unor biciclete, poliţiştii din Sfântu Gheorghe au depistat două persoane, un minor de 9 ani şi un tânăr de 23 de ani, bănuiţi de comiterea a nu mai puţin de zece furturi de biciclete.
Poliţiştii au identificat 15 biciclete care s-au dovedit a fi sustrase de pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, din scări de bloc. În toate cazurile făptaşii au profitat de faptul că proprietarii îşi lăsau bunurile neasigurate.
În urma activităţilor întreprinse de oamenii legii, o parte dintre biciclete au fost găsite la domiciliul unuia dintre făptuitori, iar restul au fost recuperate de la terţe persoane sau centre de colectare a fierului vechi, spre care fuseseră comercializate.
În prezent se fac verificări pentru identificarea proprietarilor şi restituirea către aceştia a vehiculelor pe două roţi. O parte dintre biciclete au fost deja restituite, însă câteva aşteaptă încă să fie revendicate. Poliţiştii apelează la cetăţenii care au fost păgubiţi şi nu au sesizat furtul, să se prezinte la Poliţia Municipiului Sfântu Gheorghe, de luni până vineri între orele 08:00 şi 16:00, pentru a lămuri unele aspecte şi eventual, pentru recuperarea bicicletei. Pentru informaţii puteţi apela numărul 0267/307.400, interior: 20 290 sau 20 012.
Pentru a preveni comiterea furturilor de biciclete, poliţiştii recomandă:
Ä Nu vă lăsaţi bicicleta neasigurată şi nesupravegheată. Furtul unei biciclete neasigurate se comite în timp foarte scurt.
Ä Folosiţi sisteme de asigurare a bicicletei cât mai solide, cu lacăt antifurt şi eventual, cu sistem de alarmare sonoră.
Ä Păstraţi actele de provenienţă ale bicicletei. În cazul în care vă va fi sustrasă, trebuie să le prezentaţi la poliţie şi vă ajută la recuperarea acesteia.
Ä Memoraţi însemne particulare ale bicicletei dumneavoastră ( zgârieturi, lovituri, uzuri etc.). Vă va ajuta să o recunoaşteţi, când va fi recuperată de poliţişti.
Ä Nu ezitaţi să sesizaţi Poliţia în cazul în care v-a fost sustrasă bicicleta.
Ä Nu vă lăsaţi în coşul bicicletei, diferite bunuri sau bagaje (genţi, serviete, portofele, telefoane mobile).
. .
Ä În cazul în care sunteţi victima sau martorul unui furt, nu ezitaţi să anunţaţi Poliţia, apelând numărul unic de urgenţe 112.
IPJ COVASNA
Ag. Nicoleta Marin