Asociaţia Pentru Dezvoltarea Turismului din Covasna caută „şapte minuni” ale judeţului care să ducă la creşterea interesului turiştilor pentru a vizita regiunea, făcând apel în acest sens la societatea civilă şi autorităţile locale.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean Covasna, remis marţi AGERPRES, Asociaţia Pentru Dezvoltarea Turismului lansează un apel către reprezentanţii societăţii civile şi ai autorităţilor locale de a găsi cele „şapte minuni” ale judeţului. De asemenea, şi persoanele fizice vor putea face propuneri, care vor cuprinde imagini şi scurte descrieri ale obiectivelor propuse a fi incluse în lista minunilor. Propunerile vor fi transmise în perioada 10 august – 1 septembrie 2016.

În opinia directorului executiv al Asociaţiei Pentru Dezvoltarea Turismului Covasna, Jánó Szabolcs, judeţul dispune de numeroase elemente ale patrimoniului arhitectural, peisagistic şi natural care, cu secole în urmă, au jucat un rol important în viaţa strămoşilor noştri, însă, în prezent, unele s-au pierdut în negura uitării şi sunt cunoscute doar de cei care trăiesc în locul respectiv. Potrivit acestuia, obiectivul proiectului este de a evidenţia aceste valori, de a le promova şi a le pune în valoare pentru publicul larg, pentru ca ele să fie cunoscute nu doar la nivel de comunitate restrânsă, ci şi internaţional.

„Această activitate este dublu motivată: pe de o parte, are drept scop conştientizarea cetăţenilor cu privire la importanţa patrimoniului respectiv şi de a-i ajuta să-şi dea seama ce anume există în mediul lor local şi că aceasta este într-adevăr o „minune” de care putem fi mândri pe bună dreptate, iar pe de altă parte, crearea unei senzaţii turistice care va contribui la creşterea interesului turiştilor de a frecventa regiunea, promovarea acesteia”, susţine directorul executiv al Asociaţiei Pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna.

Conform acestuia, minunile pot fi obiective ale patrimoniului arhitectural sau atracţii naturale care să reflecte cu fidelitate minunile propuse, aflate în judeţul Covasna, cu ajutorul unor imagini (rezoluţie de min. 300 dpi), precum şi a unei scurte descrieri, de maximum 500 de caractere.

Atracţiile turistice selectate vor fi prelucrate în materialele publicitare şi vor constitui staţii ale unor trasee virtuale din judeţul Covasna, astfel intrând în circuitul turistic al judeţului. Ierarhizarea lucrărilor de concurs, care vor fi transmise în format electronic până în data de 1 septembrie 2016, pe adresa de e-mail: [email protected], se va face prin vot public, apoi vor intra în evaluarea juriului, se spune în comunicat. AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail