Apărută la Brașov, în 2018, la Editura Suflet Transilvan, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, sub semnătura părintelui Vasile Antonie Tămaș de la Vâlcele, placheta de versuri „Cântec sufletului meu: cartea dorului” vine să confirme încă o dată capacitatea creatoare și simțirea profundă a tânărului preot covăsnean, așa cum de altfel ne-a obișnuit de câțiva ani încoace.
Cele 40 de pagini ale micului volum cuprind un număr de 17 poezii tematice, în care autorul își exprimă sentimentele de adâncă iubire față de părinți, cei care i-au dat viață și i-au insuflat dragostea de oameni și de carte, l-au învățat omenia și respectul față de semeni, compasiunea pentru cei aflați în nevoie precum și înclinarea spre lumea spirituală. Un loc aparte în amalgamul acestor valori care îi creionează caracterul îl ocupă dragostea față de Țară și Neam, în acest sens moștenindu-l pe tatăl său, preotul cărturar Ioan Tămaș Delavâlcele.
Absolvind Facultatea de Teologie din Sibiu, Vasile Tămaș s-a reîntors la Vâlcele, unde a activat un timp ca profesor, apoi, după ieșirea la pensie a părintelui Ioan Tămaș, care a păstorit cu cinste comunitatea din Vâlcele câteva decenii, Vasile Tămaș, hirotonisit ca preot și luându-și numele canonic Antonie, a început să se implice total nu doar în viața spirituală, ci și în cea socială, dovedindu-se un preot patriot, cu inițiativă și energii creatoare, organizând numeroase activități social-culturale în spațiul public.. Și, desigur, nu putem uita aici nici de preocupările sale literare și muzicale, unde de asemenea excelează.
Ar mai fi multe de spus despre autorul volumului, însă rostul acestei introduceri este de a da o imagine schițată a conținutului cărții, care de fapt ilustrează partea sentimentală și spirituală a celui care și-a exprimat atât de frumos trăirile în versuri, așa cum reiese și din titlul volumului: „Cântec sufletului meu – cartea dorului”.
Dintre cele 17 poezii, 4 sunt închinate mamei, față de care autorul are un respect deosebit și dorința ca ea să trăiască veșnic, precum în poezia: Spune-mi măicuță: „Mi-e dor de lacrimile tale și de-al tău/ Surâs etern aprins printre vecii,/ Ți-aș da lumina ochilor mei vii…/ Să te mai lase-n lume Dumnezeu.” Admirația, prețuirea și respectul față de mamă, dar și regretul pentru trecerea implacabilă a timpului răzbat din fiecare vers în poezia E toamnă, mamă: „E toamnă, mamă, e toamnă-n părul tău/ Și-n ochii tăi mai sfinți decât apusul/ Învie peste lume iar Iisusul”. În viziunea poetului, mama este văzută ca o ființă sfântă având o tainică legătură cu Dumnezeu: „Tu, mamă, dor de Dumnezeu/ Tu, mamă, astăzi și mereu” (În prag de toamnă). Tânărul preot nu-și uită nici tatăl, cel care i-a îndrumat pașii spre viața duhovnicească; în poezia Dorul nostru își exprimă discret acest sentiment de iubire în stihuri emoționante: „E dor de tată-ncărunțit/ Cu brațul astăzi istovit,/ Pe frunte cu seninătate/ Și brav român până la moarte”.
Două dintre poezii sunt dedicate Basarabiei: „Pământ ales din alte multe sute,/ Liman de dor și de dureri liman,/ Se cerne noaptea roșiei redute/ Și vei veni acasă peste-un an” (Basarabia) – pământ rupt de Țara-mamă, și pentru care poetul înalță rugă bunului Dumnezeu să ni-l dăruiască din nou: „Ne lasă, Doamne, Doamne Sfinte,/ Ne lasă astăzi ce-am avut,/ Și cheamă iarăși din morminte/ Românii răstigniți de Prut” (Imnul Centenarului Unirii).
Cum era și firesc, preotul vizionar Vasile Tămaș nu se dezminte când își îndreaptă gândul către lupta pentru reîntregirea neamului. În Cântecul României Mari spiritul poetului stă de veghe la hotare căci, așa cum reiese din Refren, dușmanii țării o vor destrămată: „Românie Mare, lupii haită sar/ Să îți rupă-n două veșnicul hotar.” În aceeași tonalitate, refrenul din poezia Iancule, tu, tată de Ardeal exprimă credința autorului că visul lui Avram Iancu nu va pieri, el reprezentând un ideal peste generații: „Iancule, tu, tată de Ardeal,/ Viteaz părinte pentru-ai tăi români,/ Din visul tău făcut-ai ideal,/ Voința țării, din a tale mâini.”
Sentimentul de compasiune pentru pruncii nevoiașilor răzbate cu putere în Colindul pruncilor săraci: „Nu te-am așteptat, o, iarnă, să vii,/ De peste apusuri aud dureri de copii,/ Ce-ngheață în casele triste,/ Ce-n foame așteaptă-un Crăciun,/ Cu buclele nemângâiate, la margini de drum”, căci trebuie să recunoaștem că această realitate tristă încă n-a dispărut cu totul din unele sate ale țării, încă mai sunt destui care suferă și spre care se îndreaptă cu smerenie gândul celui care vede și scrie.
Apropiindu-se de finalul volumului, cititorul va fi cuprins de atmosfera de sărbătoare a Crăciunului, căci „Clopotul răsună viu/ De la schitul prins în cer,/ Peste țară e târziu/ Și se-aude „Leru-i ler” (Leru-i ler). Misterul nașterii Domnului se adâncește și mai mult în poemul Din cer, când „Din lumi cu mari stăpânitori/ Trei magi aleargă, căutând,/ Printre văzduhuri și pământ/ Un Prunc, cu ochii călători”, și peste toate, ocrotitoare, se întinde Mâna lui Dumnezeu, la care creștinul și mireanul deopotrivă se-nchină și înalță rugă: „În mâna Ta, Stăpâne, primește-mi fruntea rece,/ Cu viscolul pribeag asemuită-n treacăt,/ Cununa Învierii nu o lăsa să plece/ Și-n taina nemuririi închide-mă cu-n lacăt.”.
În întregimea sa, acest volum reprezintă cu adevărat o „carte de suflet” pe care oricine o poate citi „la ceas de seară” într-un moment de liniște sufletească, alungându-și astfel multele griji ale zilei și coborând în interior către propriu-i Sine, pentru mai multă cugetare despre cele sfinte și cele lumești.
Ar mai fi de menționat frumoasa copertă realizată de Adrian Gavrilă, unde pe prima pagină flutură tricolorul românesc în jurul căruia freamătă mulțimea adunată la Alba Iulia, evocând astfel marele eveniment al Unirii petrecut în urmă cu o sută de ani, și care va fi reeditat în curând pe Câmpia Libertății neamului. Imaginea autorului și citatul apărute pe coperta cărții, prin grija editorului Pr. Costin Butnar, ca și cele câteva ilustrații de la sfârșitul volumului, oglindesc „profesiunea de credință” a celui implicat total în slujba neamului său – Vasile Antonie Tămaș, preot și cărturar, căruia, alături de felicitări, îi urăm mult succes în calea pe care și-a ales-o cu cea mai inspirată intenție.
Mihai Trifoi
