PNRR – Planul Național de Redresare și Reziliență ce urmează să fie discutat și eventual aprobat de către Comisia Europeană, are anumite aspecte mai puțin cunoscute românilor, prezentate de analistul economic Claudiu Vuță.

Astfel, dincolo de investițiile planificate de România și de o serie de reforme prezentate de oficiali, PNRR are și modificări importante pentru români, cum ar fi reformarea sistemului de pensii, iar principalele aspecte ale acestei reforme au fost prezentate pe scurt de Claudiu Vuță, analist economic și membru al Asociației Analiștilor Financiar Bancari (AAFBR) în publicația project-e.ro.

La ora actuală, potrivit actualelor prevederi legale în vigoare, vârsta de pensionare este:

„Soluţiile nu trebuie căutate doar în rândul angajaţilor, care susţin prin cotizaţiile lunare nu doar fondul de pensii (în practică, un sistem de redistribuire de la angajaţi -> pensionari) ci întreg bugetul de stat! Înainte de a citi reformele mai jos menţionate, asumate prin PNRR, rog aveţi în vedere că durata medie de viaţă în România este de 72 de ani la bărbaţi şi 79 de ani la femei sau de 75 de ani, luând în considerare ambele genuri”, a precizat analistul în prezentarea sa.

Acesta a mai spus reformele asumate prin PNRR sunt următoarele:

  • Prevederile Legii nr. 127/2019 sunt retrase, chiar și cele legate de modificarea perioadei contributive de 25 de ani.
  • Cheltuielile cu pensiile menţinute la niveluri similare și nu sunt prevăzute creşteri ad-hoc ale pensiilor pe termen scurt şi mediu.
  • Creşteri ţintite pentru beneficiarii de pensii minime ca să le permită să treacă peste pragul sărăciei.
  • Introducerea de noi stimulente fiscale ca să prelungească viaţa profesională dincolo de vârsta normală de pensionare.
  • Pensiile speciale sunt simplificate în măsura în care Constituţia permite acest lucru
  • Introducerea unui nou sistem bazat pe o formulă de calcul stabilă şi o indexare automată a pensiilor, iar indicele de corecţie este eliminat.
  • Eliminarea pensionării anticipate
  • Digitalizarea tuturor dosarelor de pensii fără creşterea pensiei medii (în afară de modificările privindu-i pe beneficiarii de pensii minime)
  • Corelarea vârstei de pensionare la bărbaţi şi la femei cu speranţa de viaţă până în 2035.
  • Sustenabilitate îmbunătăţită pentru Pilonul 2, revenindu-se la unele dintre prevederile anterioare, digitalizând sistemul şi permiţând alocarea mai diversificată a activelor ca să crească investiţiile pe piaţa locală

Sumele prezentate mai jos sunt fără capitalizare. Ele nu includ corelarea cu rata inflaţiei, dar nici eventuale randamente obţinute în cazul investirii lor.

Pentru angajaţii care au fost încadraţi, întreaga lor viaţă activă, cu salariul minim, (1386 lei net / 2300 lei brut, la valoarea actuală), viramentele, prin intermediul CAS, sunt conform următoarelor:

  1. Femei (stagiu cotizare 31 de ani) = 213.900 lei
  2. Bărbaţi (stagiu cotizare 35 de ani) = 241.500 lei

În cazul unui angajat ce a fost încadrat, întreaga sa viaţă activă, cu salariul mediu, (3176 lei net / 5429 lei brut, în prezent), viramentele, fără capitalizare şi corelarea cu rata inflaţiei sunt:

  1. Femei (stagiu cotizare 31 de ani) = 505.000 lei
  2. Bărbaţi (stagiu cotizare 35 de ani) = 570.000 lei

„De ce ”furt legalizat”?”

De asemenea, în calcule s-a mai inclus și suma totală plătită atât la Pilonul 1 (21,25%), dar şi la Pilonul 2 (3.75%), deoarece în cazul majorării vârstei de pensionare, pensia o să vină mai târziu.

„Să presupunem că vârsta de pensionare se va ridica la 68 sau 69 de ani, în cazul bărbaţilor şi la 65 de ani, în cazul femeilor, iar speranţa de viaţă va fi nu de 75 de ani, ca in prezent, ci de 77 de ani. Cei care au trăit doar cu salariul minim vor primi o pensie derizorie, minimă, deşi au plătit in decursul anilor sume de ordinul sutelor de mii de lei la buget.

Cei care au trăit cu un salariu mediu vor avea o pensie nu minimă, dar oricum derizorie. În prezent, valoarea pensiei medii este de 1.600 lei, conform Casei Naţionale de Pensii. În cazul în care majorarea vârstei de pensionare va deveni realitate vom asista la un furt legalizat.

De ce „furt legalizat”? Pentru că în 30-35 de ani plătim sute de mi de lei la buget şi apoi beneficiem de nişte pensii mici, care nu pot asigura un trai decent. Şi din neant a apărut „soluţia”, majorarea vârstei de pensionare”, a scris analistul.

https://playtech.ro/

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail