Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe a dedicat acest an arhitectului Kos Karoly, de la naşterea căruia se împlinesc 130 de ani, în memoria lui urmând să fie organizate o suită de manifestări în parteneriat cu instituţii de cultură din Ungaria.

Astfel,  la Muzeul Naţional Secuiesc va fi prezentat, mâine, volumul „Lucrări de fier forjat ale lui Károly Kós”, iar luna viitoare tot aici va fi prezentat un film documentar despre viaţa şi creaţia lui, realizat în colaborare cu Institutul Naţional de Istorie a Teatrului din Budapesta.

Din aprilie şi până în iulie, Muzeul Secuiesc va găzdui expoziţia „Lumea lui Kos Karoly”, expoziţie comună a Arhivelor Capitalei Budapesta şi a Muzeului Naţional Secuiesc, care va fi itinerată în august şi septembrie la Muzeul Istoriei Breslelor din Târgu Secuiesc, iar în octombrie şi noiembrie la Centrul Cultural al Republicii Ungare din Bucureşti.

De numele arhitectului Kos Karoly se leagă numeroase clădiri pe care le-a proiectat într-un stil ardelenesc medieval, printre ele numărându-se şi Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe. Această instituţie păstrează în colecţia sa o serie de obiecte ce au aparţinut arhitectului, cum ar fi ochelarii şi tabachera.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail