Anul 2017 a fost un an bun pentru ONG-urile românești din județul Covasna, membre ale FCRCHM. Majoritatea au inițiat și organizat proiecte și manifestări culturale, științifice și civice – unele devenite tradiționale, altele desfășurate în premieră, beneficiind de sprijinul și binecuvântarea Preasfințitului Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei. 

Din rândul principalelor proiecte și manifestări organizate de Centrul European de Studii Covasna-Harghita (CESCH), Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” ( CEDMNC) și Liga Cultural – Creștină „Andrei Șaguna”, menționăm: Primăvara culturală la Sfântu Gheorghe, Zilele municipiului Sfântu Gheorghe (acordarea titlului de Cetățean de onoare al comunității românești din Sf. Gheorghe), Zilele Andrei Șaguna (Colocviul naţional al Grupului de cercetare „I.I. Russu” pentru studiul sud-estului Transilvaniei, Nedeia Sânpetrului etc.), Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului, Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie, cultură, civilizaţie”, Zilele Nicolae Colan ș.a.

CESCH a continuat să sprijine cercetările pe teme de istorie, sociologie, etnografie, demografie, referitoare la cultura şi identitatea românească şi comunicarea interculturală din mediul multietnic şi pluriconfesional al judeţelor Covasna şi Harghita, a acordat asistenţă de specialitate pentru elaborarea unor lucrări de licenţă, de masterat, grad didactic şi de doctorat; cercetătorii și colaboratorii Centrului au participat la sesiuni de comunicări ştiinţifice, simpozioane şi dezbateri organizate de instituţii academice, muzeale, arhivistice, de cercetări socio-umane şi asociaţii culturale din mai multe localităţi din întreaga țară; CESCH a stabilit parteneriate cu instituţii, asociaţii şi personalităţi din principalele centre culturale ale ţării, a redactat revista presei maghiare, în cuprinsul unor buletine bilunare care sunt postate, împreună cu revista presei române care abordează problematica convieţuirii interetnice, pe site-ul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş.

La editurile Eurocarpatica și Grai Românesc au apărut peste 20 de volume referitoare la istoria, cultura, spiritualitatea românească şi convieţuirea interetnică din sud-estul Transilvaniei.  Un ecou deosebit, în mass media națională, l-au avut emisiunile „Din comorile ortodoxiei”- de la TV Trinitas și „Biruitorii” – de la TVR 3 și TVR Târgu Mureș.

O încununa

re a acestor rezultate a constituit-o aprobarea potrivit căreia CESCH va activa sub egida Academiei Române.

Fundația „Mihai Vitezul”  a fost foarte activă în spațiul public al județului, prin proiecte și manifestări precum: Festivalul coral „George Sbârcea”, Festivalul „Tinere talente”, Festival

ul de colinde și obiceiuri de iarnă „Crăciunul la români”, „Mihai Viteazul și visul unirii”, balul costumului popular etc.

Despărțământul ASTRA Covasna-Harghita și-a multiplicat prezența în viața culturală a județului prin asigurarea participării a numeroase formații folclorice românești în cadrul manifestărilor cuprinse în programul Zilelor Sfântu Gheorghe, organizarea spectacolelor „Testament”- oamgiu adus poetului Grigore Vieru- susținut de cunoscutul interpret Fuego, și  „Remember Cenaclul Flacară”, cu Andrei Păunescu, precum și strângerea legăturilor culturale cu românii din Basarabia și din celelalte comunități istorice .

Asociația de tineret GRIT a organizat mai multe proiecte cu tinerii, concursuri tematice, excursii documentare, editări de albume fotografice etc. Împreună cu Despărțământul ASTRA Covasna-Harghita și Fundația „Mihai Viteazul” a colaborat și sprijinit manifestările asociațiilor „Calea Neamului” și „Neamunit”, acțiuni ale Femeilor din Ținutul Căciularilor, precum  cunoscutele șezători, sprijinirea comunităților românești din Vârghiș și împrejurimi, Tg. Secuiesc, Ozun ș.a. prin confec

ționarea de costume populare, donare de troițe, icoane, cărți și steaguri tricolore, detașându-se, prin ecoul la nivel național, șezătoarea de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București și participarea la manifestările consacrate Zilei naționale, de la Tg. Secuiesc.

Frumoase manifestări culturale au organizat și asociațiile „Suflet românesc” din Tg. Secuiesc, „Voievozii Munților” din Vâlcele, Asociația Pedagogilor Români din județul Covasna, Asociația „Cultul Eroilor” și Asociațiile Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din cadrul Ministerului Apărării Naționale și al Ministerului Afacerilor Interne.

La buna desfășurare a acestor activități au fost de mare ajutor fondurile sporite obținute din partea Consiliului Județean Covasna, a Consiliului Local Sfântu Gheorghe și a celorlalte consilii locale, pentru cofinanțarea proiectelor culturale inițiate de ONG-urile românești.

Între ONG-urile românești din județul Covasna, membre ale FCRCHM există o colaborare foarte bună și un climat de respect reciproc; periodic sunt sărbătorite evenimentele deosebite din viața unor colegi. Din analiza activității asociațiilor românești din județul Covasna, în anul 2017, se poate observa creșterea încrederii în forțele proprii și un mod mai ofensiv și pragmatic practicat în relațiile cu administrația publică locală.

În perioada de referință s-a înregistrat o mai bună folosire a reţelelor de socializare, în relaţia cu asociaţiile şi personalităţile românilor din ţară şi diaspora.

După o scurtă pauză, au fost reluate întâlnirile de lucru, care au loc în prima zi de marți a fiecărei luni, ocazii cu care se trec în revistă manifestările organizate în luna respectivă și cele din perioadele viitoare, și modalitățile de colaborare și sprijin. Există o foarte bună colaborare cu primăriile, școlile, parohiile ortodoxe, căminele culturale, bibliotecile și asociațiile culturale din localitățile românești și o bună comunicare cu prefecții celor două județe, cu reprezentanții principalelor instituții ale statului român, din teritoriu, cu parlamentarii, consilierii județeni și locali.

Prin ordinul Instituției Prefectului județului Covasna, principalele ONG-uri românești din județ au fost cuprinse în colectivul care s-a ocupat de buna organizare a manifestărilor consacrate Zilei Naționale a României, și, în acest an, va coordona proiectele dedicate Centenarului Marii Uniri.

În ultimii ani asistăm la o revigorare a preocupărilor pentru promovarea portului popular și a tradițiilor culturii populare, în marea majoritate a comunităților românești din județ, și a sprijinirii formațiilor folclorice din localitățile monoetnice românești și etnic mixte, din care exemplificăm: Întorsura Buzăului, Sita Buzăului, Barcani, Covasna, Zagon, Zăbala, Vâlcele, Hăghig, Brețcu, Mărtănuș, Tg. Secuiesc, Ojdula, Valea Mare, Dobârlău ș.a.

ONG-urile românești

din județul Covasna, membre ale FCRCHM au susținut decizia de acordare a numelui Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna, școlii gimnaziale din Barcani, urmând  ca în cursul acestui an să se finalizeze demersurile pentru personalizarea denumirilor școlilor gimnaziale din Hăghig și Dobârlău.

Cu sprijinul consilierilor locali din Sf. Gheorghe s-a reușit atribuirea,  pentru trei străzi noi din Sf. Gheorghe, a  numelor unor personalități de seamă precum  Grigore Păltineanu (fost subprefect al județului Treiscaune), Isidor Rauca-Răuceanu (fost primar al orașului Sf. Gheorghe, în perioada interbelică), Nicolae Moldovan (fost profesor și muzeograf).

Totodată, cu sprijinul Instituției Prefectului județului Covasna și a consilierilor locali din Sf. Gheorghe s-a reușit sistarea finalizării proiectului de amenajare a centrului municipiului Sf. Gheorghe, care prevedea obturarea imaginii grupului statutar Mihai Viteazul, prin ridicarea unei movile de pământ înalte de 14 metri, în fața Prefecturii, alocarea fondurilor pentru reabilitarea statuii Ostașului Român și, în Anul Centenar, se nutrește speranța că  demersurile făcute vor duce la  finalizarea lucrărilor de reabilitare a Cimitirului Eroilor din Sfântu Gheorghe.

În cursul anului 2017 a fost întocmită o Notă de probleme a comunității românești din județul Covasna, care necesită aprobarea Consiliului județean, sau a consiliilor locale conduse de reprezentanții concetățenilor maghiari, pentru un eventual dialog cu liderii comunității maghiare din județ.

La nivelul conducerii principalelor ONG-uri românești s-au conturat mai clar direcțiile principale de acțiune, grupate diferențiat: proiecte realizate prin forțele proprii; proiecte care pot fi realizate prin solidaritatea românilor din țară și străinătate și proiecte pentru realizarea cărora este necesar sprijinul administrației centrale și locale de stat.

Într-un comunicat al Forumului Civic al Românilor din Covasna Harghita și Mureș se menționează:  „Cunoaștem neîmplinirile și slăbiciunile, nevoia de a generaliza exemplele de bună practică și de a atrage la acțiunile noastre mai mulți tineri, precum și așteptările îndreptățite ale comunității românești din județ, din partea societății civile.

 

 

CESCH va forma un grup de juriști, istorici și sociologi care va redacta răspunsuri la demersurile formațiunilor politice și civice maghiare care afectează dăinuirea comunității românești din zonă, materiale care vor fi supuse spre aprobare conducerii FCRCHM, urmând a fi valorificate de acesta.

Din punctul nostru de vedere, Programul de aniversare a Centenarului Marii Uniri, pe lângă proiectele propuse la nivel județean și local, obligatoriu trebuie să cuprindă realizarea de către Guvernul, Parlamentul și Președinția României a propunerilor formulate, de-a lungul anilor, de către asociațiile culturale membre ale FCRCHM, care să asigure dăinuirea românească, în viitoarea sută de ani și în perspectivă, în acest spațiu binecuvântat din inima României. ”

 

Florentina Teacă

Maria Crețu-Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail