Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, afirmă că România are nevoie de o nouă Constituţie şi consideră că societatea românească trebuie să regândească şi să-şi redefinească relaţiile cu comunitatea maghiară, pentru a putea exista o consensualitate care să conducă la reformarea şi modernizarea statului. În opinia sa, actuala lege fundamentală pune frâne dezvoltării societăţii, iar din disputele româno-maghiare niciuna dintre părţi nu are de câştigat.

„Nu trebuie modificată Constituţia, ci este nevoie de una nouă (…) care să răspundă necesităţilor secolului XXI. Şi aici vreau să subliniez că vorbesc despre o Constituţie nouă, care să spună la fel că România este un stat unitar, suveran, indivizibil”, a declarat ieri, Antal Arpad, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a apreciat că statul român este „foarte suveran atunci când trebuie să dea cu pumnul în gură minorităţilor”, dar nu şi atunci când trebuie să-şi negocieze interesele cu „cei puternici”, cum ar fi Fondul Monetar Internaţional, spre exemplu, iar în opinia sa, e nevoie de „un nou pact” între majoritate şi minoritate.

„În contextul geopolitic actual, dacă nu există o înţelegere între români şi maghiari, atunci din această neînţelegere vor câştiga alţii. Dacă noi ne certăm, atunci vor câştiga alţii care nu au interesul nici ca românii să trăiască bine, nici ca maghiarii să trăiască bine (…) Deci dacă nu suntem suficient de inteligenţi, dacă în continuare va exista această aroganţă a majorităţii faţă de minoritate, dacă va continua această ignoranţă şi acest cinism al majorităţii faţă de comunitatea maghiară, din asta nu va câştiga nici România, nici românii, nici maghiarii, vor câştiga alţii pe care nu vreau să îi numesc, dar toată lumea poate să se gândească cine va avea de câştigat dacă nu regândim relaţiile româno-maghiare”, a mai spus Antal Arpad.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail