Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat ieri că a elaborat un document pe tema autonomiei „Ţinutului Secuiesc” dorind ca acesta să fie o platformă de discuţie cu reprezentanţii comunităţii româneşti.

Antal Arpad a menţionat că tema autonomiei a fost discutată până acum mai mult în interiorul comunităţii maghiare şi consideră că e nevoie şi de un dialog cu românii pentru a li se explica ce s-ar întâmpla dacă „Ţinutul Secuiesc” ar avea statut autonom. Potrivit acestuia, proiectul său va aduce unele lămuriri referitoare la autonomie şi ar putea deschide calea dialogului pe această temă cu membrii comunităţii româneşti.

Liderul UDMR a mai spus că deocamdată preferă să amâne punerea în discuţie a proiectului deoarece se apropie campania electorală pentru alegerile generale şi ar ‘da apă la moară’ naţionaliştilor.

„Documentul l-am finalizat, dar trebuie să găsim parteneri cu care să putem dezbate. Nu ştiu dacă această perioadă dinaintea alegerilor parlamentare este oportună pentru astfel de discuţii cu partenerii români, deoarece această temă ar aduce avantaje organizaţiilor naţionaliste şi poate că şi mulţi maghiari ar considera că politicienii maghiari vorbesc despre autonomie pentru că este campanie”, a spus Antal Arpad. Potrivit acestuia, autonomia este un drept al comunităţii maghiare şi o promisiune făcută acestora în anul 1918, la Alba Iulia.

Antal Arpad a anunţat încă de anul trecut că lucrează la un proiect de autonomie al „Ţinutului Secuiesc” care să cuprindă prevederi concrete şi explicite, dar şi reglementări referitoare la comunitatea românească din această zonă, respectiv din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail