Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a făcut joi un apel public către cetăţenii judeţului Covasna pentru a o susţine pe cântăreaţa Dancs Annamari în competiţia Eurovision Ungaria.

Antal Arpad a menţionat în cadrul unei conferinţe de presă că Annamari, care este născută în Sfântu Gheorghe, a reuşit performanţa de a se califica pentru semifinalele concursului din Ungaria alături de alţi 19 interpreţi. Selecţia pentru finala ce va avea loc pe data de 11 februarie se va face atât pe baza aprecierii juriului de specialitate, cât şi în funcţie de voturile telespectatorilor. Annamari va participa în prima dintre cele două semifinale, pe data de 28 ianuarie, iar competiţia, care va începe la ora 21,15 ora României, va fi transmisă în direct de posturile M1, Duna World, Duna II, care sunt recepţionate şi în ţara noastră.

„Suntem mândri că o cântăreaţă din Sfântu Gheorghe este în semifinala Eurovisionului din Ungaria şi aş dori să fac un apel către locuitorii oraşului şi ai judeţului ca să o sprijine pe Dancs Annamari în acest concurs”, a spus primarul Antal Arpad.

Dancs Annamari, solistă la Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta, a intrat în competiţia pentru finala Eurovision din Ungaria cu o creaţie proprie, intitulată „Feel”.

Solistul care va câştiga finala va reprezenta Ungaria la concursul Eurovision, ce va avea loc în acest an la Baku (Azerbaidjan), în perioada 22-26 mai.

Dancs Annamari şi-a început cariera artistică la 14 ani în judeţul Covasna, iar în palmares şi-a înscris, printre altele, şi un premiu de popularitate câştigat la ediţia din 2008 a Festivalului „Cerbul de Aur” de la Braşov.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail